Ce job a avut Feli înainte să devină cunoscută. De ce nu a terminat artista liceul

Actualizat:
5 feli1 jpg jpeg

Feli a avut mai multe joburi până să cocheteze cu muzica. Ba mai mult, artista nu şi-a terminat liceul.

„Eram agent de vânzări la o companie de telefonie mobilă, după care mi-am dat seama că nu am cum să trăiesc dintr-un salariu fix. Atunci descopeream supa la plic, cam atât de low-budget eram. După aia, m-am angajat în comerţ. Am lucrat într-un fast food, apoi s-a deschis primul mall din Cluj şi m-am angajat acolo. Şi uite aşa am reuşit, din lumea asta de barman-ospătar, să supravieţuiesc uşor-uşor tot mai bine. Eu m-am dus orbeşte în Cluj, că am zis că e un oraş mai mare, cu posibilităţi mai mari de a face muzică, poate găsesc pe cineva”, a mărturisit Feli pentru Adevărul.

Artista are ceva de recuperate.

„La jumătatea clasei a IX-a, ca nebuna. Pur şi simplu, m-am trezit într-o noapte că m-am întrebat ce fac cu viaţa mea de acum încolo. Mi-am văzut filmul pe repede-înainte şi nu vedeam unde-i muzica. Am avut un curaj nebun şi am făcut chestia asta fără să ştie ai mei. Apoi au aflat şi i-am promis mamei că dacă nu îmi ies mie planurile cum mi-am dorit, reiau şcoala.  



Recente pe Ok! Magazine

Morante de la Puebla, Profimedia (1) jpg
Anca Serea și Leah foto OK! Magazine DSC 2299 jpg
Miss România randare AI concurs din anul 1929 png
FotoJet (66) jpg
Sydney Sweeney, Euphoria, Profimedia (3) jpg
Meryl Streep, Anne Hathaway, Emily Blunt și Stanley Tucci la premiera mondială a filmului „Diavolul se îmbracă de la Prada 2” la Lincoln Center din New York, pe 20 aprilie 2026, GettyImages (2) jpg
violeta andrei elena ceausescu jpeg
FotoJet (65) jpg
Vechiul Hollywood  foto   profimedia 0200128084 jpg
demi moore profimedia jpg
Sydney Sweeney, Profimedia (3) jpg
Christina Applegate, GettyImages (2) jpg
Dr  Mihaela Bilic ofera solutiile pentru accelerarea tranzitului intestinal, foto Facebook jpg
cei mai bogați actori din Asia getty images jpg
Anca Țurcașiu, atât de fericită cu iubitul său, Facebook jfif
Mario Fresh la podcastul Gând la Gând cu Teo Trandafir   captură de ecran (6) png
Lorenzo Lamas, GettyImages (1) jpg
Nicole Kidman și Sandra Bullock Magie Practică 2, GettyImages (2) jpg