EXCLUSIV Ema & Lucian Viziru: „A fost o aventură să facem primul nostru film, Norocoșii”

Soţii Viziru lansează primul lor proiect artistic comun, „Norocoşii“, un film 100% realizat în familie şi un adevărat pariu cu ei înşişi.

La fix trei ani de la ultimul nostru interviu, i-am găsit pe soţii Viziru, care se lansaseră iniţial în domeniul imobiliarelor după 7 ani petrecuţi în Germania, angrenaţi într-un mega proiect personal: „Norocoșii”, comedia scrisă, regizată și produsă de Ema Viziru și Lucian Viziru, care urmează să aibă premiera pe 6 iunie în cinematografele din România. O satiră plină de energie despre doi cântăreţi odinioară faimoşi care, în disperarea de a reveni în lumina reflectoarelor, ajung să semneze un contract cu... Diavolul. Spectatorii vor fi surprinşi să-l vadă pe Lucian Viziru îmbrăcând sutana preoţească, pe Toto Dumitrescu intrând în pielea Necuratului, iar pe Carmen Tănase făcând un incredibil rol de… mamă diabolică.

OK!: Acum 3 ani, când abia v-aţi întors din Germania, eraţi pe cai mari în imobiliare.
Lucian Viziru: Ne-a prins foarte bine să lucrăm în imobiliare, pentru că, personal, am învăţat să pitch-uiesc, să vând, iar când vine vorba de filme de lungmetraj, trebuie să ştii să vinzi şi ideea filmului, ca să faci rost de sponsorizări, şi produsul final, ca să faci profit. Drept dovadă, am reuşit într-un mod miraculos să producem un lungmetraj, care e aproape gata. Mai avem de adăugat partea muzicală, de făcut sound design-ul şi colorizarea.

Dar cum de ai avut curajul, după atâţia ani, să te reapuci de film, dar de data asta pe buzunarul tău? Era ceva latent în tine, aveai un vis?
Lucian Viziru: Nu neapărat un vis, ci pur şi simplu a fost o altă provocare. În Germania, provocarea era să-mi îmbunătăţesc calificativul pe care-l aveam ca jucător de tenis, însă filmul e ceva mult mai special. Eu încă din lockdown, din Germania, am început să fac conţinut pentru YouTube, social media, iar mie îmi plac camerele, îmi place să filmez, să montez, mi-au plăcut dintotdeauna lucrurile astea. Şi acum, că am reuşit s-o conving şi pe Ema să se implice – chiar nici nu ştiu cum de am convins-o, că singur n-aş fi reuşit! – am mers mai departe.

Cum te-a convins Lucian să laşi tot ce ştiai să faci şi să te lansezi în producţia de film?
Ema Viziru: Până la urmă, și acum fac tot ce ştiam să fac, pentru că şi aici trebuie să faci rost de bani, să faci profit şi să faci un proiect de la zero la milioane. Mai ştii că ţi-am spus acum trei ani, când am revenit în ţară, că vreau să fac milionul de euro în 5 ani? Au trecut deja 3 ani şi jumătate!

Deci filmul ăsta trebuie să bubuie!
Ema Viziru: Trebuie să bubuie, pentru că e o poveste foarte frumoasă, în care se va regăsi multă lume. Este o satiră despre o a doua şansă.

Filmul e despre doi artişti expiraţi care fac pact cu un Diavol incompetent. De unde v-a venit ideea?
Lucian Viziru: Din viață. De fapt, din multele povești pe care le-am trăit sau auzit în industrie. Am văzut oameni disperați să rămână relevanți. Ne-am imaginat: „Dacă ar exista o entitate care promite faimă instant... cum ar arăta ea?“. Şi eu am avut parte de faimă şi de bani, iar povestea asta am împrumutat-o cumva protagoniştilor noştri, care și ei au cântat într-o formaţie în urmă cu mult timp. Numai că ei, ajunşi la vârsta de 30 și ceva de ani, vor să se relanseze şi au făcut un pact cu Diavolul, fără să-şi dea seama. Iar acesta le îndeplineşte dorinţa, dar nu aşa cum şi-au imaginat ei.
Ema Viziru: Diavolul nostru e, de fapt, o metaforă. Nu e periculos, e patetic. Și tocmai de asta e realist. Nu se dă mare, dar îţi oferă exact tentația aceea care îți atinge ego-ul. E o ironie dulce-amară despre compromis și iluzii.

Dar înţeleg că, în film, tu nu eşti unul dintre fostele staruri, ci joci rolul preotului.
Lucian Viziru: Da, deşi sincer mi-aş fi dorit să fiu mai mult în spatele camerelor, pentru că tot procesul e foarte greu de manageriat, mai ales dacă eşti la primul proiect şi, în anumite momente, ai senzaţia că nu ştii de unde s-o apuci. Şi atunci ai prefera să gestionezi munca din spate, decât să te duci să te machiezi şi să te costumezi, mai ales dacă e şi ultima secvenţă din ziua respectivă, la 35 de grade sau câte erau astă-vară!

Fiind primul vostru proiect artistic împreună, cum a fost să lucrați în tandem, zi de zi, pe același platou și pe același scenariu?
Lucian Viziru: Intens! A fost ca o excursie lungă prin mințile noastre, cu hărți greșite și răsturnări de situație. Dar am descoperit cât de bine ne completăm și cât de mult contează să ai încredere totală în celălalt.
Ema Viziru: A fost o aventură să facem primul nostru film. Uneori munca era ca o partidă de ping-pong, alteori ca un tango pe tocuri instabile. Dar amândoi am știut de la început că vrem același lucru: un film care să spună ceva, dar cu zâmbetul pe buze.

Cât a durat cap-coadă lucrul la „Norocoşii”?
Lucian Viziru: Doi ani. E o durată rezonabilă pentru un lungmetraj, având în vedere că am trecut prin mai multe variante de scenariu. Iniţial am făcut un demo de 20 de minute, astfel încât să putem să strângem fonduri de la sponsori, după aceea au început să apară actori noi, o viziune nouă asupra proiectului, am cunoscut o mulţime de oameni.

Dintre foştii tăi parteneri de platou, pe cine aţi cooptat?
Lucian Viziru: Pe Carmen Tănase, pe Denis Ştefan… L-am invitat şi pe Adrian Titieni, cu care n-am apucat să joc până acum, dar ne ştiam de multă vreme. Protagonişti sunt Ionuţ Rusu şi George Tănase. Pe Ionuţ Rusu l-aţi mai văzut şi în „Teambuilding” şi face un rol extraordinar, probabil şi datorită lui George Tănase, pentru că ei se cunosc foarte bine, lucrează împreună şi se potenţează reciproc, râzi cu lacrimi cu ei. Eu râdeam în hohote de când l-am văzut la probe, plus că lui îi place să improvizeze, ceea ce e un câştig.

Lucian Viziru: „Doar pe mama şi pe soacra mea nu le-am filmat”

Şi ca prezenţe feminine?
Lucian Viziru: Ne-am dorit să avem un personaj oarecum negativ, care este jucat de Graţiela Duban, care ne-a dat pe spate la probe. Apoi, Cristina Horez este o fată care, am aflat ulterior, suferă de ADHD şi din cauza asta nu a putut face Academia de film, pentru că nu poate sta mult timp într-un singur loc. În schimb a urmat toate cursurile de actorie posibile, iar în „Norocoșii” face un rol senzaţional.
Ema Viziru: Le mai avem pe Andra Gogan, pe Andreea Chiriţescu şi Theodora Sandu, care sunt actriţe talentate, din valul nou – Theodora Sandu a jucat în Enescu, jupuit de viu. Eu chiar am vrut să dăm o şansă unor actori care poate nu au o la fel de mare vizibilitate, cum au influencerii, în schimb vorbesc altfel, se mişcă altfel. Cum e şi Toto Dumitrescu, care e antagonistul nostru. El a terminat Teatru la Londra şi asta se vede.
Lucian Viziru: Iniţial, noi am vrut să-l luăm pentru un alt rol, dar el ne-a spus: „Nu, eu vreau neapărat să fiu Necuratul“. „Nu se poate, că rolul acela e dat.“ „Nu, nu, eu vreau să fiu Necuratul.“ Şi ne-a convins prin prestaţia lui. E foarte bun, dar e şi nebun, se aruncă, ceea ce e foarte mişto, pentru că îţi doreşti ca un actor să fie implicat 100%. Numai că el prea s-a aruncat, că la o secvenţă a dat cu capul de un rig, o chestie metalică pe care se pune camera, doar pentru că s-a încăpăţânat să facă cum a vrut el. Noi i-am zis: „Dai cu capul în tetieră, nu te duci cu capul în faţă, chiar dacă pare un pic nefiresc“. El: „Nu, că eu vreau să pară totul firesc“. Şi s-a dus cu capul fix înainte, în piesa aia, de era să rămână acolo. A avut ditamai cucuiul, nici n-am mai putut filma în ziua aia!

Cum a fost regăsirea pe platouri cu Carmen Tănase?
Lucian Viziru: A fost o mare bucurie, evident. Face un altfel de rol aici, este mama dracilor şi îi stă foarte bine în rolul pe care i l-am imaginat – e mai mult mâna Emei aici. Dar cred că şi lui Carmen Tănase i-a plăcut rolul, deşi n-am apucat să stăm prea mult de vorbă pe platou, pentru că de cum terminam secvenţa cu ea, noi trebuia să o turnăm pe următoarea, iar ea stătea la platou doar cât era nevoie, întrucât are un program infernal: face teatru, film, are mai multe proiecte.

Dar pe fratele tău, Augustin Viziru, l-ai aruncat în joc?
Lucian Viziru: Nu. Noi am avut aproape trei ani în care nu ne-am vorbit. Acum suntem în tatonări. A văzut parţial ce am făcut, i-a plăcut…

Fiind un proiect de familie, unde, în ecuaţia asta, a fost fiul vostru, Mihai? Pentru că acum are și el 14 ani, vede lucrurile altfel şi trăieşte în mediul artistic.
Lucian Viziru: Mihai a fost cel pe care l-am consultat adesea, și acum, la alegerea fondului muzical, având în vedere faptul că publicul nostru este foarte apropiat de vârsta lui, undeva de la 12 până la 35 de ani, aşa că era foarte important să aflăm şi inputul lui. Mihai apare şi în două secvenţe, la fel şi Ema. Doar pe mama şi pe soacra mea nu le-am filmat (zâmbește), dar au fost şi ele acolo, pe platou, cu noi.

Ai avut şi nopţi în care te-ai frământat cum o să iasă?
Lucian Viziru: Da, mai ales în nopţile de dinainte de filmare, am dormit doar 3-4 ore. Plus că a trebuit să lucrăm intens, pentru că noi ne-am ocupat, la un moment dat, şi de catering, şi de locaţii, am fost şi producători, am încercat să facem cât am putut de mult, astfel încât să tragem costurile mai jos.

S-a întâmplat să mai rămâneți şi fără bani, pe parcurs?
Lucian Viziru: Bineînţeles!
Ema Viziru: Am avut, însă, noroc de sponsori înţelegători care ne-au ajutat şi ne ajută în continuare. Fără ei n-am fi reuşit să facem acest film doar din banii proprii. Cu totul, ne-a dus la 500.000 de euro.

Când aţi dat startul proiectului, aveaţi probabil ceva pus deoparte. Acum din ce vă vin fonduri?
Lucian Viziru: Tot din tenis. Nu poţi lăsa totul în seama a ceea ce crezi că ai deoparte, pentru că poţi avea surpriza să nu mai ai din ce plăti chiria, de exemplu.
Ema Viziru: Avem şi un studio de podcast, pe care îl închiriem, mai facem şi nişte reclame…

Lucian Viziru: „Încă îmi place nebunia platoului. Credeam că m-am liniștit, dar nu”

De când v-aţi întors în ţară, imaginea voastră despre România s-a schimbat?
Lucian Viziru: Clar! Eu am avut un şoc când m-am întors. Ţara asta s-a schimbat în bine foarte repede. Eu nu mai venisem aici de 7 ani şi mă întrebam ce voi găsi. Dar lucrurile s-au schimbat în bine, am văzut nişte tineri puşi pe treabă şi care mi-au arătat că, dacă munceşti pe bune, chiar poţi să faci bani în România.

Ți-ai recăpătat optimismul, ai un suflu nou.
Lucian Viziru: Exact! Dar nu stau să mă gândesc la ce mi se întâmplă fix în momentul acesta, ţintesc doar obiectivul pe care mi l-am stabilit: ca filmul acesta să fie făcut cât mai bine şi să ajungă la cât mai mulţi oameni. Şi avem în plan şi continuarea, pentru că l-am gândit ca o trilogie. Şi se pare că perioada de pre-producţie o să înceapă imediat după ce lansăm „Norocoşii” în cinematografe.

Îţi cam place să faci filme!
Lucian Viziru: Da, îmi cam place. Mi-a plăcut dintotdeauna să creez. Am avut multe momente în viaţă în care mi-a plăcut să fiu în centrul atenţiei, dar cred că, mai mult decât orice, îmi place să creez şi îmi place să lucrez cu doamna mea, chiar dacă mai avem şi opinii total diferite uneori.

Cum reușiţi, totuși, să trasați o linie între viața personală și munca de echipă
Ema Viziru: Nu reușim mereu. Dar am învățat să ne spunem, cu tandrețe: „Acum nu suntem colegi de platou, suntem doar doi oameni care mănâncă paste“. E nevoie de delimitări, ca să nu arzi.
Lucian Viziru: Uneori, ne dădeam întâlnire în bucătărie, cu regula „nu vorbim despre film 30 de minute“. Şi asta ne-a salvat.

Ce v-a surprins cel mai tare la voi înșivă, în aceşti doi ani?
Ema Viziru: Că pot să fiu mai îndrăzneață decât credeam. Am spus „nu“ unor compromisuri care altădată mi s-ar fi părut normale. Și că pot să scriu o comedie fără să mă cenzurez.
Lucian Viziru: Pe mine m-a surprins că încă îmi place nebunia platoului. Credeam că m-am liniștit, dar nu. Am înflorit din nou în haosul ăla organizat. Și că iubesc procesul, nu doar rezultatul.

Ce a însemnat „Norocoșii” pentru voi, ca și cuplu?
Lucian Viziru: Un test. Dar unul frumos. E ca și cum am  construit o căsuță împreună, doar că pe peliculă.
Ema Viziru: O declarație de încredere. Ne-am oferit spațiu, ne-am provocat, dar la final ne-am ținut de mână. Nu știu câte cupluri pot spune asta după un film.

FOTO: Sorin Stana; make-up Iolanda Humă; stilist: Madena; vestimentație: Boss, McNeal, Swing, Jake’s, Troyden, Lace&Beads/Peek&Cloppenburg.