Toxicul divorț al lui Britney! E oficial, artista s-a despărțit de soț, iar el o amenință cu dezvăluiri

17 august 2023   Lifestyle

Ce-a fost frumos repede s-a dus! Și iată că faimoasa cântăreață se află, din nou, în fața unei cumpene de viață.

Britney Spears și Sam Asghari nu mai formează un cuplu, iar tânărul actor a depus actele de divorț. E adevărat, zvonurile au izbucnit la începutul verii, de când excentrica solistă a mers într-o vacanță exotică cu un alt bărbat, fără verighetă pe deget.

Este posibil ca încă de pe atunci cei doi să fi încercat să-și repare relația, deși Britney Spears nu este o parteneră ușor de digerat. Are accese de furie sau de frustrare, pozează goală pentru Instagram sau face tot felul de lucruri ce până acum îi fuseseră interzise, întocmai ca un copil respins cu probleme emoționale netratate. Căci asta este și drama vieții sale.

O relație de familie copleșitoare, din care nu are cum să se inspire pentru a materializa o viață de adult fericită.

Iubirea dintre ei pare că s-a dus, ca un fum, iar până acum atât de înțelegătorul Sam Asghari nu mai vrea să fie ”băiatul bun”. Ba dimpotrivă, a ieșit cu amenințări la adresa celei ce în curând va devenit ”fosta soție”. Fostul antrenor de fitness a spus că dacă termenii contractului nu se vor modifica în favoarea lui, va ieși public cu dezvăluiri nimicitoare legate de cântăreață. Practic, ce îi cere modelul, actorul și antrenorul de fitness irano-american? Mai mulți bani, în schimbul tăcerii. Că a avut destul timp să înțeleagă felul în care Britney Spears acționează și gândește. Poate e de părere că s-a chinuit mult în acest mariaj și are dreptul la mai mult.

Până când situația se va tranșa, mai este cale lungă. Artista a angajat-o deja pe Laura Wasser, avocatul care i-a reprezentat pe Kim Kardashian și Kevin Costner.

Cântăreața, în vârstă de 41 de ani, și actorul de 29 de ani, s-au căsătorit în iunie 2022, după cinci ani de relație. Recent s-a scris că infidelitatea ei ar fi dus la despărțire sau, cel puțin, acuzațiile de infidelitate.

Sam Asghari a cerut oficial divorțul miercuri, invocând „diferențe ireconciliabile” și menționând data de 28 iulie 2023 ca dată a separării, conform TMZ.

Britney Spears a fost văzută la volanul Mercedes-Benzului ei alb, în timp ce conducea prin Los Angeles. Vedeta a apărut în public fără verighetă.

Britney nu a comentat încă știrile despre divorț, dar a fost activă în social media, împărtășind o postare bizară pe Instagram, în care jură că-și va cumpăra un cal „în curând”.

Foto: Getty

Mai multe