Vladimir Putin are o avere estimată la 200 de miliarde de dolari. Iată în ce lux trăieşte şi ce branduri preferă

24 aprilie, 2020
putin jpeg

Ca un adevărat ţar de ev nou, liderul de la Kremlin adoră să se înconjoare cu lucruri scumpe şi să deţină supremaţia în toate.

Nu e doar unul dintre cei mai puternici oameni ai Planetei, dar e şi unul dintre cei mai bogaţi - dacă nu cel mai bogat, după cum se presupune, averea de 200 de miliarde de euro fiind doar cea... estimabilă.

Dacă nu ar fi rus, am spune despre el că pare să trăiască "Visul American", dar cum Vladimir Putin se află în tabera adversă, el nu putea fi ambiţionat decât de visul de mărire emanat de la Kremlin. De altfel, cu originile sale modeste şi cu o adevărată carieră în KGB, construită pas cu pas, Vladimir Vladimirovici Putin a parcurs toate etapele până la a accede la "tronul" Moscovei. Iar când a ajuns acolo, doar cerul a rămas mai presus de el.

Vladimir Putin a divorţat oficial de Ludmila în 2014.
Vladimir Putin a divorţat oficial de Ludmila în 2014.
26 vladimir putin avere branduri lux 23 jpg jpeg

Un adevărat agent călit în cele mai dure condiţii, un fidel om de partid şi un lider înnăscut, Putin a ajuns în Paradisul oligarhilor şi se bucură azi de tot ce-i poate oferi viaţa.

Palatul de la Marea Neagră
Palatul de la Marea Neagră

Cu siguranţă, când făcea contraspionaj, prin anii '70, nu visa că de cuvântul lui va depinde soarta omenirii ori că se va relaxa într-un palat la Marea Neagră (estimat la 1 miliard de dolari), înconjurat de o colecţie de picturi celebre (de la Michelangelo şi Da Vinci la Rembrand şi Matisse) şi opere de artă rare - o colecţie ce valorează astăzi pe puţin 2 miliarde de dolari.

Reşedinţa de vară de la Sochi
Reşedinţa de vară de la Sochi

Iar aceasta nu ar fi decât "bijuteria coroanei", preşedintele rus având la dispoziţie vreo 20 de vile şi palate (printre care şi celebra vilă de vacanţă din Sochi) - şi nu doar pe teritoriul Rusiei!

vladimir putin vile jpg jpeg

O asemenea colecţie imobiliară nu ar fi completă fără nişte ansambluri plutitoare, precum luxosul iaht Graceful, un colos de 2.500 de tone ce poate găzdui 14 invitaţi în cele 7 dormitoare, în afară de suita prezidenţială, cele două camere VIP şi încă două cabine pentru staff-ul personal. Unde mai pui că vasul este deservit de un echipaj format din 24 de oameni!

Iahtul Graceful
Iahtul Graceful

Iar Graceful, pe care Putin a cheltuit 20 de milioane de dolari, e cea mai ieftină dintre cele patru ambarcaţiuni pe care le deţine - una dintre ele, Olympia, fiind un cadou de 35 de milioane de dolari de la Roman Abramovici!

Iahtul Olympia
Iahtul Olympia

La capitolul "croaziere pe uscat", Putin e mare fan Mercedes, pe lângă cele două autoturisme nostalgice pe care le ţine la Moscova, o Volga de colecţie şi o Lada Niva. Dar cea pe care o foloseşte în vizitele de stat este o impresionantă limuzină Aurus Senat, de 594 de CP şi motor de 4,4 l, cumpărată în 2018, special pentru a-i da peste nas lui... Donald Trump. Evident, complet blindată şi echipată chiar şi pentru un eventual atac cu bombă, cu interioare de piele şi mahon, scaune rabatabile şi rotative, un bar cu pahare de cristal şi toate gadgeturile de rigoare.

"Bestia" Aurus Senat
"Bestia" Aurus Senat

Iar "flota" de pe apă şi uscat e completată de cea din aer, "cneazul" având la dispoziţie vreo... 58 de aparate de zbor, dintre care 15 elicoptere şi 10 aeronave Tupolev (valorând între 7 şi 20 de milioane de dolari fiecare!). Avionul oficial pe care-l foloseşte din 2018 încoace a costat 70 de milioane de dolari, are echipamente de ultimă generaţie, mobilier din lemn, piele şi aur, sală de conferinţe demnă de un şeic, băi aurite şi un dormitor de dimensiuni regale.

Avionul prezidenţial de 70 de milioane de dolari.
Avionul prezidenţial de 70 de milioane de dolari.

La capitolul garderobă personală, Vladimir Putin ţine mult la etichetă şi adoptă o eleganţă sobră, care să nu contrasteze ţipător cu ceilalţi lideri mondiali. Cel mai adesea, poate fi văzut purtând costume negre - de unde şi porecla de "omul în negru" -, realizate manual de couturieri celebri, de la casele de modă Kiton şi Brioni - unde un costum obişnuit are un preţ de pornire de 5.000 de dolari! Interesant este că, la primirea costumelor, cere să le fie îndepărtată eticheta, pentru a nu fi asociat cu... produse din vest.

31 vladimir putin avere branduri lux 28 jpg jpeg

Încălţămintea e aleasă şi ea cu grijă, pantofii săi impecabili fiind luaţi de la John Lobb şi Salvatore Ferragamo.

33 vladimir putin avere branduri lux 30 jpg jpeg

Nici accesoriile nu sunt mai prejos! Fan al ceasurilor elveţiene, din care are cel puţin 11 extrem de scumpe, şeful statului rus poartă la încheietură o bijuterie Patek Philippe de 1 milion de dolari - ediţie limitată! Iar ochelarii preferaţi sunt de tip Aviator de la Cartier.

Ceasul preferat
Ceasul preferat

Având sportul în sânge, dar şi mentalitatea unui securist pe viaţă, nici acum, la cei 67 de ani ai săi, nu poate renunţa la antrenamente, fie că aleargă, ridică greutăţi, merge pe bicicletă, înoată, călăreşte, face arte marţiale şi rafting, schiază, joacă hochei - pe lângă hobby-uri precum pescuitul şi tirul.

Sportivul Vladimir Putin
Sportivul Vladimir Putin

Dar chiar şi atunci când vrea să aibă o ţinută casual, în care să fie perceput ca om din popor, uşor abordabil, Putin nu poate purta chiar orice. Căci puloverele sale cu guler în V sunt din lână sau caşmir, iar tricourile şi treningurile sunt din bumbac organic şi mătase. Criticii de modă chiar i-au reperat unul dintre branduri, când a apărut îmbrăcat sport alături de amicul şi colaboratorul său, Dmitri Medvedev, purtând un echipament de 3.220 de dolari din caşmir şi mătase de la Loro Piana.

Cu bunul său prieten şi confident, Dmitri Medvedev
Cu bunul său prieten şi confident, Dmitri Medvedev


Recente pe Ok! Magazine

Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg
Emmanuel Macron   Soazig de la Moissonniere (2) jpg