Înstrăinați, dar totuși atât de aproape! Prințul William și Prințul Harry, la o aruncătură de băț unul de celălalt la Londra

Din păcate, nu există nicio speranță de reuniune a fraților regali nici de data aceasta. Doar energetic poate să se fi conectat, având în vedere că fizic au fost apropiați, marți, 7 iulie.

Frații înstrăinați, Prințul William și Prințul Harry, au avut angajamente publice separate la doar câțiva kilometri distanță, marți la Londra.

Harry, în vârstă de 41 de ani, a apărut marți, 7 iulie, la primul eveniment oficial de la revenirea sa în Marea Britanie, participând la cea de-a 14-a ediție a Întrunirii Fundației Invictus Games: De la idei, la practică, la Chatham House din Londra.

La doar 19 kilometri distanță și cam în aceeași perioadă, William, în vârstă de 44 de ani, a vizitat Ysgol Gymraeg Llundain (Școala Galeză din Londra) din Hanwell, vestul Londrei, pentru a se alătura elevilor în transmiterea celor mai bune urări echipei Țării Galilor înaintea Jocurilor Commonwealth-ului de la Glasgow din 2026.

În ciuda proximității fizice, nu se așteaptă ca frații să se reunească în timpul vizitei Ducelui de Sussex în țara sa natală, transmite PEOPLE.

Aparițiile separate ale fraților au avut loc în contextul în care Harry a suferit un eșec juridic notabil în lupta sa de ani de zile împotriva presei britanice. Marți, un judecător a respins procesul intentat de Ducele de Sussex împotriva Associated Newspapers Limited, constatând că Harry și ceilalți șase reclamanți nu au reușit să își dovedească acuzațiile conform cărora editorul a obținut ilegal informații private prin metode precum detectivi privați, înșelăciune, interceptarea telefonică sau plăți suspecte.

În ciuda eșecului juridic, Harry nu a dat niciun semn exterior de frustrare când a ajuns la Chatham House, zâmbind și părând relaxat în timp ce saluta participanții, după ce probabil aflase decizia cu doar câteva minute mai devreme.

El a emis ulterior un comunicat tranșant, în care și-a expus dezamăgirea în ceea ce privește deznodământul procesului intentat.

Prințul Harry a ratat ”la mustață” o ofertă foarte generoasă făcută de tatăl său, Regele, de a sta la Palatul Buckingham. Se pare că nehotărârea mezinului de a accepta oferta de cazare în timp util a dus la anularea ei, iar Harry stă din nou la distanță de familia sa de origine, și cu ocazia acestei vizite.

Foto: Profimedia

Mai multe pentru tine...