Andreea Mantea, despre fiul ei, David: ''Mă abţin cu greu să nu plâng în faţa lui''

Actualizat:
2 mantea2 jpg jpeg

Andreea Mantea are o legătură bine sudată cu fiul ei David. Cei doi petrec aproape tot timpul împreună, însă momentele în care trebuie să stea separaţi, pentru că Andreea are alte angajamente, îi pun pe amândoi la grea încercare. La o astfel de situaţie vor “asista” telespectatorii Kanal D.

În timp ce frumoasa brunetă se pregăteşte pentru a lua parte la un eveniment important din viaţa celei mai bune prietene, copilul o roagă cu ochii în lacrimi să rămână acasă, alături de el.

“Fiind mamă singură, de-a lungul anilor, l-am învăţat pe David cu mine acasă, în permanenţă. Mă abţin cu greu să nu plâng în faţa lui.  Dar cumva îmi este greu, nici nu ştiu cand va fi momentul acela când va trebui să îl rup de mine. Când, la câţi ani? Fără să îl doară atât de tare, fără să mă doară pe mine atât de tare  Mi-a fost foarte greu să plec şi, cu toate astea, am făcut-o!”,  spune Andreea Mantea.

După îndelungi insistenţe, cu ochii în lacrimi, vedeta reuşeşte să îl convingă că trebuie ca el să rămână acasă, promiţându-i că va reveni cu o surpriză. Insistenţele lui David continuă, telefonic, în timp ce Andreea se afla în maşină, în drum spre eveniment.  Micuţul o roagă, plângand, să se întoarcă.

Cum va reacţiona prezentatoarea  Kanal D în faţa acestei alegeri dificile puteţi urmări în ediţia din această seară a reality-show-ului “Trăiri alături de Andreea Mantea”.



Recente pe Ok! Magazine

elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg