Visul neîmplinit al Laurei Codruţa Kovesi. E legat de viaţa personală: "Îmi doresc, iar dacă se va întâmpla, foarte bine"

Actualizat:
5 laura codruta kovesi nu are copii 3 jpg jpeg

Surprinde mereu prin viaţa profesională, dar iată că e sinceră şi Laura Codruţa Kovesi face declaraţii şi despre viaţa personală, de familie. 

Laura Codruţa Kovesi a revenit din nou în atenţie după ce s-a aflat că aceasta a câştigat procesul la CEDO împotriva României şi îndepărtarea ei de la şefia DNA a fost considerată abuzivă. Informaţiile au fost dezăluite pe adevarul.ro, dar care este viaţa acesteia dincolo de viaţa politică. Cum este omul Laura Codruţa Kovesi?

Într-un interviu, aceasta a făcut declaraţii despre visul său care nu s-a împlinit nici acum. Foarte ocupată cu viaţa profesională, Laura Codruţa Koveşi a mărturisit că îşi doreşte un copil: „Cel mai mare regret e că nu am copii. Poate singurul lucru care rămâne în viaţă după noi sunt copiii, aşa cred şi simt eu. Nu pot spune că nu-mi doresc copii. Îmi doresc copii, iar dacă se va întâmpla, foarte bine. Am două nepoate, fetele fratelui meu, sunt extraordinare.

Şi cred că meseria de părinte e cea mai grea din lume, atunci voi vedea cu adevărat dacă mă descurc sau nu. Îmi doresc şi eu acest lucru. Avem foarte mulţi colegi în DNA care au copii, aveam colege care aveau trei copii şi intrau în şedinţe de dimineaţă până seara. Şi chiar mă întrebam: eu de ce mă plâng? Eu vin dimineaţa, dar seara, când mă duc acasă, alte probleme nu mai am. Tot s-au descurcat, nu cred că un copil m-ar încurca în ceea ce am de făcut“, a detaliat Laura Codruţa Kövesi în interviul „La radio cu Andreea Esca“ din martie 2019. A trecut aproximativ un an de atunci şi nu am văzut-o pe aceasta în postura de mamă. 

Dar este căsătorită?

3 laura codruta kovesi nu are copii 2 jpg jpeg

Laura Codruţa Kovesi a fost căsătorită din 2002 până în 2007 cu Eduard Kovesi, al cărui nume l-a păstrat după divorţ. Într-un interviu de acum ani de zile, aceasta a mărturisit că nu mai ţine legătura cu fostul soţ: "Nu mai vorbesc cu fostul soţ din ziua divorţului. Sunt 10 ani de atunci.". În prezent, se pare că ea ar trăi o nouă poveste de iubire. 

Conform Click, încă din vara lui 2018, s-a speculat că Laura Codruţa Kovesi ar avea o relaţie cu un ofiţer SPP, fără a se menţiona dacă este vorba despre persoana care o însoţeşte ca o umbră pe fosta şefă DNA încă din iarna lui 2017.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Echipa regizorului Cristian Mungiu care joacă în filmul „Fjord”
Mădălina Ghenea, profimedia 1102775028 jpg
Demi Moore Cannes, Profimedia (3) jpg
Geena Davis la 70 de ani, 18 mai 2026, Profimedia (4) jpg
Angelina Jolie și Zahara Globurile de Aur 2025 GettyImages 2192572372 jpg
Eva Longoria la Cannes,  Profimedia (2) jpg
Kylie Minogue, profimedia 1100127760 jpg
Sharon Stone în negru la Cannes, Profimedia (1) jpg
Donald Trump   Profimedia jpeg
Vladimir Draghia foto Pro TV jpg
FotoJet (72) jpg
Marilyn Monroe, Profimedia (3) jpg
FotoJet (71) jpg
Eva Pavel e prezentatoarea emisiunii “Apel la consilier” de la Kanal D foto Kanal D
FotoJet (70) jpg
Shania Twain, Profimedia (1) jpg
FotoJet (70) jpg
demi moore la cannes colaj jpg