Ducesa Sophie, prima membră a familiei regale britanice care vizitează Ucraina de la începutul războiului

30 aprilie 2024   Royals

Ducesa de Edinburgh vizitează Ucraina. Marea Britanie este unul dintre prietenii de nădejde ai țării vecine cu noi, aflată în război cu Rusia de aproape 800 de zile.

Sophie a avut un program foarte încărcat. Este prima reprezentantă a familiei regale britanice care vizitează Ucraina de la izbucnirea războiului. A fost primită de Prima Doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska și au vizitat împreună Catedrala Sf. Sofia din Kiev.

De asemenea, Ducesa de Edinburgh s-a întâlnit și cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Membra regală britanică a întreprins această vizită de stat solo, fără soțul său, Prințul Edward, pentru a-și arăta solidaritatea cu femeile, bărbații și copiii afectați de război și ca parte a muncii ei continue de a susține supraviețuitorii violenței sexuale în conflicte, scrie presa britanică.

Sophie, în vârstă de 59 de ani, vizitează Ucraina la solicitarea Oficiului pentru Externe, Commonwealth și Dezvoltare.

Luni dimineață, ea s-a întâlnit cu președintele Zelensky și cu prima doamnă Zelenska, înainte de a transmite un mesaj în numele Regelui Charles.

În timpul vizitei sale, Sophie, care este primul membru regal britanic care a vizitat Ucraina de la începutul războiului, s-a întâlnit și cu supraviețuitorii violenței sexuale din conflict și cu supraviețuitorii torturii, precum și cu copii care au fost returnați în siguranță în Ucraina, după ce au fost separați de familiile lor și deportați în Rusia.

Ororile războiului sunt imposibil de descris și de înțeles cu adevărat, iar sensibila Ducesă a făcut față cu brio vizitei importante.

Arătându-și sprijinul pentru femeile ucrainene care au jucat roluri cheie în conflict și în redresarea comunității, ducesa Sophie s-a întâlnit și cu voluntare care lucrează pentru a-și ajuta comunitățile în urma atacurilor. Acestea se ocupă de copii, se îngrijesc de sănătatea lor mintală și fizică.

Ducesa de Edinburgh a fost fotografiată semnând în cartea de oaspeți la Catedrala Sfânta Sofia. Știm deja că Sophie este una dintre membrii regali britanici stângaci.

Foto: GettyImages

Mai multe