Ce frumoasă e mezina Elenei Băsescu! Anastasia a împlinit 2 ani

4 iunie 2020   News

Este sărbătoare în familia Elenei Băsescu! Mezina, micuţa Anastasia, împlineşte 2 ani!

În urmă cu doi ani, pe 4 iunie 2018, Elena Băsescu aducea pe lume al treilea său copil. Presa scria la cea vreme că mezina fostului preşedinte Traian Băsescu a născut o fetiţă, luni dimineaţă, 4 iunie 2018. Elena Băsescu a născut prin cezariană. Traian Băsescu anunţase deja data la care mezina familiei urma să vină pe lume: „Se pare că pe data de 4 iunie pentru că aia mică nu a venit încă în poziţie să iasă, nu vrea…Ceilalţi doi au venit prematur, şi Traian şi Sofia. Asta mică, a treia, este hotărâtă să stea până în ultima zi.”, spunea Traian Băsescu. 

Numele nu i l-a ales nici mama Elena, nici bunicul, ci tatăl ei, Cătălin Gheorghe, cunoscut în lumea mondenă ca Tomată. „Am hotărât ca numele să-l aleagă Cătălin. Asta şi pentru că, în familia lui, nu sunt fetiţe”, mărturisea Elena Băsescu într-un interviu. Din păcate, părinţii ei nu mai formează un cuplu. 

Iată că acum, micuţa Anastasia a împlinit 2 ani. Mama ei i-a făcut o bucurie, au pozat împreună într-un cadru superb, iar apoi au arătat pozele în mediul online. Sunt superbe! Priviţi în galeria foto!

Elena Băsescu şi tatăl Anastasiei s-au despărţit după o relaţie de 2 ani

S-au iubit, au făcut împreună un copil, dar s-au despărţit. Aceasta este, pe scurt, povestea Elenei Băsescu şi a lui Cătălin Gheorghe, cunoscut în lumea mondenă ca Tomată. Relaţia Elenei Băsescu cu Tomată a ţinut doi ani, timp în care cei doi au devenit şi părinţii unei fetiţe, Anastasia, cel de-al treilea copil al fiicei lui Traian Băsescu, ea având un băiat şi o fată şi cu Bogdan Ionescu (Syda).

Informaţia potrivit căreia Elena Băsescu şi Cătălin Gheorghe s-au despărţit a fost oferită în exclusivitate de WOWbiz, care notează că fiica fostului preşedinte al României a mers singură la botezul fiicei Elenei Udrea. Se pare că cei doi şi-au spus adio în vara lui 2019. 

Foto: Facebook Elena Băsescu

Mai multe