Cine este Georgiana Lupu de la "Survivor România 2021". S-a născut în puşcărie şi a fost luată de Protecţia Copilului

Actualizat:
7 georgiana lupu survivor romania 4 jpg jpeg

A luptat de când s-a născut pentru viaţa ei! Georgiana Lupu de la Survivor România 2021 s-a născut în închisoare! Iată povestea ei impresionantă de viaţă!

Prima dată, Georgiana Lupu de la „Survivor România 2021” a intrat în competiţie în echipa Războinicilor. S-au iscat discuţii aprinse şi în urma unor conflicte, aceasta a părăsit echipa şi a fost mutată la Faimoşi.

4 georgiana lupu survivor romania 3 jpg jpeg

Povestea impresionantă de viaţă a Georgianei Lupu de la Survivor România 2021

Tânăra în vârstă de 24 de ani, născută în Bacău, a întâmpinat numeroase piedici în viaţă.  În prezent, este campioană naţională la bob şi vicecampioană la atletism, având nu mai puţin de 80 de medalii la ambele discipline sportive. Pe lângă sport, Georgianei îi place să scrie şi în puţinul timp rămas, îşi canalizează latura artistică scriind poezii, având astfel şi o carte publicată.

„Eu m-am născut în puşcărie, apoi am fost luată de Protecţia Copilului Bacău, pentru că mama nu avea condiţii să mă crească. M-am trezit direct la cămin, atâta ştiu. Am aflat că sunt născută în puşcărie după vârsta de 7-8 ani.

Mi-a spus o doamnă din centru. Am întrebat-o dacă ştie mai multe despre mine, pentru că fiecare copil care creşte la orfelinat are o aşa-zisă mamă, iar acea femeie trebuie să scrie câte ceva despre noi într-un caiet, în fiecare lună, se numeşte Povestea vieţii. Când am aflat, a fost foarte dureros. Eu ştiam că mama a fost de acord ca să ajung acolo, pentru că ea nu avea posibilitatea să mă crească. Am întrebat-o cine este tatăl meu, a zis că o să-mi spună când o să mai cresc. Tot am aşteptat”, a povestit Georgiana Lupu de la Survivor România 2021, potrivit Kanal D. 

Foto: Facebook



Recente pe Ok! Magazine

Ninon de Lenclos, Profimedia (2) jpg
Adela Popescu și Ada Condeescu la botezul Ninei, mezina Laurei Cosoi   Facebook jpg
FotoJet (82) jpg
Ben Affleck foarte slab profimedia 1125841380 jpg
FotoJet (82) jpg
Adina Buzatu (49 de ani) știe câte sacrificii face o femeie ca să intre în rochia mult dorită
Claudia Schiffer jpg
Paula Seling martie 2026   facebook 2 jpg
Bruce Willis Rumer GETTY jpg
Dolly Parton  sursa foto   Shutterstock jpg
Sandra Bullock, Profimedia (1) jpg
Ava Gardner și Luis Miguel Dominguín colaj getty profimedia jpg
mita biciclista jpg
Melania Trump la Casa Alba, Profimedia (2) jpg
Vero Căliman   Sorin Stana, revista OK (3) jpg
Sophia Loren și Marlon Brando profimedia 0108629302 (2) jpg
FotoJet (82) jpg
 Margaret Qualley, Profimedia (2) jpg