Whitney Houston ar fi împlinit 57 de ani. Ce au descoperit poliţiştii în camera de hotel unde cântăreaţa a fost găsită fără suflare

Actualizat:
9 whitney houston droguri jpg jpeg

În februarie 2012 o stea a muzicii s-a stins. Este vorba despre celebra Whitney Houston. Era adorată de o mulţime de fanii, susţinea concerte pe cele mai mari scene, dar, din păcate, la doar 48 de ani s-a stins din viaţă. Pe 9 august ar fi împlinit 57 de ani. E un prilej bun să ne aducem aminte de cariera sa, de viaţa personală a artistei!

Cine nu ştie piesa ”I Will Always Love You”? Cine nu a ascultat vocea fabuloasă a lui Whitney Houston?  Pe 11 februarie 2012, Whitney Houston s-a stins din viaţă, cauza decesului a fost "înec accidental" pe fondul afecţiunilor cardiace, dar şi al consumului de cocaină. Raportul autopsiei, ajuns în presă la 8 ani de la moartea artistei, arată că aceasta îşi pierduse 11 dinţi şi nu mai avea aproape deloc sprâncene. De asemenea, potrivit aceluiaşi raport, afecţiunile cardiace de care suferea erau extrem de grave, una dintre artere fiind blocată în proporţie de 60%.

4 whitney houston ar fi implinit 57 de ani 4 jpg jpeg

În acea zi, Whitney Houston se pregătea să meargă la o petrecere înainte de gala de decernare a premiilor Grammy, fiind cazată la Hotelul The Beverly Hilton. Ea a intrat în cadă pentru a face baie şi i-a spus asistentului său că simte o durere în gât. A fost găsită moartă în apă, cu arsuri grave pe spate şi cu pielea desprinsă pe picioare. În momentul în care a fost descoperită, apa din cadă ar fi avut 60 de grade. Pe braţul stâng se putea distinge o înţepătură şi se vedeau cicatricele rămase după operaţia de implanturi mamare. 

Ce au descoperit poliţiştii în camera de hotel a lui Whitney Houston

S-a confirmat faptul că celebra artistă consumase droguri! Totuşi, mai multe tipuri de medicamente au fost găsite de poliţie în camera de hotel a artistei, scria la acea vreme tmz.com. Printre acestea se număra xanax, ibuprofen, un analgezic, midol şi amoxicilina. Flacoanele nu conţineau multe pastile, semn că multe dintre ele fuseseră consumate deja. 

6 whitney houston ar fi implinit 57 de ani 2 jpg jpeg

Fosta iubită a lui Whitney Houston rupe tăcerea: “Primul nostru sărut a fost dulce ca mierea!” Totul despre prima lor noapte de amor şi relaţia lor sexuală!

“Am ajuns în punctul în care simt nevoia să iau apărarea prieteniei noastre. Am simţit imperativul de-a face cunoscută femeia din spatele talentului incredibil”, şi-a justificat Robyn Crawford noua carte despre Whitney Houston şi dezvăluirile uimitoare despre relaţia lor intimă. Au trecut opt ani de la dispariţia celei mai bune voci ale generaţiei noastre, însă nu este prea târziu pentru a face lumină în privinţa vieţii uneia dintre cele mai mari cântăreţe din lume. Viaţa ei amoroasă, mai exact…

Nimeni n-a fost mai aproape de Whitney decât Robyn. În anii lor petrecuţi împreună, Crawford a fost cea mai bună prietenă a cântăreţei, dar şi iubita sa pătimaşă, la începutul anilor ’80. Iar despre relaţia lor sexuală n-a vorbit Robyn niciodată până acum.

În noile ei memorii, A Song For You: My Life with Whitney Houston, Robyn vorbeşte despre povestea de dragoste care se înfiripase între cele două prietene apropiate. Prima dată s-au întâlnit în 1980, când Robyn avea 19 ani, iar Whitney, aproape 17. Erau amândouă într-o tabără de vară în New Jersey, iar Crawford i-a spus lui Houston: “O să am mare grijă de tine!” şi exact asta a făcut pentru următoarele două decenii, când Whitney a devenit un superstar şi a avut mulţi demoni de înfruntat.

5 whitney houston ar fi implinit 57 de ani 3 jpg jpeg

FOTO: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

andi moisescu facebook jpg
Anca Sigartău la podcastul Magic Life realizat de Liana Stanciu   captură de ecran (1) png
Actor Val Kilmer, GettyImages (1) jpg
Sting  foto   profimedia 0816146788 jpg
Kate Hudson, apariție rară alături de fiul Ryder, Profimedia (2) jpg
Elena Cârstea în 2026 (1) jpg
FotoJet (67) jpg
Jeffrey Epstein  foto   profimedia 0248726886 jpg
WhatsApp Image 2026 03 17 at 13 41 22 (3) jpeg
Roxana Ostroveanu   Facebook jpg
Alex Velea, Smiley și Connect R la podcastul Fain și simplu al lui Mihai Morar   captură de ecran (11) png
teyana taylor oscar 2026 foto profimedia 1083458937 (1) jpg
FotoJet (66) jpg
Victoria Beckham, Brooklyn Beckham  foto   Profimedia jpg
Anna Wintour și Anne Hathaway la Oscar 2026   profimedia 1083386272 jpg
Jessie Buckley, Michael B  Jordan, GettyImages 2266736740 jpg
FotoJet (65) jpg
Cornel Ilie foto OK Magazine Sorin Stana jpg