What’s Up, probleme mari cu inima la 32 de ani: ”De vreo câteva luni a început să mă apese situaţia. Mă trezesc cu palpitaţii, nu mi-e bine”

Actualizat:
1 screenshot 2021 04 28 at 09 53 26 png png

Despre talentul muzical al lui What’s Up ştim cu toţii. Despre iubirile cu năbădăi şi altercaţiile sale, de asemenea. Ce nu ştia nimeni este că artistul are o problemă severă de sănătate, pe care a ţinut-o ascunsă aproape trei ani, şi care acum îi dă mari emoţii.

La doar 32 de ani, What’s Up se confruntă cu o problemă de sănătate cât se poate de serioasă. Munca fără pauză, nopţile nedormite şi consumul nervos cauzat de diverse dificultăţi şi-au spus cuvântul, astfel că artistul a dezvoltat o afecţiune la inimă. Este vorba despre o boală pe care a ţinut-o ascunsă timp de aproape trei ani şi care acum începe să se manifeste zgomotos.

 What’s Up artistul are probleme de sănătate
What’s Up artistul are probleme de sănătate

”O să mă rezolv cu inimioara. Nu am cum să plec acum, că e prea devreme. Vreau să-mi cer iertare faţă de toţi oamenii cărora le-am greşit vreun pic în viaţa asta involuntar, că eu am stilul ăsta. Îmi doresc să fac bine şi apoi fac rău din greşeală. Simt nevoia să-mi cer iertare că mă lasă hidrocentrala. Acum trei ani mi-am făcut un test cu ventuze şi mi-a spus doctorul că am inima mărită. De vreo câteva luni a început să mă apese situaţia. Mă trezesc cu palpitaţii, dorm şi mă învârt în pat. Nu mi-e bine. Mi s-a spus că e inima mărită şi că trebuie să pun o frână în tot ce fac”, a declarat artistul într-o intervenţie tv.

 What’s Up şi iubita lui, Alice
What’s Up şi iubita lui, Alice

Pentru a se relaxa, acesta va pleca luna viitoare într-o vacanţă în Europa. ”Nu ţin niciun tratatment, trebuie să dorm mai mult şi să mă opresc din tot ce fac. Dacă ai inima mărită, obosită, trebuie să o linişteşti”, a concluzionat artistul. 

Foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Nicole Kidman colaj Profimedia jpg
Elizabeth Taylor, Marilyn Monroe  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt si Angelina Jolie  jpg
Salma Hayek, Getty (8) jpg
Kristin Davis, Sarah Jessica Parker, Cynthia Nixon, Kim Cattrall pe platourile de filmare Sex and the City The Movie, New York, septembrie 2007, Profimedia jpg
Celine Dion în natură   FOTO Deanna Marti, Facebook (3) jpg
Jennifer Lopez, din ce în ce mai sumar îmbrăcată, Foto Instagram (5) jpg
FotoJet (82) jpg
Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
FotoJet (82) jpg
Nicole Kidman cu noul ei iubit în Italia profimedia 1118449016 jpg
Alina Pușcău Instagram png
Mihaela Rădulescu și Felix Baumgartner, Foto Instagram  (2) png
imagine generata cu AI png
Georgina Rodriguez (1) jpg
Victor Hugo (1802 1885), scriitor francez, fotografie portret de tip Woodbury de Cliché Bertall, 1860 1869, profimedia 0652818418 jpg
Mihaela Radulescu a implinit 57 de ani png
Alina Puscau FOTO Instagram