Ce a făcut Bella Cruise ca să se împace cu mama ei adoptivă, Nicole Kidman

8 martie, 2018
Kidman Bella jpeg

După ani de răceală între cele două, marea împăcare mult aşteptată s-a întâmplat!

image

Cum de au reuşit cele două să se împace? Fiica de 25 de ani, adoptată de Nicole pe vremea când era măritată cu Tom Cruise, s-a lansat în modă cu un brand de t-shirt-uri. Iar numele ales de Bella pentru acest brand a fost ca un mesaj de pace transmis actriţei australiene. T-shirturile vor fi comercializate cu eticheta BCK, adică Bella Kidman Cruise - fiind, astfel, pentru prima dată când Bella recunoaşte oficial numele mamei sale adoptive.

Un mesaj de pace la care Nicole n-a rămas rece, cu atât mai mult cu cât îşi dorea de mult timp o împăcare, chiar dacă, între timp, ea s-a recăsătorit cu Keith Urban, cu care şi-a construit o altă viaţă, alături de cei doi copii ai lor, Sunday, de 9 ani, şi Faith, de 7 ani.  Oricât îşi dorise această împăcare, însă, până de curând actriţa australiană nu reuşise să treacă de bariera scientologică. Şi asta fiindcă după divorţul ei de Tom Cruise din 2001, cei doi copii adoptaţi de ei, Bella şi fiul Connor (23), au rămas în tabăra tatălui lor, fiind îndoctrinaţi de biserica scientologică împotriva lui Nicole Kidman. Dar pe măsură de ce au crescut şi s-au maturizat, e limpede că Bella şi Connor au început să vadă altfel lucrurile şi să nu mai lase deciziile despre viaţa lor în seama tatălui şi a scientologilor.

"Bella şi Nicole s-au apropiat mult în ultimele luni. Au trecut într-o nouă etapă a relaţiei lor. Bella speră că se vor înţelege cu toţii mai bine de acum încolo, incluzându-i pe Connor şi Tom cruise. Dar ştie că e cale lungă până acolo", a dezvăluit o sursă apropiată Bellei.

Pe 24 ianuarie 1996, Tom Cruise şi Nicole Kidman îi prezentau presei pe copiii lor adoptaţi: Connor şi Isabella.

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

CRBL despre divorț la Acasă la Măruță   captură png
Donatella Versace, Profimedia jpg
Avanpremiera de gala a filmului Casatoria regizat de Mihai Bendeac (2) jpg
andreea balan victor cornea colaj instagram jpg
David și Victoria Beckham la nunta Ducilor de Sussex, Profimedia jpg
FotoJet Alegeri jpg
Elena lasconi jpg
Ben Affleck cu Jennifer Garner și Jennifer Lopez jpg
 Dan Negru (53 de ani) a avut întotdeauna vorbele la el
Emma Heming și Bruce Willis, GettyImages (4) jpg
Helmut Duckadam jpg
Jennifer Lopez, J Lo, Instagram (3) jpg
Victoria Beckham, Harper jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Ben Affleck și Jennifer Garner de Ziua Recunoștinței, Profimedia (3) jpg
Elena Vîșcu, fosta soție a lui CRBL
Richard Gere și soția sa, Alejandra Silva, Profimedia (3) jpg
Maria Neculiță, Simona Amânar, Andreea Răducan, Octavian Bellu, Nadia Comăneci, Daniela Silivaș, Cătălina Ponor, Oana Ban,  Dana Sofronie la gala 110 ani de Olimpism în România   COSR jpg