„Am plecat la serviciu şi, până să mă întorc, logodnicul meu s-a însurat cu alta!” Povestea unui triunghi amoros care a zguduit Hollywoodul

Actualizat:
1 angelina jolie brad pitt profimedia 0227894011 jpg jpeg

Imaginaţi-vă cum ar fi să vă aflaţi într-o relaţie stabilă, cu marea iubire a vieţii voastre, şi, atunci când te întorci dintr-o delegaţie, să aflii că jumătatea ta a fugit în lume cu altă femeie, s-a însurat cu ea şi ţie nu ţi-a dat nicio explicaţie, nimic. Nu-i un scenriu de film, ci realitatea pe care a trăit-o o mare actriţă de la Hollywood!

„Am simţit totul ca pe o moarte subită!”, explică vedeta înşelată, care a trecut printr-o perioadă cruntă după ce partenerul ei de viaţă a trădat-o în cel mai crunt mod posibil. Despre cine este vorba?

Despre Laura Dern, care a aflat consternată că al ei Billy Bob Thornton a fugit în lume cu nimeni alta decât Angelina Jolie şi ei nu i-a dat nicio explicaţie, nici măcar n-a informat-o cu privire la ruperea relaţiei lor. Mirror detaliază triunghiul amoros care a şocat, pur şi simplu, Cetatea Filmului cu nişte ani în urmă.

Vedeta din Jurassic Park (1993) s-a întors, într-o bună zi, acasă de la filmări şi a constatat că iubitul ei de trei ani şi viitor soţ, Billy Bob Thornton, se însurase cu superba Angelina Jolie. Cum a fost posibilă aşa o complicaţie amoroasă?

Iubire fulgerătoare

Angie şi Billy s-au întâlnit şi îndrăgostit fulgerător unul de altul pe platoul de filmare de la Pushing Tin (1999), după care, la scurt timp, şi-au unit destinele. N-a contat că el era implicat într-o relaţie serioasă cu altcineva, de fapt era logodit deja cu alta, sau că exista o diferenţă de 20 de ani între ei, nu. Amorezii n-au rezistat impulsului de a-şi jura reciproc iubire pe veci, în faţa altarului. Drept urmare, cei doi actori s-au căsătorit purtând la gât sângele celuilalt şi făcând schimb de lenjerie intimă. Totuşi nu trebuie să dăm complet vina pe superba Angelina pentru distrugerea logodnei dintre Thornton şi Dern. Să fim serioşi, actorul se afla la a cincea sa căsnicie atunci când a luat-o de soţie pe Jolie şi avea un trecut amoros deloc îmbucurător pentru orice mireasă. De fapt, chiar a dezvăluit în 2016, pentru GQ, că mariajul lor se zgâlţâia din toate balamalele încă de la început din cauza nesiguranţei lui: „Nu m-am simţit niciodată destul de bun pentru ea”. Nu-i de mirare că cei doi soţi au divorţat în 2002!

Dar să revenim puţin la Dern, care, de-abia întoarsă dintr-o deplasare, s-a trezit fără logodnic în casă, dar cu hainele şi lucrurile lui peste tot. „Am plecat la serviciu şi, cât am lipsit eu de-acasă, iubitul meu s-a însurat cu alta. N-am mai auzit niciodată nimic de la el, a dispărut complet din viaţa mea...”, a explicat Laura în Talk Magazine, în 2000.

Răni nevindecate

Durerea suferită de actriţă n-a dispărut complet de-a lungul timpului, pentru că, în 2017, când Laura şi Billy s-au întâlnit la Globurile de Aur, ea şi-a întors privirea şi s-a uitat în altă parte atunci când a trecut pe lângă el. Şi avea toate motivele din lume să facă aşa ceva!

Dern a declarat, tot pentru revista Talk, că întreaga experienţă a fost percepută de ea ca „o moarte subită”, sugerând că n-a primit nici până-n ziua de azi explicaţii de la fostul ei logodnic şi Billy nici măcar n-a catadicsit să ia legătura cu ea pentru a-şi cere scuze.

Foto - Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Christina Applegate, profimedia 1137217322 jpg
Joan Crawford  profimedia 0897967318 jpg
Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg