Exclusiv! Cezar Ouatu: “La vârsta onorabilă de 40 ani, sunt cu capul în nori, sunt un Peter Pan. Nu am o teamă materială, ci mai mult o teamă de mine însumi”

Cezar Ouatu a dat muzica pentru viaţa la Fermă. Artistul îşi face încălzirea pentru reality show-ul difuzat de Pro TV ce îl va ajuta să îşi testeze toate limitele. De ce a răspuns unei astfel de provocări, ce farmec are viaţa la 40 de ani şi ce amintiri îl leagă de copilărie, despre toate astea, dar şi despre multe altele, am povestit cu Cezar într-un interviu OK!

Ok!: Care este cea mai mare teamă a ta când te gândeşti la perioada pe care o vei petrece în Fermă?

Cezar Ouatu: Chiar mă gândeam zilele acestea, că eu am intrat, din punct de vedere psihic, şi încerc şi fizic în pregătirea pentru Ferma. Nu am o teamă materială, ci mai mult o teamă de mine însumi, de a reuşi să trec peste acest mic obstacol, acela de a trece peste faptul că eu sunt obişnuit să mă trezesc mai târziu.

O a doua exigenţă a mea, ar fi supravieţuirea cu ceea ce ni se oferă la nivel culinar, prin ceea ce vom reuşi să câştigăm acolo.

Dar cred că mă voi descurca cu ambele şi voi merge cât mai departe!

Ce te-a motivat să accepţi provocarea de a pleca la Fermă?

Provocarea a fost acceptată din start, încă de când am primit telefonul. În primul rând, în ultimii ani, începând de la Eurovision încoace, au fost provocări acceptate. În plus, îmi doream să fi făcut armata şi cum nu am apucat, este o ocazie senzaţională să redevin cum eram o dată, la începuturile mele, mai spartan, detaşat de tot ce înseamnă tehnologie şi să revin la origini. Cred că acest experiment te căleşte foarte mult şi te face să te redescoperi aşa cum suntem, fără tehnologizare.

Care este cea mai frumoasă amintire legată de copilărie?

Cea mai frumoasă amintire este legată de momentul în care mi-am revăzut tatăl, după 6 luni în care el lucrase în Austria. Dorul era foarte mare şi la un moment dat el a reuşit să ne facă viză, când eram la vârsta de 7 ani şi am ajuns la Arad, unde există o gară în care nu voi uita niciodată, cum alergam fiecare din câte o parte a peronului – parcă din două lumi diferite, dar cu un dor nemărginit. Conexiunea care s-a creat după 6 luni rămâne una dintre cele mai profunde amintiri. Cu toate acestea, avantajul faptului că tatăl meu lucra ca profesor de flaut în Austria mi-a permis să am tot ce îmi doream în copilărie.

Dacă ai face cunoştinţă cu tine, care ar fi prima ta impresie?

Am făcut de mai multe ori cunoştinţă cu mine şi mi-am redescoperit diferite valenţe de-a lungul anilor. Este adevărat că am descoperit şi noi abordări în a fi şi a mă comporta, de la an la an. Bineînţeles că anii şi maturitatea îşi pun amprenta în a aborda lucrurile.

Dacă stau să mă gândesc, o impresie despre mine la 20 ani era că eram un visător, cu capul în nori, fără o mare stabilitate a picioarelor: practic, eram şi cu capul şi picioarele în nori.

Acum, la vârsta onorabilă de 40 ani, sunt cu capul în nori, sunt un Peter Pan care fac lucrurile din poignet, pentru că-mi place să le fac şi nu le fac din obligaţie, dar totuşi sunt cu picioarele pe pământ. După cum bine ştim, e foarte uşor să ajungi sus, dar e greu să te menţii.

Nu sunt narcisist, dimpotrivă, sunt foarte auto critic din punct de vedere artistic, uneori chiar nu mă pot privi şi nu mă pot asculta la concertele mele, când le revăd. Dar am momente când mă şi plac, deci nefiind un narcisist, e clar că e loc de mai bine, dar sunt un perfecţionist, ceea ce mi şi dăunează, dar sunt un tip natural şi carismatic.