Will Smith, fresh prince of… Hollywood!

24 februarie, 2016
Various   1990s jpeg

Poate c-a ratat a treia nominalizare (îndreptăţită) la Oscar şi e victimă fără voie în scandalul stârnit de propria soţie, dar fostul Prinţ al rapului din ’80 e mai fresh ca oricând cu noile roluri.

He`s back! După „Concussion”, rolul lui Deadshot din ”Suicide Squad” stârneşte şi mai mult entuziasm printre fani.

Will şi Jada sunt în pu­blic astă-seară. La naiba, aşa şi trebuie, după rahatul pe care l-au început“, spunea Anthony Anderson, mai în glumă, mai în serios, pe scena galei premii­lor NAACP (dedicată oamenilor de culoare din industria artelor). Poate primul care i-a mustrat aşa direct pentru scandalul penibil pe care l-au început, #OscarsSoWhite – lipsa diversităţii printre nominalizaţi şi, mai pe şleau, lipsa lui Will Smith pe lista pentru un trofeu, pentru prestaţia din Concussion.

Dar actorul de 47 de ani s-a trezit pe nepusă masă şi din motivele greşite în vizorul presei, fix în pragul decernării premiilor Academiei. Toată atenţia pe care-o merita pentru jocul din sus-numitul film – unul demn de nominalizare, da! – se concentrează acum pe boicotarea Osca­rurilor, anunţată printr-un clip de Jada Pinkett Smith (44). O poziţie incomodă de care Will ha­bar n-avea, aşa cum avea să declare candid în faţa reporterilor BBC. „Nu eram în ţară când a anunţat boicotul, eram în Thailanda. După ce-am coborât din avion, paparazzi mă tot în­trebau: «Will, Will, nu te duci la Oscaruri! Ce părere ai de clipul soţiei tale?» Aaa... habar n-aveam de asta. Am intrat în maşină şi am căutat pe Internet clipul. Eram ceva de genul: «Iubito, ai ceva să-mi comunici?», «Oh, nu voiam să te deranjez în vacanţă». «Mmm, ai făcut-o. Chiar ai făcut-o»“. O mărturisire cât se poate de since­ră, dar care nu l-a oprit să o susţină. „Soţia mea nu merge la ceremonie. Ar fi ciudat să apar cu Charlize Theron!“, spunea el în ianuarie, pentru Good Morning America. Şi, cum mulţi l-au taxat pentru faptul că ar fi frustrat că nu se află prin­tre candidaţii la Oscar, aşa cum sperau mulţi, a continuat să explice: „Nu e vorba despre mine sau nominalizarea mea. E o problemă nu doar în Hollywood, ci în ţara mea“.

Mustraţi. El şi Jada au fost luaţi la rost de Anthony Anderson, live, la gala NAACP.

Cu toate că decizia soţiei sale a fost una pripi­tă şi deloc benefică, e lăudabil cum starul a sus­ţinut-o sincer, în ciuda diferenţelor de opinie, fiind un familist convins. Iar tonul atât de pozi­tiv şi de plăcut al lui Will atrage dintotdeauna. Nu degeaba şi-a primit porecla de Prinţ încă de mic. Mai exact, în perioada în care-a învăţat la Şcoala Catolică primară Our Lady of Lourdes, dar şi la liceul Overbrook, când personalitatea încântătoare şi vorbe­le dulci l-au salvat din multe încurcături! Prinţul avea să se folosească de asta în muzică, combinând rapul cu elemente de comedie, de la 12 ani, ca mai târziu să devină The Fresh Prince – un icon al muzicii oldschool, alături de DJ Jazzy Jeff. Şi, după zeci de ani, încă tră­ieşte all that jazz!

Jazry Jeff. Cel cu care avea să guste faima de la 16 ani, graţie rapului lor aparte.

Dar să-ncepem cu începutul. Philadelphia avea să-l primească pe Willard Christopher Smith Jr. în carti­erul Wynnefield pe 25 septembrie 1968. Mama Caro­line Bright – parte din consiliul şcolar; tatăl Willard C. Smith, şeful unei companii de refrigerări – înainte ca cei doi să se separe pe când Will avea 13 ani, i-au oferit şi trei fraţi – Pamela (mai mare cu patru ani) şi gemenii Harry şi Ellen (mai mici cu trei ani). Povestea muzicianului-devenit-star-hollywoodian începe aşa cum am precizat, odată cu cariera de rapper, fără a fi „contaminat“ de muzica gangsterilor. Odată ce-l cu­noaşte pe Jeff Townes la o petrecere, la 16 ani, care îi devine bun prieten şi jumătatea duoului „DJ Jazzy Jeff & The Fresh Prince“, adolescentul are atâta succes că ajunge milionar înainte de-a face 20 de ani – vârstă la care, apropo, câştigă primul Grammy. Ce-ar fi putut să-şi dorească mai mult?

Cu mama. Will vine dintr-o familie din clasa de mijloc, primind o educaţie strictă.

Ei bine, doi ani mai târziu, sigur şi-ar fi dorit să scape de datoriile de 2,8 mil. $ datorate statului. „Nu e nimic care să te trezească mai bine decât să ai azi şase maşini şi o moşie şi să nu-ţi permiţi benzina pentru o maşină, mâine!“, mărturisea dezgheţat, referitor la falimentul care-l păştea. Norocul a venit rapid de la NBC, care a creat un serial special pentru el: „Eram responsabil prin contract să creez comedii pentru ei. Şi-au dorit un show special pentru Will“, spune Andy Borowitz, unul dintre creatorii The Fresh Prince of Bel Air. Statul ame­rican şi-a colectat taxele sub forma a 70% din fiecare cec de plată primit de Smith de pe urma filmului, timp de trei ani... film pentru care Will habar n-avea să joa­ce... Dar pentru care a învăţat la filmări! „N-a mai jucat înainte de rolul lui Fresh Prince, dar după ce-a citit 15 minute din scenariu, ştiam că e tipul nostru!“, mărtu­risea Quincy Jones, producătorul executiv al acestui prim serial despre un artist hop-hop, pentru TIME. „Am memorat scenariul, încât ştiam replicile tuturor“, îşi amintea Will despre singura soluţie pentru a-şi în­văţa replicile: memorându-le... pe toate.

We are family! Jaden, Willow, Will, Jada şi Trey (fiul din căsnicia anterioară)

E ironic şi cum şi-a cunoscut actuala soţie, cu care are doi copii – Jaden (17) şi Willow (15) – la audiţiile pentru rolul iubitei în serial (rol câştigat de Nia Long). Dar, până să se însoare cu ea, în 1997, trăise viaţa de bărbat însurat cu Sheree Zampino, cea care i-a dăruit şi primul copil (pe Trey), de care-a divorţat după trei ani, în 1995. O viaţă amoroasă simplă, fără liste de cu­ceriri, dar descrisă de-o iubire care emană energie şi-acum, când îl vedem flirtând cu Jada pe covorul roşu. Poate acesta e şi secretul a 19 ani de căsnicie trainică, deşi zvonurile veşnicului „divorţ iminent“ n-au lipsit nici în povestea lor.

Sheree Zampino. Cea cu care are un băiat foarte chipeş, pe Trey (23). La doi ani de la divorţul lor, s-a însurat cu Jada.

Despre suita de filme de succes ale unuia dintre cei mai bine plătiţi actori ai Hollywoodului, ştim prea multe. E imposibil să nu-l asociezi pe Will Smith cu

,

şi

,

şi, recent,

; iar

şi

au fost primele care-l aveau şi ca producător. Şi, la zece ani de la nominalizatul la Oscar

, Will Smith – acest

al blockbusterelor lansate majoritar în iulie – dă lovitura de graţie cu

, cu un rol care trebuia cel puţin să-i aducă a treia no­minalizare la Oscar. Însă pentru fostul rapper, cu o avere de 240 mil. dolari, n-ar fi ultima. Urmează incitantul

, şi, în fond, la fel ca şi muzicii, adaugă des vieţii sale acele elemente de şarm şi comedie care l-au definit de mic: „Dă-mi o problemă şi-ţi voi da o soluţie. Iubesc să trăiesc. E un sentiment pe care nu-l poţi imita. Sunt fericit în fiecare zi şi cred că până şi camera de filmat simte asta!“.



Recente pe Ok! Magazine

Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg