A căzut de la etajul trei, după care a rămas paralizat. Cum s-a schimbat viaţa lui Orlando Bloom după accidentul aproape fatal?

25 martie, 2019
4 1 jpg jpeg

Logodnicul lui Katy Perry arată mai bine ca niciodată şi îşi etalează fizicul desăvârşit fără pic de pudoare. Însă trupul bine făcut al actorului a avut de suferit, în trecut, în urma unui accident aproape fatal suferit de acesta. Ce s-a întâmplat mai exact şi cât de grea a fost recuperarea lui Orlando, având în vedere că medicii i-au spus că nu va mai merge niciodată?

La 21 de ani, actorul britanic a căzut în gol de la etajul trei în momentul în care burlanul casei pe care se urcase a cedat şi s-a rupt. Orlando a ajuns la spital de urgenţă după căderea aproape fatală şi a fost paralizat timp de patru zile din cauza vertebrelor pe care şi le rupsese. Recuperarea starului hollywoodian a durat 18 luni, însă Bloom nu uită nici în ziua de azi momentul în care s-a aflat la un pas de moarte şi care i-a schimbat radical restul vieţii.

3 jpg jpeg

Pe cât de activ este pe marele ecran, pe atât de dinamic este şi în viaţa sa privată, având hobby-uri destul de periculoase, precum căţăratul pe munte. Dar nu aventurile din mijlocul pustietăţii i-au pus în pericol viaţa, ci unele… domestice. La 21 de ani, actorul s-a gândit să treacă cumva de pe acoperişul unei case pe acoperişul altei case ţinându-se bine de un jgheab. Din păcate, întregul burlan a cedat şi tânărul s-a prăbuşit la pământ de la etajul trei.

“A fost unul dintre acele momente din viaţă în care-ţi spui: <Mama ei de treabă! Am încurcat-o rău de tot!>”, a povestit Orlando în 2011, pentru Men's Health. Căzătura i-a rupt spatele, iar doctorii pe mâna cărora ajunsese de urgenţă erau de părere că tânărul imprudent n-o să mai meargă niciodată.

Contrar aşteptărilor, actorul susţine că e recunoscător pentru întreaga experienţă, care nu numai că l-a marcat în mod evident, dar l-a şi “făcut omul care sunt acum”.

2 jpg jpeg

Orlando a intrat atunci, de urgenţă, în operaţie pentru a-i putea fi reparată coloana vertebrală. Nu erau prea multe şanse să-şi revină complet, însă medicii au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru ca actorul să poată merge din nou. După ce i-au fost adăugate câteva plăcuţe şi şuruburi în coloana vertebrală, Bloom a ieşit din procedura chirurgicală cu aceleaşi şanse să redevină omul care fusese înainte. Adică minime. Însă el a crezut ca nimeni altul că va merge din nou şi, după 18 luni de recuperare drastică, chiar a reuşit acest lucru!

De fapt, după un an şi jumătate de şedinţe intense de fizioterapie şi încercat din răsputeri să ajungă să-şi folosească din nou picioarele, actorul se afla deja prin Noua Zeelandă, pe platoul de filmări de la Lord of the Rings, unde călărea cai şi demonstra tuturor că este capabil de orice efort fizic posibil.

Se menţine activ...

4 jpg jpeg

În ciuda recuperării totale, Orlando nu uită experienţa prin care a trecut mai ales că trebuie să continue şi-n ziua de azi un permanent tratament de întreţinere, pentru a evita posibile probleme în prezent şi viitor. “Tot timpul fac exeerciţii pentru spatele meu. Până acum nu m-a împiedicat să fac nimic, însă nici nu vreau să se întâmple cândva una ca asta. Spatele meu nu mă lasă să uit ce s-a întâmplat.”

Arată ca nou! :) 

gettyimages 1127271398 jpg jpeg

În ce constă tratamentul său de întreţinere? Nu pierde niciodată şedinţele de pilates, ridică greutăţi şi s-a apucat chiar şi de yoga. Mersul cu bicicleta sau un motocicleta pe trasee montane este altă pasiune de-ale lui. În concluzie, a încercat să-şi menţină stilul de viaţă dinamic, dar nu-şi mai rişcă propria sănătate sau chiar viaţă. Deşi nu sunt sigură că i-a ieşit! De-a lungul anilor, Bloom şi-a rupt coastele, ambele picioare, nasul, încheietura mâinii şi şi-a spart până şi capul. De trei ori!  



Recente pe Ok! Magazine

Diana Șucu, foto Sorin Stana/Ok Magazine (4) jpg
Victoria, David Beckham  jpg
Elle Macpherson, GettyImages (6) jpg
Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg