Interviu

Andreea Marin: "Sunt o mamă atentă să ţin lucrurile în matca lor"

Andreea Marin: "Sunt o mamă atentă să ţin lucrurile în matca lor"

A revenit pe sticlă, acolo unde se simte acasă, la TVR. Despre noua emisiune, dar şi despre viaţa ei, care s-a construit frumos dincolo de sticlă, am vorbit în acest interviu plin de entuziasmul noului început

Este o revenire îndelung aşteptată, gândită ca o porţie de energie, motivare şi optimism în nişte vremuri în care tocmai aceste rezerve par că ni se termină. Tocmai de aceea noua emisiune a Andreei Marin, căreia i-a împrumutat motto-ul ei de viaţă, „Nu există nu se poate“, are timingul perfect. Pentru public, dar şi pentru Andreea, care este într-o etapă a vieţii pe cât de solicitantă, pe atât de frumoasă. Pe lângă noul proiect în televiziune, are „mega-proiectul“ în plină dezvoltare numit Violeta, fiica ei în vârstă de 12 ani, care îi lansează provocări neaşteptate zi de zi. Şi, nu în ultimul rând, campaniile desfăşurate la turaţie maximă în plină pandemie, cu ajutorul partenerului ei de viaţă, Adrian, alături de care a reuşit să ducă relaţia de cuplu într-o etapă la care nici nu visa, după cum ea însăşi a mărturisit. Toate fac parte din bagajul cu care Andreea a trecut din nou poarta TVR, la 26 de ani de când a debutat în televiziune.

Acum mai bine de două decenii, tu făceai istorie la TVR. Cum ai regăsit televiziunea la întoarcerea acasă?

Andreea Am avut parte de o Surpriză Surpriză! La camere, la tehnic sau în redacţie, oameni frumoşi din echipa mea de odinioară, alături de entuziaşti profesionişti cu care lucrez acum prima oară, dar s-a sudat imediat o echipă ca o familie. Cuvântul care ne leagă e entuziasmul, aşa simt eu lucrurile. Dorinţa de a pune pe picioare un format inedit, elegant şi matur.

Această revenire ce fel de emoţii ţi-a dat, comparativ cu prima ta emisiune din carieră?

Emoţiile sunt de altă natură azi, pentru că acum nu mai sunt copilul de altădată, ci omul care a confirmat în timp şi de la care publicul aşteaptă ceva bun, creat cu respect, bun simţ şi emoţie. Oamenii trimit mii de mesaje zilnic pe reţelele mele de socializare şi înţeleg limpede un mesaj care sună cam aşa: în sfârşit, vom vedea ceva pe sufletul nostru! Mesajele sunt copleşitor de multe şi, fiind publice, vă e la îndemana să le vedeţi. Zi de zi, în ultima lună. Sunt fericită să simt acest val de simpatie şi de încredere, după atâta timp. Chiar simt că sunt din nou... acasă!

Ce te-a convins să revii... acasă?

În primul rând, propunerea TVR ca eu să fac un format, având libertatea să îl concep aşa cum cred de cuviinţă, nu am simţit nicio limitare, dimpotrivă, am avut tot sprijinul. Am scris un format concret, este exact ce am gândit. Am avut dorinţa ca decorul să fie într-un anume fel, este aşa cum l-am visat, ba chiar a ieşit mai bine decât mi l-am imaginat. Iar echipa închegată. Nu aş putea să fiu mai recunoscătoare, sincer! Mulţumesc!

Spune-mi un moment din viaţa personală când ai spus „Nu există nu se poate“ şi ai dovedit asta.

În orice situaţie de cumpănă, e motto-ul meu în viaţă. De fapt, sunt vorbele tatălui meu, repetate de atâtea ori în copilăria mea, încât au ajuns să fie principiu pentru mine. Atunci când mă plângeam, aşa cum mai facem cu toţii, că nu-mi iese ceva, că nu găsesc soluţia, tata îmi răspundea: „Nu există nu se poate! Nu ai căutat destul în tine, în imaginaţia ta, nu ai străbătut cu mintea toate căile, nu ţi-ai dat silinţa destul! Atunci când lucrurile depind de tine, nu există nu se poate!“. Şi aşa a şi fost. Desigur, viaţa e făcută şi din clipe când nu stau lucrurile doar în puterea noastră, dar eu am învăţat că sunt mult mai rare acele momente, iar în general, lucrurile depind de noi. O ştiu toţi protagoniştii mei, oamenii îndrăzneţi, insistenţi, încăpăţânaţi, luptători, frumoşii nebuni pe care-i descoperim zi de zi, de luni până joi pe TVR2, în ora noastră împreună. Sunt ei oameni cu sclipire de geniu sau sunt oameni ca noi, nu excepţii? În puterea noastră stă să atingem ceea ce trăiesc astăzi şi ei, pentru că ne asemănăm negreşit. Şi-atunci, ce au ei în plus şi nu avem noi? Poate credinţa nestrămutată în forţele şi în ideile lor, ambiţia de a le urmări până le împlinesc, de a nu se lăsa când li se pun piedici sau li se spune NU, convingerea că… nu există nu se poate! Acesta e crezul vieţii mele, indiferent câţi au încercat să mă convingă de opusul acestor vorbe în timp. Multe greutăţi ne traversează pe toţi şi ne aduc în punctul limită în care tindem să renunţăm, găsim toate scuzele să ne oprim. Atunci, în acel punct, eu ştiu că... mai pot puţin! Trebuie să fie o cale, o lumină la capătul ei. Ceva trebuie să schimb în modul meu de a gândi, de a vedea, de a simţi. Nu există nu se poate! Am voinţa, am determinarea, am mintea să cred şi să pot! De această convingere, îmi propun a-i molipsi pe telespectatorii mei!

Cum a fost perioada aceasta de pandemie pentru tine, ce te-a speriat, ce a fost cel mai greu?

A fost mai bine de jumătate de an în care munca mea a rămas pe planul doi şi m-am dedicat muncii de voluntar în propria campanie, Preţuieşte viaţa. Am reuşit să adun ajutoare care au depăşit ca valoare un milion de euro, să ajungem cu convoaiele umanitare în toate judeţele ţării, în 40 de spitale ale ţării, în zone defavorizate, să sprijinim şi copii lipsiţi de şansa de a-şi putea urma educaţia. Şi continuăm. Nu a fost uşor, dar solidaritatea trezită în atâţia oameni din ţară şi din diaspora mi-a dat curaj şi a suplinit lipsa somnului, care devenise acută. Am învăţat multe lucruri pe care am fost nevoită sa le descopăr pas cu pas, am fost fericită să clădim ceva împreună, nu doar cu colegii şi cu voluntarii, dar şi cu fetiţa mea sau cu partenerul meu de viaţă, Adrian, care a fost un mare sprijin direct în campanie. M-a speriat inconştienta unora chiar şi în astfel de momente limită, de viaţă şi de moarte, dar am decis să nu mă las trasă în jos de prostie sau ignoranţă. Până la urmă, de când e lumea şi pământul există şi unii pe care nimic nu îi convinge că e cazul să se schimbe.

Am văzut că n-ai stat locului în pandemie. Ai mai avut un proiect care s-a chemat precum noua ta emisiune. Munca la aceste campanii te-a inspirat pentru noua emisiune, ai întâlnit astfel oameni pe care îi vom descoperi şi pe sticlă?

Nu, nu aceste campanii m-au inspirat pentru a contura emisiunea, ci vorbele tatălui meu. Ambele concepte, şi Preţuieşte viaţa, şi Nu există nu se poate, îmi aparţin şi le-am gândit ca umbrele sub care clădesc diverse cauze bune, sub diferite forme. Fie că e vorba de emisiuni, campanii sau iniţiative punctuale. Fac asta de mulţi ani, am început cu umbrela Preţuieşte viaţa, care are o istorie mai lungă în acest sens, apoi am continuat cu al doilea concept.

Cum te-ai descurcat în tot acest timp cu cursurile online ale fiicei tale, Violeta? Ştiu că, pentru mulţi părinţi, şcoala online a copiilor este o mare bătaie de cap...

Am norocul să am un copil tare bun la şcoală, care se ajută singur, cred că nici nu m-aş pricepe, sunt depăşită de priceperea ei. Dar sunt mereu atentă, prezentă la şcoală la nevoie, comunicăm, o sprijin, pentru mine educaţia e o bază foarte importantă pentru ca ea sa ajungă ulterior pe picioarele ei. Îmi făceam griji, dar ea m-a liniştit, mi-a spus să nu mă îngrijorez, că nu suferă, se adaptează şi se descurcă, înţelege şi ştie că vremurile tulburi vor trece. Practic, ea m-a ajutat cu maturitatea ei.

Violeta împlineşte 13 ani anul acesta. E o vârstă dificilă. Copiii adolescenţi din ziua de azi sunt mult mai precoce decât cei din generaţiile mai vechi. Cum te adaptezi, care este cea mai mare provocare ca mamă?

Să ţin pasul cu ea! E foarte precoce, practic, ea e cea mai mică din an, a mers în clasa întâi la 4 ani şi jumătate, a avut o curiozitate şi o energie specială, nu am putut să o ţin în loc. Îmi propusesem să o ţin 2 ani în acelaşi an când oboseşte, dar nu a fost cazul, îi mulţumesc lui Dumnezeu, cred că nici nu ar accepta, e prea ataşată de colegii ei.

Ce fel de mamă eşti, Andreea? „Eu sunt mai dură ca mamă şi pun limite“, spuneai tu, la un moment dat.

Dură nu e un cuvânt bun, aş spune hotărâtă, atentă sa ţin lucrurile în matca lor. Copiii de azi ţin să facă anumite lucruri mai repede decât e timpul lor, unele sunt benefice, altele nu. Copilăria trebuie trăită, are rolul ei. Nu e nevoie să ne prefacem că suntem oameni mari mai devreme decât e cazul.

Te-a pus Violeta în vreo situaţie în care să nu ştii cum să reacţionezi?

De multe ori. Copiii de azi sunt altfel, te uimesc, îţi dau replici mature la care nu te aştepţi sau acţionează imprevizibil. De pildă, a căutat singură un curs online de... drepturi contractuale şi l-a găsit, la Harvard! Şi face asta în timpul ei liber, e pasionată şi mi-a spus că i-ar plăcea să devină avocat. M-am mirat, era o noutate absolută. Poate fi doar o fază, căci are doar 12 ani şi ceva, poate e o căutare, poate e mai mult, oricum, a-ţi cunoaşte drepturile în viaţă e esenţial. Aşa că m-am bucurat!

Fiica ta este un copil sensibil, povesteai. Spune-mi despre talentele, înclinaţiile ei. Cântă minunat la pian, am văzut. Cu ce ochi priveşte televiziunea?

Sincer, tare mult îmi seamănă. E vârsta căutărilor, dar şi vârsta la care excelează în mai multe direcţii, şi în zona umanistă, şi în cea artistică, şi a ştiinţelor exacte. O las să simtă ea însăşi care e drumul său.

Ce ai sfătui-o dacă ar vrea să urmeze aceeaşi cale ca tine?

Nu o încurajez neapărat, dar nici nu sunt împotrivă, o voi susţine orice alege.

Cum se înţelege fiica ta cu partenerul tău de viaţă, Adrian? „Nu ştiu care e mai copil dintre ei“, ai mărturisit.

Foarte bine! Faptul că se joacă împreună e benefic, mama e mai serioasă şi el suplineşte aici ce nu ştiu eu să fac destul de bine.

Cum ai redescoperit relaţia cu Adrian în pandemie, când aţi muncit împreună pentru campania ta versus perioada când călătoreai în Africa, unde el era consul? Pentru unele cupluri, pandemia a fost o încercare, un adevărat test al comunicării.

Pentru noi, o şansă să construim împreună enorm, neplanificat, ceea ce nici prin minte nu ne-ar fi trecut înainte! M-am bucurat enorm să putem descoperi noi resurse în noi.

Cum priveşti acum pasul căsătoriei, după experienţele avute? Îl mai simţi necesar?

Vă voi spune ce simt la momentul potrivit. Nu e necesar, dar poate fi o împlinire frumoasă într-un cuplu, de ce nu? Oamenii nu sunt la fel şi nu trebuie să ai idei preconcepute. Tatăl meu s-a recăsătorit şi a fost fericit la mai mult de 60 de ani.

Cum ai spune că se traduce în planul relaţiei diferenţa de vârstă dintre tine şi Adrian?

Nu simt în niciun fel această diferenţă, sincer. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru că-mi dăruieşte energie, sănătate şi tinereţea spiritului.

Ce te-a sfătuit Adrian referitor la întoarcerea pe sticlă?

Mi-a spus de ani buni că locul meu e aici, unde acum mă întorc... acasă. A avut dreptate!

Televiziunea de azi nu mai e aşa cum era pe vremea când te-ai lansat tu. De ce îţi e dor din vremurile tale de început?

Eu sunt un om constructiv, nu trăiesc din nostalgii. Învăţ ce e de învăţat, îmi amintesc cu plăcere, dar privesc înainte. Vremurile sunt altele, dar valorile nu se schimbă după cum bate vântul. Eu am principii sănătoase de viaţă şi le urmez şi acum, ca şi odinioară.

Comentarii

Modifică Setările