Nicole Kidman a apelat din nou la Botox

Actualizat:

Din fotografiile realizate pe covorul roşu la Country Music Awards din Las Vegas, reiese faptul că actriţa australiană şi-a făcut noi ajustări estetice, după ce, nu cu mult timp în urmă, declara că nu va mai apela la acest tratament.

Din fotografiile realizate pe covorul roşu la Country Music Awards din Las Vegas, reiese faptul că actriţa australiană şi-a făcut noi ajustări estetice.

Nu cu mult timp în urmă, Nicole Kidman (43) a recunoscut pentru o revistă germană că a apelat în trecut la Botox, dar a declarat totodată că nu va mai apela la acest tratament, întrucât îi imobilizează faţa.

„Am încercat multe lucruri, dar în afară de o dietă sănătoasă şi exerciţii fizice nimic altceva nu ajută. Chiar am încercat chiar şi Botoxul, dar nu mi-a plăcut cum îmi arăta faţa. Acum pot să mi-o mişc din nou“, se confesa ea.

Totuşi, fotografii prezenţi duminică la „Country Music Awards“ susţin că aspectul frunţii actriţei părea din nou lipsit de riduri, dar şi de orice expresie, semn că Botoxul a revenit în viaţa lui Kidman, chiar mai devreme decât ne-am fi aşteptat. În definitiv, după implanturile de colagen în obraji, ridicarea arcadelor, rinoplastie, implanturi de silicoane mamare, ce-ar mai fi şi câteva injecţii suplimentare cu Botox?

Foto: Northfoto



Recente pe Ok! Magazine

ElaC1 jpg
Carmen Electra din nou în Playboy (2) jpg
cabral instagram jpg
3 paulina porizkova jpg jpeg
FotoJet (86) jpg
FotoJet (83) jpg
thylane blondeau instagram jpg
Andreea Bănică (2) jpg
Mirabela Grădinaru și Nicușor Dan la Palatul Elysee, iulie 2026   FOTO Administrația Prezidențială (3) jpg
FotoJet (82) jpg
FotoJet (80) jpg
Elvis  foto   profimedia 0675135032 jpg
angela similea 12 jpg jpeg
mari jpg
1 bonnie tyler shutterstock 98898728 jpg jpeg
Anne Hathaway, GettyImages (2) jpg
Olivia Wilde,Penelope Cruz, profimedia 1112334751 jpg
J LO (3) jfif