Interviu

Alexandra Dinu: „Iubirea nu este posesie“. Un interviu în care Alexandra vorbeşte despre ce înseamnă o relaţie la distanţă şi cum a fost revenirea în ţară

Alexandra Dinu: „Iubirea nu este posesie“. Un interviu în care Alexandra vorbeşte despre ce înseamnă o relaţie la distanţă şi cum a fost revenirea în ţară

Vârsta rotundă de 40 de ani a adus-o în postura de jurat la show-ul ProTV Românii au talent, o provocare pentru care s-a întors în ţară şi un prilej pentru o discuţie despre viaţa ei împărţită între două continente  

Show-ul Românii au talent i-a oferit oportunitatea unei posturi în premieră pentru ea: cea de jurat care se confruntă cu o mare de emoţii. Iar Alexandra Dinu a acceptat această provocare în cea mai provocatoare perioadă - filmând în condiţii de pandemie. A revenit din Italia în ţară pentru acest proiect împreună cu fiul ei, Mario, care a avut astfel ocazia să stea mai mult timp şi alături de tatăl lui. Asta după o vară petrecută în Catania, cu mama, bunica şi străbunica lui. De la un an la altul, viaţa lor s-a schimbat uimitor, aducându-i în împrejurări atât de diferite. Dar Alexandra a învăţat să facă faţă acestor schimbări de foarte tânără, când a plecat prima dată din România, şi vorbeşte despre ele cu lejeritate. Cât despre viaţa personală, acesta este un capitol cu care Alexandra este foarte discretă - preferând să ţină departe de ochii publicului această felie de emoţii intime. „Nu trebuie să fac din viaţa mea un spectacol public“, spune Alexandra, iar aceasta este o regulă care nu a venit odată cu vârsta maturităţii, ci de multă vreme.

Ce te-a atras la ipostaza de a fi jurat la Românii au talent? Ştiu că ai mai primit oferte, dar pe aceasta chiar ţi-ai dorit-o.

Da, de-a lungul anilor am avut mai multe discuţii de revenire în televiziune, dar nu am simţit niciodată că este momentul potrivit. Românii au talent este cel mai mare show de entertainment, acest spectacol reuneşte persoane cu care îmi face plăcere să colaborez, oferă atâtea emoţii şi trăiri pe care mi-am dorit să le trăiesc. Mă bucur că am spus DA! şi că am avut ocazia de a intra în această echipă frumoasă.

Ai spus că Românii au talent este o experienţă mult mai intensă decât îţi imaginai. Ce te-a făcut să spui asta? Spune-mi care a fost, până acum, cel mai emoţionant moment trăit la filmări, primul care îţi vine în minte.

Să fii la masa juriului îţi oferă un întreg set de emoţii, e fascinant să cunoşti atât de mulţi oameni, fiecare cu talentul şi povestea lui de viaţă. Iar asta te impresionează, îţi oferă o bucurie imensă sau te întristează. Totodată, acei concurenţi care nici nu realizează cât sunt de talentaţi şi cât de mult merită să fie acolo fac ca totul să fie şi mai intens, mai frumos! Este foarte greu să aleg un singur moment care m-a emoţionat pentru că, aşa cum îţi spuneam, acest show este o emoţie continuă. Cu siguranţă, ştiu cât de mult m-au impresionat cele două momente pentru care am decis să apăs butonul auriu. Sunt două talente care mi-au demonstrat ce rezultate poţi avea când îmbini pasiunea cu multă muncă. Abia aştept să le vedeţi şi voi!

Cum te înţelegi cu ceilalţi juraţi? Ai intrat într-un grup legat de circa 10 ani - şi aici mă refer inclusiv la Smiley, cea mai nouă schimbare în juriu, care oricum era parte integrantă din echipă.

Chiar înainte de începerea filmărilor, am avut ocazia să ne întâlnim cu toţii, să povestim despre experienţa lor anterioară şi să primesc de la ei câteva sfaturi despre ceea ce urma. Apoi, la masa juriului i-am cunoscut mai bine şi m-am bucurat de ceea ce împreună am văzut şi am trăit, din primul rând, la acest frumos spectacol. Venirea lui Smiley a fost încă un vibe bun adus la masă şi am format, cu toţii, o echipă frumoasă! Evident, chiar dacă Pavel era în culise, l-am simţit la fel de aproape de noi, în pauze când venea şi povesteam despre momente. Acelaşi lucru l-am simţit şi la nivelul echipei de producţie, unde am avut ocazia să descopăr mulţi profesionişti dedicaţi şi pasionaţi de ceea ce fac şi sunt sigură că asta pot vedea şi cei de acasă prin rezultatul final.

Cum a fost experienţa filmărilor pe timp de pandemie?

Primul sentiment pe care îl ai când eşti la masa juriului şi simţi atât de multă emoţie este să te ridici, să urci pe scenă şi să fii alături de cel care tocmai şi-a pus sufletul în faţa ta, deci din acest punct de vedere nu a fost uşor. Am înţeles cu toţii care sunt restricţiile, am respectat toate măsurile de siguranţă şi, iată, am putut merge până la capăt cu filmările. Iar asta este cel mai important, este dovada că, dacă respecţi toate condiţiile, poţi obţine rezultate excelente şi într-o astfel de perioadă.

Este prima experienţă ca jurat. Însă experienţa ta în televiziune a început acum mult timp. Cum îţi aminteşti debutul tău, acum 21 de ani?

Nu voi uita niciodată primii paşi în televiziune. În anul 1999 am fost la un casting, alături de alte vreo 300 persoane şi câţiva dintre noi am fost aleşi pentru a face emisiunea Trupa DP2. Nu ştiu dacă vă mai amintiţi, dar era o emisiune în direct, patru ore pe zi şi am avut ocazia de a cunoaşte foarte mulţi oameni interesanţi. De acolo, am continuat la TVR 1 unde am prezentat o emisiune alături de Horia Brenciu, iar ulterior am primit oferta PRO TV pentru a prezenta emisiunea ProMotor. Fiecare dintre aceste experienţe a fost importantă pentru mine la momentul acela, însă erau doar primii paşi, aveam 18 ani. După care au urmat vreo 20 de ani de carieră în film, în Europa şi America.

Cum a fost revenirea acasă? De când nu ai mai petrecut atât de mult timp în România?

A fost o bucurie, ca de fiecare dată. Pentru mine, România a fost şi este casa mea, locul în care îmi fac mereu timp să revin, ţara în care mă aşteaptă prieteni, familie şi în care trăiesc unele dintre cele mai calde sentimente. Întotdeauna am fost apropiată de România, însă acum, datorită emisiunii, am început să petrec şi mai mult timp aici şi mă bucur.

Te-ai întors împreună cu fiul tău, Mario. Pentru el cum a fost această schimbare?

Faptul că el făcea deja şcoala online a ajutat la această schimbare. În plus, aici ne aşteptau câteva persoane din familie, pe care şi el s-a bucurat să le revadă şi să aibă mai mult timp de petrecut cu ele. Şi, nu în ultimul rând, este o bună ocazie pentru el să cunoască mai bine România.

L-ai crescut singură pe Mario - în acelaşi timp ai început o relaţie care a evoluat pe parcursul adolescenţei lui Mario, perioada cea mai problematică. Cum te-a ajutat asta? Dar şi cum te-a provocat? Mario a acceptat uşor relaţia ta?

Să creşti singură un copil nu este deloc uşor, dar cu siguranţă este mai bine aşa decât să rămâi într-o familie în care există nemulţumire sau tensiuni. Să ai un copil este cea mai frumoasă bucurie a vieţii, iar eu m-am bucurat de fiecare zi pe care am avut-o alături de Mario. El a fost mereu o parte importantă din modul în care am decis anumite lucruri de-a lungul vieţii: fie că a fost vorba despre mutarea în altă ţară, despre implicarea într-un alt proiect sau despre alegerea oamenilor care ne-au fost alături. Pentru mine a contat ca lui să îi fie bine, să fie fericit şi să poată să se bucure de copilărie sau, mai târziu, de adolescenţă.

Citeam anul trecut o ştire despre fiul tău, care şi-a prezentat iubita. Vine o vreme când influenţa mamei scade...

Mario s-a maturizat, a intrat într-o nouă etapă a vieţii, cum simţi că s-a schimbat legătura voastră? Noi avem o legătură foarte puternică, indiferent de vârsta lui. Tot timpul mi-am dorit ca el să se simtă liber să îşi ia propriile decizii, să treacă prin etape care să-l formeze şi să-l dezvolte. Evident, eu am fost mereu acolo, pregătită să-l ajut cu orice are nevoie. Mă bucur că în continuare comunicăm foarte mult, vrea să ştie opinia mea şi îmi cere sfaturi pe toate planurile.

Spre ce dă semne că se îndreaptă Mario profesional, ce înclinaţii are, ce observi că-şi doreşte?

Mario este într-o perioadă în care se descoperă, în care îşi caută pasiunile. Acum, prioritar pentru el este să încheie clasa a XII-a şi să decidă ce vrea să facă pe mai departe. Cred că trebuie să îşi dea el seama, să încerce şi să găsească ceea ce i se potriveşte. Ştie deja că-l încurajez, că-l susţin şi că sunt aici pentru a-l ajuta cu sfaturi, indiferent de alegerile pe care le va face.

Cum este atunci când proiectele profesionale te pun în ipostaza comunicării la distanţă cu iubitul tău? Asta poate fi stresant într-o relaţie.

Având în vedere că mutarea mea din România a avut loc când eram foarte tânără, am învăţat cât de important este să ştii să comunici cu oamenii din viaţa ta. Au fost multe momente când eu eram în altă ţară sau chiar pe un alt continent, iar familia, prietenii mei apropiaţi erau mult mai departe. Oamenii care contează vor fi mereu lângă tine, chiar şi la distanţă, se bucură pentru şansele tale, te înţeleg şi ştiu că totul este temporar. Şi oricum am avut grijă să nu stau departe pentru prea mult timp de cei pe care îi iubesc.

Cum te-ai descrie în cuplu - eşti o femeie geloasă sau, din contră, crezi în ideea de încredere totală şi libertate în cuplu?

Cred în echilibru! Când iubim, trebuie să avem înţelegere pentru cel de lângă noi, să îi înţelegem şi defectele şi să le acceptăm. De-a lungul experienţelor prin care am trecut, am înţeles că iubirea nu este posesie, iubirea înseamnă respect reciproc şi admiraţie. Cât despre gelozie... to be continued (râde)... Glumesc, evident.

Ai ales să fii discretă cu relaţia ta, fără să o ascunzi, însă. Crezi că expunerea excesivă a unei relaţii pe social media, de pildă, poate avea un efect nociv asupra celor doi la un moment dat?

Cred că fiecare om şi fiecare cuplu are dreptul de a alege cum preferă să-şi trăiască viaţa şi cât de mult vrea să arate din ceea ce face. Avem exemple din ambele situaţii: oameni pentru care expunerea nu a funcţionat bine, dar şi cupluri care sunt fericite şi îi ţin foarte aproape pe cei care îi urmăresc în mediul online. Deci nu există o reţetă perfectă, ci depinde de cum simţi şi ce consideri că se potriveşte pentru tine. Eu, personal, sunt mai rezervată şi consider că nu trebuie să fac din viaţa mea un spectacol public.

Apropo de împărţirea între Italia şi America, tu ai revenit în ţară din Italia, de fapt, nu din L.A. Pandemia te-a prins acolo şi ai spus că ai petrecut mai mult timp cu mama şi bunica ta, în Catania. Povesteşte-mi puţin despre această perioadă specială.

Da, ai dreptate. La începutul lui 2020 eu am revenit în Italia, deoarece urma să filmez pentru o mini-serie, însă când a început pandemia, ne-am văzut nevoiţi să amânăm totul. Aşa că mi-am petrecut vara în Sicilia, alături de mama şi bunica mea şi ni s-a alăturat şi Mario. Automat a devenit o vară specială. Am ştiut să vedem partea plină a paharului: timp petrecut împreună, zile în care ne-am putut odihni, am putut vedea filme şi sta liniştiţi, fără alarma care ne anunţa că trebuie să ne facem timp pentru ceva anume. Cred că toţi ne-am încărcat bateriile pentru toamna care urma: la mine cu filmări, la Mario cu începerea ultimului an de liceu.

Los Angeles şi Roma sunt foarte diferite. Dacă ar fi să le compari, ce are unul şi nu are celălalt? Ce iubeşti şi ce îţi displace la fiecare dintre ele?

Nu am cum să uit momentul când am ajuns în Los Angeles, după ce am dat proba pentru filmul Final Score cu Pierce Brosnan şi am simţit că am ajuns într-o lume nouă, total diferită de ceea ce ştiam din Europa. Am iubit faptul că acest oraş a fost sinonim cu noua aventură a vieţii mele, dar şi a lui Mario, care abia aştepta să ajungă acolo şi să poată juca baschet, era visul lui să vadă live meciurile din NBA şi să facă parte dintr-o echipă de acolo. Cât despre Italia, Roma este a doua mea casă. M-am mutat acolo când eram foarte tânără, a fost oraşul în care am avut ocazia să joc primele mele roluri şi locul în care mi-am îndeplinit atât de multe visuri pe care le aveam încă din copilărie pentru cariera mea artistică. Aşa că nu aş vrea să le compar, prefer să spun că fiecare dintre cele două oraşe fac parte din viaţa mea, au scris câte un capitol din persoana care sunt astăzi şi mi-au oferit atât momente frumoase, cât şi provocări!

Ai jucat alături de actori mari. Ai spus că cel mai greu rol al tău a fost chiar rolul de care ai pomenit, în filmul cu Pierce Brosnan. Rămâne valabilă afirmaţia?

Mă refeream la faptul că a fost cel mai solicitant din punct de vedere fizic. Referitor la ceea ce menţionai, dificultatea a venit din faptul că s-a filmat aproape în totalitate noaptea şi că ziua aveam antrenamente, iar scenele filmate erau foarte solicitante din punct de vedere fizic. În orice film există şi filmări de noapte, dar nu asta era problema, ci faptul că era vorba de scene intense, de super-acţiune. Pentru acel rol am învăţat tehnici Krav Maga, cu vreo două luni înainte de începerea filmărilor. Chiar dacă a fost o experienţă provocatoare, îmi voi aminti mereu cu drag de ea!

Şi dacă ar fi să alegi doar o anumită scenă dintr-un film pe care o consideri definitorie pentru actriţa Alexandra Dinu, care e aceasta?

E foarte dificil să aleg o singură scenă. Fiecare film în care am jucat a avut ceva aparte, mi-a dat ocazia să învăţ lucruri noi, să cunosc oameni diferiţi şi să mă confrunt cu provocări neaşteptate. Îmi rămân în suflet rolurile din Don Gnocchi, primul film în care am jucat în Italia, care nu era doar o poveste care m-a fascinat, dar a însemnat un drum frumos în cinematografia din Italia.

Te temi de trecerea timpului? Cum priveşti vârsta de 40 de ani?

Vârsta e doar un număr, forţa creatoare a sufletului n-are nici o legătură cu vârsta. Îmi păstrez sufletul curat, mă preocupă ridurile pe suflet, nu cele de pe faţă şi mulţumesc lui Dumnezeu, încă nu le am. (râde) Nu m-am simţit niciodată atât de bine ca acum, poate doar între 27 şi 30 de ani, cu excepţia faptului că acum ştiu mult mai bine cine sunt şi ce vreau. Şi, în final, vreau doar să păstrez mereu curajul, entuziasmul şi să am o existenţă plină de bucurie şi de sens. 

foto: Chiara Gasbarri

Comentarii

Modifică Setările