News

Zece concurenţi curajoşi, încă necunoscuţi publicului larg, participă la „Survivor România"

Zece concurenţi curajoşi, încă necunoscuţi publicului larg, participă la „Survivor România" camera-retro icon Vezi galeria 10 poze

Zece concurenţi ambiţioşi, încă necunoscuţi publicului larg, vor răspunde provocării uriaşe lansate de „Survivor România", reality-ul care va fi difuzat, în curând, de Kanal D.

Cei zece curajoşi îşi vor testa limitele fizice şi rezistenţă psihică în cea mai dură competiţie din istoria televiziunii. Diferiţi că vârstă şi preocupări cotidiene, aceştia sunt gata de confruntarea cu jungla Dominicană, pentru a-şi testa limitele în condiţii greu de imaginat omului obişnuit cu confortul modern. La start se află cinci fete şi cinci băieţi cu calităţi fizice de excepţie.

Adriana Popescu este din Bucureşti, are 29 de ani şi e mama unei fetiţe de 4 ani. În prezent lucrează într-un magazin cu articole sportive. A practicat handbal de performanţă timp de 19 ani şi de 6 ani joacă la echipa de rugby Universitatea Cluj.

"Am decis să particip la <Survivor România> pentru fetiţa mea, Eva. Vreau să înţeleagă că şi femeile sunt puternice, nu neaparat fizic, cât mai ales psihic. Vreau să câştig competiţia şi sper ca telespectatorii care mă vor privi să spună <Da! Femeile pot! O mămică a câştigat Survivor!> Noi, mamele, suntem nişte supravieţuitoare", a declarat Adriana Popescu.

Elena Karina Fetica este o tânăra de 24 de ani, din Craiova. Este masterandă în Internaţional Economics şi Business Administration, absolventă a Facultăţii de Finanţe Bănci şi este pasionată de maşini, având propriul ei vlog dedicat industriei auto. Este o pasionată de fitness şi, timp de 3 ani, a practicat kickboxing. Spune că are o relaţie specială cu sportul încă din copilărie.

"Particip la <Survivor România> ca să îmi demonstrez mie însămi că pot face faţă oricărei provocări. Ţelul meu este să câştig. Sunt o fire bătăioasă, cred că am atuurile necesare pentru a supravieţui", declară Elena Karina Fetica despre motivele care o aduc în competiţie.

Ema (Emanuela Carmen Huruiala) are 30 de ani, este din Reşiţa şi este de profesie contabilă. Face sport din pasiune, mersul la sala fiind o constantă în viaţă sa.

"Particip la <Survivor România> în primul rând ca să scap de monotonia de zi cu zi; sunt sigură că pot face faţă acestui experiment inedit. Am lucrat foarte mulţi ani în agricultură şi mă pot adapta uşor", explică Emanuela Carmen Huruiala.

Lola (Lilia Crudu) este o tânără de 32 de ani din Chişinău care locuieşte de 12 ani în Bucureşti. Este antrenor personal de fitness, agent de vânzări pentru asigurări de viaţă şi MC, pentru că muzica este ceva fără de care nu poate trăi.

"Sunt în această competiţie pentru a-mi demostra mie şi familiei mele că sunt puternică şi pentru a-l face pe fratele meu mândru de mine. Accept orice provocare din partea vieţii. Vreau să am ce le povesti copiilor şi nepoţilor mei", afirmă Lilia Crudu.

Claudia Mirela Rostaş are 28 de ani, este din Cluj Napoca şi lucrează ca femeie de serviciu, iar în timpul liber activează ca voluntar în beneficiul copiilor orfani. A practicat judo, handbal, volei încă din copilărie.

           "Îmi place experienţa <Survivor>, am urmărit formatul şi îmi doresc să văd dacă anii de sport mă vor ajută acolo. Îmi doresc să fiu în Dominicană şi să lupt", spune aceasta.

Andrei Ciobanu, în vârstă de 29 de ani, este profesor de canto la Colegiul Naţional de Arte George Apostu din Bacău. Merge la sală de 13 ani, joacă fotbal săptămânal şi a practicat timp de doi ani tenis de câmp. A experimentat şi înot, handbal, volei, dar cel mai mult îi place să schieze.

"Particip la <Survivor România> ca să trăiesc cea mai tare experienţă din viaţă mea! Vreau să mă cunosc în situaţii limită, vreau să mă autodepăşesc, vreau să învăţ şi să fiu din ce în ce mai bun. Sunt ambiţios, puternic, plin de încredere, pregătit să depăşesc orice obstacol. Ştiu să pierd, deşi nu-mi place. Vreau să demonstrez oamenilor şi copiilor că se poate, că visele devin realitate!", spune Andrei Ciobanu.

 

Remus Laurenţiu Mihai are 41 de ani şi locuieşte în Bucureşti. Pasionat de zbor, este pilot de elicopter şi de avion. Practică paraşutismul însă a încercat şi sporturile dure, precum shodokan, thai shin do. De aproape trei ani merge zilnic la antrenamente de fitness şi, de curând, şi-a descoperit o nouă pasiune, cascadoria, fiind parte dintr-o echipă de cascadori. Spirit antreprenorial, şi-a dezvoltat o firma de organizare evenimente aviatice.

"Am ales acest gen de concurs pentru că dintotdeauna am urmărit o astfel de provocare, cu oameni din medii diferite, cu caractere care se cunosc cu adevărat atunci când se află în situaţii limită, dincolo de confortul zilnic. Doar aşa te cunoşti cu adevărat. Consider că nicio provocare nu este suficient de mare pentru aceia care doresc să-şi scrie singuri destinul. Aştept cu nerăbdare să mă cunosc mai bine, atât ca relaţionare socială cât şi ca abilităţi. Toţi vom descoperi luptătorul din noi, gata să-şi provoace şi să-şi depăşească limitele", spune, plin de încredere, Remus Laurenţiu Mihai. 

Cristian Marius Ioniţă, are 27 de ani, este originar din Bucureşti şi de trei ani s-a stabilit în Reading, Marea Britanie, unde este managerul unui restaurant. A practicat arte marţiale, kick-boxing şi wushu timp de 13 ani, fiind multiplu campion naţional la cele două ramuri sportive.

"Particip la <Survivor România> pentru a ieşi din zona de confort şi pentru a-mi depăşi limitele. Am mare încredere în forţele proprii şi în echipa mea", a declarat acesta.

Emanuel Neagu are 23 de ani şi este dansator profesionist. Este originar din Cocoraştii Colţ, judeţul Prahova, dar locuieşte în Bucureşti. A încercat toate sporturile, însă marea lui pasiune a fost dansul, care i-a devenit şi profesie.

"M-am înscris la <Survivor România> din pasiune pentru sport şi pentru adrenalină, pentru necunoscut. Mă consider un tip rezistent, creativ şi mă descurc în orice situaţie", afirmă acesta.

 

Andi Constantin are 28 de ani şi este originar din Băicoi, Prahova. Este atlet de performanţă, practică fitness de peste 10 ani şi este multiplu campion naţional la această ramură sportivă. Are ca background sportiv şi karate, kick-boxing şi kempo şi, în paralel, timp de 11 ani, a jucat fotbal. Andi este antreprenor şi creator de conţinut online. În prezent locuieşte în Bucureşti.

"Am ales să particip la <Survivor România> pentru că sunt un adept al provocărilor, am o fire competitivă şi pentru că simt nevoia de o ieşire din cotidian, de o schimbare de direcţie de la regulile înguste ale societăţii", declară Andi Constantin.

Pe toţi aceşti concurenţi, cu caractere puternice, cu profesii diferite, provenind din medii diverse, îi uneşte un singur ţel, acela de a-şi depăşi limitele şi a deveni acel "Supravieţuitor" care să inspire milioane de oameni că totul este posibil când crezi în visul tău.