Regina, toată numai un zâmbet la o apariție publică neașteptată!

13 mai 2022   Case regale

Regina Elisabeta a II-a a făcut senzație în cursul zilei de vineri, când a luat pe toată lumea prin surprindere făcându-și apariția la Royal Windsor Horse Show din 2022 și-a părut la fel de plină de viață și de sănătoasă ca întotdeauna.

Monarhul de 96 de ani a fost fotografiat zâmbind larg celor prezenți la evenimentul care a avut loc lângă reședința ei, Castelul Windsor. Majestatea Sa s-a bucurat peste măsură atunci când a oferit trofeul celui care a câștigat cursa Highland Class cu calul ei, Balmoral Leia.

Regina și-a păstrat bunadispoziția și în momentul în care s-a plimbat într-un Range Rover verde la eveniment. A deschis geamul, s-a aplecat ușor peste portieră și i-a salutat pe cei care treceau pe lângă mașină.

“Era atât de binedispusă!”, a confirmat un martor pentru People. “Cei care se ocupă de cai erau aduși la mașină, ca să vorbească cu ea. Se vedea cu ochiul liber că era într-o formă excelentă!”, a conchis acesta.

Sprijinindu-se pe un baston, a ajuns la locul ei, unde a fost acompaniată de fiul ei, Prințul Edward. La un moment dat, s-a bucurat să o urmărească pe nepoata sa, Lady Louise Windsor, care conducea parada.  

Aceasta a fost prima apariție a Reginei de săptămâni bune. În tot acest timp, cât a lipsit de la evenimentele publice, toată lumea și-a făcut griji cu privire la sănătatea suveranului britanic. În octombrie 2021, Regina a fost spitalizată timp de o noapte, iar motivul nu se cunoaște nici în ziua de astăzi.

Mai mult, a început să folosească un baston, dând astfel apă la moară celor care se tem pentru starea sa de sănătate. Însă n-avem de ce să ne facem griji! Regina de 96 de ani pare într-o formă de zile mari!

Foto - Profimedia

Mai multe