Dan Badea, la trei ani de la nunta cu Mădălina. Ce regret are actorul

22 septembrie, 2020
1 badea jpg jpeg

Dan Badea şi soţia lui Mădălina au bifat trei ani de la nuntă şi sunt mai împliniţi ca niciodată. Actorul are astăzi un singur regret: că nu s-au întâlnit mai devreme.

“Au trecut trei ani în care am realizat foarte multe împreună şi ne-am apropiat într-un fel atât de frumos şi de intim, încât pur şi simplu nu îmi văd viaţa altfel. Am cerut-o în căsătorie în Las Vegas, după ce am purtat inelul prin toată America. A fost un moment emoţionant, la care oamenii din jur au aplaudat, iar eu din reflex am făcut o plecăciune’’, povesteşte actorul pentru Click.ro.

Dan Badea recunoaşte că Arias le-a îmbogăţit viaţa. “Copilul ne-a schimbat mult în bine, în sensul că apreciem altfel tot ce ni se întâmplă. Vedem prin ochii lui miraţi amănunte ale vieţii cotidiene care poate treceau pe lângă noi. Apreciem altfel o plimbare în parc sau... o oră de linişte! Am fost de două ori la mare, la noi, în timpul săptămânii, şi a fost minunat să-l vedem pe Ari bucurându-se de tot ce i se întâmplă”.



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet Bella jpg
Henry fiul lui Heidi Klum profimedia colaj jpg
Patinatori ruși jfif
Ben Affleck flirtează din nou, Profimedia (2) jpg
Femeie și Lună, Pixabay (3) jpg
donald trump and melania knauss gettyimages 2280323 jpg jpeg
FotoJet DIOR jpg
Jennifer Lopez, Ben Affleck  foto   Profimedia jpg
FotoJet Ciucu jpg
Cristina Cioran însărcinată a doua oară cu Alex Dobrescu   Sorin Stana, OK România (4) jpg
britney spears sam asghari getty  jpg
ana odagiu s a casatorit cu conrad mericoffer jpg
Gerard Piqué și Shakira, Getty (3) jpg
Rachel Ward și Richard Chamberlain, Profimedia (2) jpg
Renee Zellweger în Bridget Jones 2001 profimedia 0569025444 jpg
Melania Trump, Instagram png
Alina Sorescu (1) jpg
Brad Pitt, GettyImages (2) jpg