Salariul Andreei Esca. Pe ce cheltuie banii celebra prezentatoare de la Pro TV

15 martie 2021   Vedete

A fost sinceră şi a spus cum îşi cheltuie banii!

Ani la rând oamenii s-au întrebat şi continuă să se întrebe ce salariu are Andreea Esca. Celebra prezentatoare de la Pro TV a făcut la un moment declaraţii pe marginea acestui subiect, a spus că nu este atât de fabulos cum se vehiculează în presă. Acum, Lucian Mîndruţă a fost curios să afle şi să transmită şi publicului ce face Andreea Esca cu salariul, cu banii pe care îi câştigă.

"Te-ai întrebat mereu cât câştigă Esca, dar nu şi ce face cu banii, nu? Păi face ce-au învăţat-o părinţii. Ce anume? Va spune ea aici, într-un format numit "Cum ai reuşit?" în care îi întreb pe oamenii care au ajuns departe ce combustibil interior au folosit.", a scris el pe Facebook.

A venit şi răspunsul prezentatoarei.

„Tata m-a învăţat să fiu foarte riguroasă, serioasă şi mama să dau frâu liber creativităţii, să am curaj, să încerc, să risc. Sunt două persoane cu caractere complet opuse. Ei m-au învăţat foarte mult şi despre bani. Educaţia mea financiară este extraordinară, în sensul că tata a fost întotdeauna un ardelean foarte cumpătat şi care tot timpul a considerat că trebuie să avem bani de-o parte, puşi în mai multe locuri, iar mama avea o singură obsesie: să cheltuim toţi banii, ca nu cumva să ne prindă cutremurul cu bani în casă. Eu am făcut media: cheltui, dar pun şi de-o parte”.

Andreea Esca prezintă ştirile Pro TV de un sfert de secol: "Nu mi-am dat seama când au trecut anii pentru că mi-a plăcut, m-am obişnuit"

"Bună seara, România! Bună seara, Bucureşti!" Aşa am auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV pe 1 decembrie 1995 şi aşa am auzit-o şi acum, pe 1 decembrie 2020. Trăieşte cu emoţie mereu această zi şi, bineînţeles, îmbracă acelaşi sacou roşu ca acum 25 de ani.

"Bună seara, România! Bună seara, Bucureşti! Sunt Andreea Esca". Aşa a început prezentatoarea de la Pro TV buletinul de ştiri pe 1 decembrie 2020, ziua în care televiziunea a împlinit 25 de ani. De fiecare dată prezentatoarea trăieşte emoţii intense, are o carieră de ani de zile, însă iubeşte ce face.

Foto: Facebook

Mai multe