VIP-uri în familie: Trei generaţii

Am invitat cinci femei de succes, alături de mame, fiice, bunici, la o celebrare a feminităţii în familie. Pentru a afla ce anume le face femeile frumoase şi puternice de azi, ce-au moştenit şi ce transmit mai departe. N-ai cum să n-o admiri pe Anca. Vedeta Prima TV este o mamă neobosită

Am invitat cinci femei de succes, alături de mame, fiice, bunici, la o celebrare a feminităţii în familie. Pentru a afla ce anume le face femeile frumoase şi puternice de azi, ce-au moştenit şi ce transmit mai departe.

Anca Serea, Carmen & Sarah

N-ai cum să n-o admiri pe Anca. Vedeta Prima TV este o mamă neobosită şi răbdătoare, chiar dacă trebuie să-şi împartă atenţia între trei copii cu nevoi diferite: David (11), Sarah (6), şi Noah (1). În timp ce-l poartă în burtică pe al patrulea! Cunoscând-o pe mama ei, Carmen Ungheanu (62), înţelegem de unde a moştenit această dârzenie fiica sa aparent fragilă.

Avem aici mai mult de trei fete. Patru, dacă numărăm şi bebeluşul din burtică.

Anca Da. În procent de 90 % va fi fetiţă. Nu se ştie exact, totuşi.

Sarah, am înţeles că ai un nume pentru sora ta.

Sarah Da, Isabela.

O să acceptaţi propunerea ei?

De ce nu? Şi, apropo de asta, pe mine mă cheamă şi Luisa, numele ales de fratele meu, Răz­van. Îi plăcea mult personajul Lizuca din „Dum­brava minunată“. Dar mama zicea: „Ei, cum s-o cheme aşa? Hai să-i punem Luisa.“

Doamnă Ungheanu, văzând-o pe Sarah acum, la şase ani, şi amintindu-vă de Anca la vârsta asta, sunt asemănări între ele două?

Carmen Da. Şi Anca a fost un copil bun. Eu am crescut copiii singură şi nu am avut probleme cu ei. Am fost plecată afară, ei au rămas singuri, s-au descurcat, Anca a mers la facultate…

Spuneţi-ne mai multe despre timpul petrecut în străinătate.

Am fost în Italia şi am lucrat acolo aproa­pe opt ani. Pe atunci, Anca avea 16 ani şi jumăta­te, iar băiatul, 21. Erau primii ani după Revoluţie, m-am descurcat foarte greu. Şi, ca să nu-mi sufe­re copiii din cauza sărăciei, am preferat să plec. Ei au rămas cu rudele apropiate. Fiind copii buni, am avut încredere în ei şi nu m-au dezamăgit.

O s-o laud eu c-a făcut în Italia o şcoală de asistente medicale şi a terminat cu 10 pe linie. Asta în condiţiile în care ea a plecat fără să cu­noască limba italiană în totalitate, ci doar câteva cuvinte. S-a ambiţionat şi-a învăţat-o în doi ani.

Trebuie să rectific că este vorba de asis­tenţă socială, pe domeniul Psihiatrie. Italienii m-au primit foarte bine, pentru că au văzut că vreau să învăţ, vreau să muncesc. La 52 de ani, am luat o diplomă. Avem 49 când am plecat.

Aţi avut curaj. Anca e la fel de curajoasă?

Da. Câteodată mă şi depăşeşte şi mă su­pără din punctul ăsta de vedere. Pentru că aş vrea să-şi acorde mai mult timp şi ei. Dar nu reuşeşte.

Anca, aşa e?

Anca Eee, mama e ca mama. Îşi face griji din ori­ce. Nu, eu încerc să le fac pe toate cât pot de bine. Cu trei copii şi al patrulea pe drum, încercăm să împărţim timpul în funcţie de priorităţile lor. Din afară se vede altfel, lumea mă întreabă cum mă descurc. Eu zic că, dacă ai o persoană lângă tine care să te ajute şi puţină răbdare, nu e imposibil.

Sarah, tu cum te înţelegi cu bunica?

Bunica e ca mama, doar că e altfel.

E ca o mamă numărul doi, nu-i aşa? Dar pot să spun eu că, deseori, e ca o mamă numărul 1.

V-a fost uşor c-o adolescentă aşa frumoasă ca Anca? Nu roiau băieţii în jurul ei?

Noi locuind cea mai mare parte a vieţii în provincie, în Tecuci, copiii erau foarte cuminţi şi liniştiţi. Primul prieten, Anca l-a avut în clasa a XI-a, un copil de condiţie bună. Şi nu mi-a creat niciun fel de preocupare pentru că a ştiut până unde să meargă şi ce să facă. Era o prietenie cu­rată, frumoasă. După aceea, a venit la facultate, la Bucureşti, şi, la mai puţin de un an, l-a cunoscut pe soţul ei, iar la 20 de ani l-a născut pe David.

Nu vi s-a părut prea tânără ca să devină mamă?

Am avut încredere în ea. M-am bucurat că destinul i l-a scos în cale pe acel băiat, care a fost un om deosebit şi pentru care am avut un mare respect. I-a fost şi soţ, şi iubit, şi protector, şi tatăl copiilor ei. Am fost un părinte modern, nu am urmărit anumite tipare: că o fată trebuie să termine întâi facultatea, după aceea să se că­sătorească etc.

Am uitat să spun ceva. În primul rând, mi-e dor de tati.

Şi lui tati îi este dor de tine, iubita mea...

Fizic, nu pot să spun că tu, Anca, eşti leită mama ta. Poate mai mult Sarah seamănă cu dumneaei.

Da, Anca seamănă foarte bine cu tatăl ei, fostul meu soţ. E valabil şi pentru Sarah, care, şi fizic, şi psihic, are o bună parte din ginerele meu. Şi sunt mândră, pentru că a fost un om deosebit.

Dar cum este relaţia dvs. cu Adi Sînă, cel care este acum bărbatul din viaţa Ancăi?

Este o relaţie normală. Este un băiat bun, liniştit, cu bun simţ, are grijă de copii, de Anca. Eu vă spun drept: dacă o văd pe Anca fericită şi mulţumită, asta contează.

Iar o familie numeroasă este una fericită.

A, păi copiii sunt misiunea mea principală în viaţă. Şi sper să ajung şi eu o bunică cu mulţi nepoţi. Îmi imaginez cum, atunci când o să fiu bătrânică, o să ne adunăm cu toţii, sănătoşi şi fe­riciţi.

Citeşte, de mâine, şi celelalte interviuri din seria 3 generaţii!

Foto: Sorin Stana. Mulţumim Restaurantului Mica Elveţie, strada franceză nr.60, sector 3, Bucureşti