Care este diferenţa de vârstă între Mirela de la ”Insula Iubirii” şi logodnicul său

Actualizat:
1 mirelaflorin1 jpg jpeg

Noua relaţie a concurentei de la ”Insula Iubirii” a fost ţinta multor critici din partea internauţilor. Motivul? Aparenta diferenţă de vârstă dintre cei doi parteneri.

După eşecul amoros cu Ionuţ Gojman, Mirela Baniaş a regăsit iubirea în braţele unui alt bărbat. Mai mult de atât, Mirela şi actualul ei partener de viaţă s-au logodit, urmând să facă nuntă. Din păcate, cei doi n-au linişte din cauza criticilor de pe reţelele de socializare. Cei mai mulţi atrag atenţia asupra aparentei diferenţe de vârstă dintre cei doi.

image

Ei bine, deşi mulţi spun că ar fi vorba de 20 ori 25 de ani între ei, Florin Tecar, care locuieşte în Dej, este mai mare cu doar şapte ani decât fosta concurentă de la Insula Iubirii. El a fost, într-adevăr, căsătorit anterior şi are doi copii din această relaţie.

Vârsta actuală a logodnicului Mirelei Baniaş este de 42 de ani, în timp ce aceasta are doar 35 de ani. „Noi ne cunoaştem de foarte mulţi ani, de aproximativ 15 ani. Suntem şi vecini şi aproape toate episoadele le-am văzut împreună. Ne-am cunoscut prin intermediul unor prieteni comuni şi s-a întâmplat până la urmă. Am ieşit mai mult timp împreună. Suntem împreună de aproximativ trei luni. M-a cucerit prin simplitate, prin felul lui de a fi, prin respectul pe care mi-l acordă. Cred că la el am găsit ce căutam de ani de zile. Bărbatul acela pe care îl căutam eu. Să fie respectuos, să fie grijuliu, să mă iubească, să nu aibă alte interese. Este tot timpul alături de mine, mă sprijină. Chiar şi pe parcursul emisiunii a fost alături de mine. Am urmărit emisiunea în braţele lui. Este perfect, este bărbatul care mă atrage”, a declarat Mirela despre bărbatul alături de care şi-a găsit liniştea.



Recente pe Ok! Magazine

Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg