Exclusiv! Albertina Ionescu, jobul inedit pe care l-a încercat. Cu ce s-a ocupat înainte de televiziune

Actualizat:
1 albertina jpg jpeg

S-a născut într-o familie modestă, aşa că a fost nevoită să îşi câştige primii bani încă din adolescenţă. Albertina Ionescu recunoaşte astăzi că ar fi făcut orice pentru zâmbetul mamei ei.

“Am muncit de mică. La 14 ani aveam deja două joburi. Eram în zona de croitorie, făceam hăinuţe pentru căţei, respectiv băscuţe. Le dădeam consignaţiilor care le comercializau. Întotdeauna, în fiecare lună, cu banii pe care îi primeam îi cumpăram cadouri, bijuterii şi parfumuri, mamei mele, pentru că ştiam că se chinuie atât de mult cu totul. Avea două joburi şi stiam că face totul pentru mine. Îmi doream să îi arăt că o iubesc şi o apreciez foarte mult. Şi tot ce câştigam investeam în bucuria şi în zâmbetul de pe chipul ei”, a mărturist Albertina Ionescu pentru OK.

Treptat, a renunţat la pasiunea ei şi s-a reorientat. “Am fost apoi instructor într-o agenţie de modele pentru cei mici, iar la 18 ani am intrat, printr-o întâmplare, în televiziune. Am mers cu televiziunea şi cu facultatea în paralel. Şi iată că fac asta de 19 ani”.

A trecut prin multe momente grele, dar toate acele activităţi în care era implicată au făcut-o să nu se prăbuşească. “Nu am avut timp să cad. De fiecare dată când eram mai jos cu enegia citeam ceva frumos. Dacă astăzi mi se pare ceva rău, mâine s-ar putea să nu mai fie aşa. Trebuie doar să mă liniştesc şi să iau lucrurile aşa cum sunt, pentru că ele au venit în viaţa mea cu un motiv şi atunci accept asta. Am ajuns în acest punct destul de greu, citind foarte mult, dar ştiu că asta am de făcut”, a mai spus vedeta TVR pentru OK!



Recente pe Ok! Magazine

Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg
Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg