News

Cine a fost marea dragoste a Tamarei Buciuceanu-Botez. A iubit toată viaţa un singur bărbat

Cine a fost marea dragoste a Tamarei Buciuceanu-Botez. A iubit toată viaţa un singur bărbat

Actriţa care s-a stins azi din viaţă la vârsta de 90 de ani rămăsese singură de aproape un sfert de secol. A fost căsătorită timp de 34 de ani cu medicul anestezist Alexandru Botez, care a decedat în 1996.

Extrem de discretă cu viaţa personală, talentata actriţă de comedie vorbea foarte rar despre căsnicia sa cu Alexandru Botez. Cei doi soţi nu au avut copii. Actriţa a vorbit foarte rar despre căsnicia ei.

“Pe soţul meu l-am cunoscut prin intermediul unei bune prietene, Graţiela. Mi-a spus că este un om serios, care sigur o să-mi placă. Şi aşa a fost!", îşi amintea Tamara Buciuceanu-Botez pentru revista Taifasuri despre soţul ei. "Ne-am căsătorit în 1962 şi am rămas împreună 33 de ani, până când el a plecat la Ceruri. Am fost o femeie de casă şi gospodină. Alexandru mi-a respectat şi mi-a iubit foarte mult cariera. La un moment dat mi-a spus: «Dragă, eu mă mulţumesc şi cu titlul de prinţ consort». Era un doctor excelent, un om serios, care mi-a înţeles destinul", spunea actriţa, care nu a avut copii.

"De un timp mă întristez când mă gândesc la cei care puteau să mai stea lângă mine şi nu mai sunt: soţul, fratele, cumnatul, colegii cu care am împărţit scena. Nu o să-i uit niciodată şi mă rog ca Dumnezeu să îi aşeze acolo sunt sunt cei drepţi."

„Am avut o familie unită, cu nişte părinţi extraordinari, care ne-au alimentat de mici dragostea pentru artă", îşi mai amintea pentru Taifasuri actriţa născută pe 10 august 1929 la Tighina. "Eram cinci copii, trei fete şi doi băieţi, şi am avut o viaţă îmbelşugată, până într-o zi... În 1940 am plecat în refugiu şi am lăsat tot ce agonisiseră mama şi tata o viaţă întreagă. Am ajuns la bunica, la Iaşi, într-un vagon deschis şi au urmat ani grei. Când aveam 17 ani, săracul tata a fost reţinut. Am venit la Bucureşti şi i-am spus ministrului Justiţiei: «Suntem cinci copii acasă, cu o mamă bolnavă, iar tata e nevinovat. Vă rog frumos, dacă e nevoie, împuşcaţi-mă pe mine, pentru că mai sunt patru copii de crescut». Foarte tare l-am impresionat şi, după câteva ore, mi-a zis: «Fată, du-te acasă, că în trei zile vine şi tatăl tău». S-a întors bolnav, dar cu ajutorul unor oameni sufletişti a luat un post de profesor la Liceul «Ştefan cel Mare» din Suceava, unde a educat 13 generaţii de elevi, care l-au iubit enorm. Mama trebuia să devină soprană, însă visul nu i s-a mai împlinit din cauza războiului. A fost o soţie şi o mamă extraordinară!”.