Care sunt printre primele lucruri pe care le fac tinerii din ziua de azi după ce împlinesc 18 ani

11 iulie 2024   Lifestyle

Vârsta majoratului înseamnă, pentru cei mai mulți dintre tineri, perspectiva unor alegeri noi, personale, bazate pe propriile valori și planuri pentru viitor.

De altfel, odată cu împlinirea vârstei de 18 ani apar noi responsabilități și provocări specifice vieții de adult. Cu toate acestea, tinerii ajunși la vârsta maturității se bucură și de o mai mare libertate, precum și de noi oportunități pe plan personal și profesional. Și, în acest context, există o serie de alegeri populare pe care tot mai multe dintre persoanele care împlinesc 18 ani le fac, printre acestea numărându-se și următoarele:

Obținerea permisului de conducere

Mulți tineri își doresc să aibă libertatea de a conduce, așa că unul dintre primele lucruri pe care le fac este să se înscrie la școala de șoferi și să obțină permisul de conducere.

Experimentarea unor activități dedicate adulților

Atingerea vârstei de 18 ani vine cu o serie nouă de libertăți, unele care le-au fost interzise până la acel moment. De aceea, majoritatea tinerilor adulți aleg să testeze diferite experiențe precum:

●      mutarea într-o locuință proprie,

●      aplicarea la un loc de muncă,

●      deschiderea unui cont bancar,

●      sau obținerea unui pașaport.

În plus, odată cu vârsta de 18 ani, tinerii își pot cumpăra singuri tutun și alcool sau pot încerca jocuri de noroc - despre procesul prin care se realizează acest lucru citim mai multe informații și pe blogul maxbet.ro.

Votarea

Pentru prima dată, tinerii au dreptul să participe la alegeri și să-și exprime opiniile politice prin vot. Acesta este un pas important în implicarea lor în societate și în procesul democratic.

Înscrierea la studii universitare

Majoritatea tinerilor care împlinesc 18 ani doresc să își continue studiile, ceea ce înseamnă înscrierea la universitate sau la alte forme de învățământ superior.

Donarea de Sânge și activități de voluntariat

Pentru a putea dona sânge, una dintre condițiile necesare este împlinirea vârstei de 18 ani. Mulți dintre tinerii care ajung la vârsta maturității aleg să doneze sânge, fiind conștienți de ajutorul pe care îl pot da în salvarea de vieți. În plus, tot mai mulți tineri adulți se implică în diverse activități de voluntariat, fie pe plan medical sau în ceea ce privește dezvoltarea comunităților locale.

Vârsta maturității nu înseamnă doar noi libertăți, ci și alegeri calculate, pentru dezvoltarea personală și profesională a tinerilor adulți, după cum putem observa și din lista deciziilor des întâlnite în rândul tinerilor care au împlinit 18 ani. Desigur, alegerile acestora sunt influențate de mai mulți factori, inclusiv statut social, situație financiară, mediu de proveniență sau chiar anturaj.

Photo: Unsplash

Mai multe