Miranda Kerr îi ia locul lui Gisele Bündchen

6 februarie 2014   News

După ce topmodelul brazilian a fost imaginea H&M pentru ultimele colecţii, celebrul lanţ de magazine a decis s-o folosească pe celebra australiancă pentru noua campanie de primăvară-vară.

După ce topmodelul brazilian a fost imaginea H&M pentru ultimele colecţii, celebrul lanţ de magazine a decis s-o folosească pe celebra australiancă pentru noua campanie de primăvară-vară.

Alegerea Mirandei Kerr pentru campania de promovare coincide cu extinderea retailerului suedez în Australia şi Filipine, unul dintre cele mai mari magazine H&M urmând să fie deschis în Melbourne, informează contactmusic.com, citat de Mediafax.

Miranda Kerr şi-a încheiat recent contractul cu brandul rival, Mango, iar în prezent, este imaginea casei de bijuterii Swarovski şi deţine propria companie de produse de îngrijire a tenului, Kora Organics.

Prin înlocuirea lui Gisele Bündchen, Miranda Kerr are toate şansele să treacă pe primul loc în topul celor mai bine plătite fotomodele, alcătuit de revista Forbes, pe care Bundchen l-a dominat în ultimii şapte ani.

Foto: pagina personală

Mai multe