A ieşit la iveală! Înainte de tragicul accident, Răzvan Ciobanu a fost resuscitat o oră şi jumătate. Cine i-a salvat viaţa?

Actualizat:
1 razvan ciobanu a fost resuscitat timp de o ora si jumatate jpg jpeg

Cu toţii ştim cum s-a sfârşit tragicul accident rutier în care a fost implicat designerul Răzvan Ciobanu în noaptea de după Paşti. Acum s-a aflat, însă, că vedeta a fost la un pas să-şi piardă viaţa şi înainte cu câteva luni de acest incident.

Tratând subiectul morţii lui Răzvan Ciobanu, jurnaliştii Mara Bănică şi Dan Capatos au scos la iveală, în cadrul emisiunii Xtra Night Show de la Antena 1, şi alte detalii şocante despre stilul de viaţă al designerului. Aceştia au trecut în revistă faptul că Răzvan Ciobanu avea deja o dependenţă de substanţele interzise şi că aceasta i-a pus în pericol de mai multe ori viaţa.

Răzvan Ciobanu, faţă-n faţă cu moartea de mai multe ori

Pe lângă acel video şocant, în care Răzvan Ciobanu se află sub influenţa drogului ”zombie”, Mara Bănică a dezvăluit că designerul s-a găsit adesea pe marginea morţii, din cauza acestei patimi. Ea a povestit că Răzvan Ciobanu a avut, la un moment dat, nevoie de resuscitare, rămânând inconştient din cauza drogurilor ingerate.

Răzvan Ciobanu a fost resuscitat timp de o oră şi jumătate

Cel care i-a salvat, pe atunci, viaţa a fost chiar fostul lui iubit, de profesie medic. Acesta din urmă a fost nevoit să aplice manevrele de resuscitare după ce Răzvan Ciobanu şi-a pierdut conştinţa. ”Fostul lui prieten, care este medic, l-a resuscitat o dată, o oră şi jumătate. Imaginează-ţi stadiul în care era dacă a avut nevoie de resuscitare. Ferească Dumnezeu!”, a declarat jurnalista în cadrul emisiunii ”Xtra Night Show de la Antena 1, difuzată pe 2 aprilie 2019.  (Video 7:30 – 8:10)

Răzvan Ciobanu şi Marius au avut o relaţie de cinci ani

razvan ciobanu fostul 465x390 jpg jpeg

Regretatul designer şi iubitul său au avut o relaţie amoroasă timp de cinci ani. Din păcate, relaţia lor se terminaseră în urmă cu mai bine de un an. În ultimele săptămâni de viaţă, însă, Răzvan reluaseră legătura cu fostul partener şi urmau să se întâlnească, potrivit mai multor declaraţii. Ieri, la înmormântarea designerului, Marius a fost printre primii sosiţi, fiind vizibil afectat de pierderea suferită. Acesta i-a adus, drept omagiu, o coroană de flori deosebită, din care iese un manechin de plastic, obiect cu care Răzvan Ciobanu lucra în fiecare zi.



Recente pe Ok! Magazine

Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg