Will Smith: „Jaden vrea să se mute singur“

19 iunie, 2013

La puţin timp după premiera filmului „After Earth“ în care joacă împreună cu Jaden, îndrăgitul star ne vorbeşte liber despre provocările care vin odată cu rolul de-a fi un tată atât de celebru, dar şi despre cum e să-şi vadă copiii păşind pe urmele sale

Carismaticul actor de 44 de ani joacă pentru a doua oară alături de băiatul lui, Jaden (14), în noua peliculă sci-fi „After Earth“, după succesul cinematografic din 2006, „The Pursuit of Happyness“. Pe starul câştigător de Oscar îl ştim foarte bine din seria „Men in Black“, „Seven pounds“ sau memorabilul „Bad Boys“, de unde şi popularitatea care l-a adus în topul celor mai bogaţi 40 de oameni din America şi mai de succes actori ai Hollywoodului. Doar filmele în care a jucat au avut încasări de peste 150 de milioane de dolari în întreaga lume. Şi viaţa personală nu face excepţie de la regula succesului, Will fiind căsătorit cu Jada Pinkett din 1997. Cu ea are doi copii cu un puternic simţ artistic: Jaden, care l-a urmat în lumea filmului, şi Willow (12), pornită pe drumul muzicii. Poate şi pentru că în căminul lui Will Smith, regula casei e să dai frâu liber imaginaţiei.

Ce ai învăţat despre fiul tău în timpul filmărilor, ceva ce nu ştiai înainte despre el?

Sincer, am fost foarte surprins să văd câtă determinare şi voinţă există în el. În filmul acesta, recunosc că m-am dat cu un pas în spate. Jada şi cu mine am fost de acord să îi dăm puţin spaţiu lui Jaden şi să-l lăsăm să facă lucrurile după cum vrea el. Am rămas uimit de câte e în stare, de mult mai multe decât în cazul în care-l împingeam eu de la spate. Alegerea de a mai face o dublă, de-a se ambiţiona şi felul în care l-a lovit simţul disciplinii… E ca o lege universală de care n-aveam habar, un adevăr universal ce permite ca lucrurile să se întâmple şi echilibrează tot.

Modul în care vrei să-ţi creşti pe copiii sună perfect, dar cum funcţionează, practic? Nu e haos în casa voastră?

Aşa ai crede, dar ai fi foarte surprinsă de deciziile pe care le fac puştii când simt adevărata responsabilitate pentru viaţa proprie. De exemplu, dacă vrei să reuşeşti să-i trezeşti dimineaţa ca să meargă la şcoală, dacă îi laşi să doarmă şi ei ştiu că tu îi laşi să doarmă, vei vedea ironia. 90% dintre copii se trezesc la timp, imediat ce le spui doar atât: „Ascultă, te trezeşti la 8, eşti jos sau nu.“ Şi să nu fie vorba de vreo pedeapsă, ci doar de o idee. Noi am început de tineri cu copiii, de exemplu cu curăţenia în cameră. Pentru noi, e ridicol. Cum te-ai simţi să-ţi spună cineva să te duci să-ţi faci curat în cameră? Aşa că noi le zicem: „Ştii, nu e camera ta. E camera noastră şi te lăsăm să o închiriezi până la 18 ani. Respectă darul pe care ţi l-am făcut şi fă curat“. Genul ăsta de idei chiar încep să dezvolte simţul responsabilităţii în puşti. Sigur, e şi reversul medaliei. De exemplu, Jaden face 15 ani în iulie şi mi-a zis: „Tată, vreau să mă emancipez. Aş putea fi un minor emancipat pentru că vreau atât de mult să am propria mea locuinţă.“ (râde). Deci are în el dorinţa de a prelua controlul asupra vieţii lui, dar până acum, toate-s bune.

V-aţi certat vreodată, tu cu Jada, din cauza că amândoi copiii au intrat în lumea mondenă?

În esenţă, singurul conflict ar fi încălcarea regulilor. Spre exemplu, Willow s-a ras în cap. Regula casei e că poţi să faci orice, cât timp nu există pericol. Aşa că nu-i voi lăsa să facă ceva ce i-ar putea răni sau avea repercusiuni pe termen lung asupra lor. Dar Willow şi-a ras părul ei, nu al meu, şi creşte! E ca acele lucruri care-ţi dau autonomie auspra spaţiului tău, ca adolescent, iar cu ea, nu vreau să simtă că trebuie să se sfătuiască cu mine pentru schimbările pe care le vrea în legătură cu corpul ei. Aşa învaţă să ia deciziile singură. Oricum, în afară de situaţii periculoase, sunt puţine cazurile în care intervenim noi.

Cât de mult diferă felul în care-ţi creşti copiii de felul în care ai fost tu crescut?

O, Doamne! Am crescut cu ideea că nici nu ai voie să vorbeşti cu părinţii despre opiniile tale, nu ai voie să ai o părere (râde)! Când ai de plătit facturi, atunci poţi avea una!

Acum vorbeşti cu ei?

Da. Părinţii mei mă lasă să discut cu ei acum. Tata a fost în armată, în Forţele Aeriene.

Şi a fost dezamăgit că nu ai vrut să te înrolezi?

Ştii, o bună parte din relaţia mea cu taică-miu seamănă cu cea pe care o am cu fiul meu, în sensul că am crescut cu afacerea familiei. Nu am avut vreun job în afara familiei. Ştii pungile de gheaţă din supermarketuri? Noi le-am ambalat şi transportat. Ştii camerele frigorifice de acolo? Tot noi le-am instalat. Am lucrat cot la cot cu tata, pentru afacerea familiei, iar lecţiile pe care le-am învăţat au venit într-un mediu dur, de supravieţuire a familiei. Aşa e şi cu Jaden, doar că afacerea familiei este entertainmentul, aşa că, să facem un film precum

şi să fim zi de zi pe platouri, dând interviuri, prinzând atâtea oportunităţi, e ca şi cum l-aş învăţa să vâneze.

Care e partea proastă, când lucrezi cu el?

Aş spune că mai mult pentru el ar fi una. Ce-am realizat eu cu viaţa şi cariera mea am realizat cu puţin talent şi mult noroc, dar ce-am creat eu e atât de mare încât nu ştiu dacă Jaden poate trăi aşa, dacă poate ţine pasul. Poate fi o greutate pentru el. Nu-şi dă seama acum, sunt doar tatăl lui momentan, el n-a călătorit în jurul lumii la fel de mult ca mine şi nici nu e conştient de ce am realizat. Aş fi îngrijorat dacă ar simţi că nu poate să obţină lucrurile pe care le-am obţinut eu de-a lungul timpului.

Care e cea mai frumoasă amintire cu tatăl tău?

L-am electrocutat din greşeală o dată. (râde) Mersesem la o petrecere şi apoi mi-a zis că trebuie să mergem la unul dintre supermarketurile pentru care lucram noi, pentru că fusese o furtună în Philadelphia şi inundase camerele frigorifice. Tata trebuia să deconecteze tot ca să nu ajungă apa la panoul electric. Ţineam lanterna, dar pentru că eram venit de la o petrecere ce ţinuse toată noaptea, eram obosit. Tot ce-mi aduc aminte e că tata s-a electrocutat şi-a fost ca-n desene

, el cu mâinile în aer, cu fum şi toate alea, iar lui nu i se părea amuzant, dar mie teribil de comic şi de interesant. Toată vara am râs, că-i vedeam degetele înnegrite, stătea pe veranda din faţa casei şi mă taia cu privirea. Şi-mi amintesc cât de nervos a fost şi cât de hilar îmi părea asta mie. Dar mi-am învăţat lecţia, nu a fost o glumă. Nu ieşi în oraş când ştii că dimineaţă ai de muncă şi asta mi s-a implantat în minte de-atunci. Trebuie să dorm înainte de a merge la lucru.

Cum reuşeşti să te menţii creativ şi plin de energie?

E vorba de mediu. Casa noastră e ca refugiul unui artist. Am decorat şi amenajat spaţiul astfel încât să poţi capta acele momente creative. Avem microfoane şi aparate de înregistrat aşezate pe pian, ca în orice moment doreşti, să apeşi butonul şi să-i dai drumul. Avem un laptop pentru editare şi o cameră video. Avem stilouri şi carneţele pretutindeni, pensule şi acuarele – ne-am aranjat viaţa pentru creativitate constantă.

Foto: Wenn