Exclusiv! Dan Negru, despre căsnicie, legătura cu Piersic şi Vadim Tudor: ''Mă uit la organele mele ca Iisus la apostoli şi mă întreb, care dintre voi mă va trăda primul?''
E omul audienţelor şi cel care îţi aranjează Revelionul în fiecare an. Chiar dacă îţi demonstrează cum e să te pui cu blondele sau îţi prezintă un Next Star, reuşeşte să te priponească în faţa televizorului şi să te molipsească cu enegia lui. Dan Negru e omul cu care poţi sta zile întregi la poveşti, dar vei avea surpriza să constaţi că nu ai aflat nici măcar jumătate din trăirile pe care le-a încercat, pentru că poveştile lui de viaţă şi întâlnirile bifate îşi pot face veacul în mai multe volume.
Cum arată viaţa lui de acasă, cât de mult îl sperie pandemia, cum erau erau întâlnirile cu Vadim Tudor şi ce îl leagă de Florin Piersic, aflaţi într-un interviu marca OK!
OK Magazine!: Dan, te sperie pandemia?
Dan Negru: Nu ştiu de unde să o apuc. Recunosc că sunt un mare fan al teoriilor conspirative cu mult înaintea pandemiei, sunt abonat la siteuri care dezvoltă astfel de teorii, le citesc pe unde apuc. Unele mă amuză, altele îmi dau de gândit, altele mă sperie, dar le citesc. Totuşi, evit să le distribui, pentru că am observat că cei care o fac devin un fel de paria ai societăţii. Culmea, adeseori aceste teorii ale conspiraţiei sunt mult mai blânde şi mai argumentate decât breaking news-urile isterice din media oficială şi clasică. Aşa că nu m-a panicat pandemia. Fiind un obişnuit al acestor teorii ale conspiraţiei, aş putea spune că nu m-a luat prin surprindere. Mă şicanează, pentru că nu-i văd sfârşitul prea aproape.
Cred că lumea se va schimba total după finalul ei. Dacă noi încă vorbim despre cutremurul din ‘77 şi avem teama cutremurului de atunci, e clar că ce se întâmplă zilele astea va lăsa sechele pe generaţii. “Colectiv" a schimbat legi, a dat jos guverne, dar criza de acum va schimba mult mai multe legi, va aduce multe noutăţi. Şi nu cred că omul va mai fi la fel. Teama de virusuri va exista de acum în noi, orice s-ar întâmpla. Când ne vom duce într-un hotel ne vom gândi de două ori dacă au dezinfectat camera. Vor apărea nişte legi sanitare care vor schimba mult obiceiurile noastre... De asta, suntem abia la început.
Ce faci în perioada asta când filmările s-au oprit? Ţi-ai descoperit vreo nouă pasiune?
Oricât de încărcat mi-ar fi fost timpul, cu filmări în România şi în Republica Moldova, am încercat mereu să mi-l organizez şi nu pot să spun că a trebuit să vină virusul ca să-mi descopăr pasiuni. Dimpotrivă, virusul mi le-a diminuat. N-am mai jucat baschet de multă vreme, dar am reuşit să-mi comand online un coş nou de baschet pentru curte. Nu-mi plac cumpărăturile online, îmi place să-mi pierd vremea prin magazine, dacă tot vreau să cumpăr ceva, să ating ce cumpăr şi nu doar să văd. Nu cred că nevoile astea primare vor dispărea, oricât s-ar încerca asta, omul va vrea mereu să vadă magazinele, să atingă marfa, să o încerce, face parte din bucuria shoppingului. Nu am pasiunea shoppingului, dar prefer magazinul real celui virtual. Aşa cum dacă ar fi să mă apuc de fumat, aş fuma ţigări reale.
Când te gândeşti la toată această situaţie, ce îţi vine în minte?
Că nu se va termina aşa de uşor şi de repede pe cât speră optimiştii, dar că nu va fi nici sfârşitul lumii, cum cred pesimiştii. Totuşi, dacă despre cutremurul din 1977 se vorbeşte încă şi azi în toată ţara, deşi la mine acasă, în Timişoara, nici măcar nu s-a simţit, despre evenimentul ăsta cu virusul se va vorbi multe generaţii de acum înainte.
Habar n-am dacă a fost premeditat sau doar speculat, nu cred că se va afla vreodată. Noi nu ştim cine-s ăia care au tras în decembrie ‘89 şi americanii nu ştiu cine-i ăla care a tras în Kennedy, aşa că povestea asta cu virusul care a oprit planeta va fi subiect de discuţii multe generaţii după noi. Sfârşitul nu e aici.
Ai participat la un Teledon de şase ore, organizat de Antene şi Fundaţia Mereu Aproape. Care ar fi momentul care te-a emoţionat cel mai mult?
A fost al 15-lea teledon pe care-l prezint şi mereu am avut parte de emoţii intense. Dincolo de bucuria de a vedea că oamenii caută solidaritatea, că încearcă să ajute, m-a emoţionat începutul teledonului când acolo, în platoul de televiziune, nu mi-am salutat fizic niciun coleg. Nu ne-am strâns mâinile, nu ne-am îmbrăţişat, nimic din normalitatea unei întâlniri. E prima dată când am făcut asta în toată cariera mea de televiziune. Şi nu mi-a plăcut deloc, pentru că televiziunea se face cu îmbrăţişări şi când ele dispar, dispar bucuria, emoţia pe care le poţi transmite.
Au donat bani şi vedetele? Cine a avut sufletul mai mare?
Da, evident. S-au strâns peste 4 milioane de Euro pânã acum. Au fost mulţi care au donat, de la Ţiriac până la pensionarii din Suceava. Asta e de fapt “puterea” virusului, nu face nicio diferenţă între Ţiriac şi un biet şomer din Huşi sau Vaslui. Am auzit poveşti impresionante legate de egalitatea cu care loveşte pandemia.
Ce vei face prima oară cand toate astea se vor termina?
Eu nu cred că “s-a terminat” va exista vreodată în timpul vieţii generaţiei noastre. Vom fi extrem de marcaţi de ceea ce s-a întâmplat, îndeajuns ca să fim mereu îngrijoraţi de acum înainte. Lumea va trăi cu frică ani mulţi de acum încolo, indiferent dacă se va descoperi un vaccin sau un tratament. Oamenii vor avea teama pandemiei, oricare ar fi ea, mulţi ani de acum înainte. Nu va exista un “s-a terminat”. Ăsta e un optimism nerealist.
Sergiu Nicolaescu sau Tarantino? Care dintre cei doi crezi că ar fi redat mai bine, într-un film, situaţia cu care ne confruntăm astăzi?
Pe unul l-am cunoscut, pe altul nu. Aşa că aş paria pe cel pe care l-am cunoscut, pe Sergiu Nicolaescu. Dar cred că ar fi nevoie de cei care au făcut producţii mai mari şi mai terifiante, cum ar fi Alex Pina cu Casa del Papel. E un scenariu prea sofisticat cel pe care-l trăim ca să fie redat doar de Sergiu Nicolaescu sau Tarantino.
Cum faci faţă acestui test psihologic? E situaţia mai tensionată acum acasă, apar mai des discuţii in contradictoriu?
Ne place să stăm acasă, nu stăm cu forţa. Obişnuiam şi înainte să stăm mult în casă, Codruţa găteşte mereu, eu grădinăresc de când mă ştiu. E vremea răsadurilor de roşii şi sunt cel mai bun cultivator de roşii, aşa că am avut multă treabă. Copiii mei, Dara si Bogdan, fac multă treabă acasă. Ne petrecem de obicei o bună parte din vreme în casă, aşa că nu ne-a dat peste cap perioada asta. E adevărat că aveam nevoie de nişte obiecte pentru gradină, dar am văzut din maşină nişte cozi uriaşe la magazinele de bricolaj, aşa că m-am lăsat păgubaş. Ne place acasă.
Ai fost aproape de politicieni, de actori grei. Stela Popescu. Nicu Constantin, Vadim Tudor etc. sunt doar câţiva dintre cei dispăruti cu care ţi-ai sincronizat paşii la un moment dat. Care ar fi vorbele acelea de suflet sau lecţiile acelea de viaţă, de la ei sau de la alţii, la care te reintorci uneori?
Da, i-am cunoscut datorită meseriei mele. Sunt unii de care mă leagă amintiri extraordinare. O editură mi-a propus de vreo câţiva ani să revin cu un nou volum de cărţi în care să pun amintiri cu oamenii ăştia dar, de leneş ce sunt, am tot amânat asta. Probabil dacă mai ţine criza asta cu statul în casă, asta o să fac, o să mă apuc să trec într-o carte amintirile cu cei pe care i-am întâlnit.
Pentru că l-ai aminitit pe Vadim Tudor, îmi amintesc că am fost împreună la un medic, iată, e vremea medicilor, pentru un control de rutină, medicul respectiv îmi era un prieten apropiat. Domnul Vadim s-a uitat îndelung la o radiografie şi apoi a spus o vorbă memorabilă:<<Mă uit la organele mele ca Iisus la apostoli şi mă întreb, care dintre voi mă va trăda primul?>>
Cel mai nostim sau emoţionant moment care te leagă de Florin Piersic ?
Când tata s-a prăpădit de cancer, în ultimele zile de viaţă, când ştiam că sfârşitul e previzibil, Florin mă suna în fiecare dimineaţă întrebându-mă de tata. M-a emoţionat şi nu i-am mulţumit niciodată. Mereu, dimineaţa, pe la 9,30, mă suna să mă întrebe cum se simte tata. Pentru mine asta a contat mai mult decât sutele de poveşti fabuloase pe care le ştiu şi în care el e protagonist.
Cum a fost adolescenţa ta? Erai o fire rebelă? Erai pedepsit des?
Am fost un copil şi un adolescent răsfăţat poate şi pentru că am fost singur la părinţi şi am crescut împreună cu părinţii şi bunicii mei, adică eram “regele” casei. Dincolo de asta am avut şansa oraşului Timişoara, unul dintre oraşele cu o calitate a vieţii peste medie. De asta nu pot să povestesc că am ajuns să fac televiziune plecând din sărăcie şi frustrare, aşa cum am văzut că sunt la modă poveştile. Nu am fost bogaţi, dar nici nu pot să spun că mi-a lipsit ceva în adolescenţă sau în copilărie.
Care a fost momentul în care nu ţi-ai ascultat părinţii şi ai regretat după?
Ha,ha… Ultima dată nu am ascultat-o pe mama ieri, când i-am spus că ies până afarã şi mi-a spus ca nu cumva să ies fără un pulover pe gât, pentru că e frig. Nu-mi amintesc momente în care să nu-i fi ascultat şi nici regrete nu-mi amintesc. Plecarea mea din Timişoara la Bucureşti a necesitat o oarecare negociere, dar au înţeles şi ei că, din nefericire, la noi poţi să faci televiziune de performanţă doar în Bucureşti. Încă nu înţeleg cum de restul ţării a rămas atât de în urmă cu tot ce înseamnă dezvoltare media şi sunt convins că de acu’, cu criza care urmează, nici alte şanse nu vor mai exista.
Care ar fi momentele ce te-au marcat la 20, 30, 40 de ani?
Pe la 20 de ani, eram în media, făceam radio la Timişoara şi eram aproape de a mă lua “valul celebrităţii”. Radioul era mai puternic ca impact atunci decât televiziunea. Pe la 30, am început să-mi întemeiez familia şi acu’, la 40+, încă sunt în upgrade.
Cum e viaţa lângă un medic? E greu să păstrezi o căsnicie în aceste vremuri ce par sortite despărţirilor?V-aţi confruntat şi cu momente mai dificile?
Divorţurile n-au existat în familile noastre. Părinţii mei, bunicii mei, unchii şi mătuşile mele nu am avut niciun divorţ în familie. Familia Codruţei, de asemenea. Părinţii ei, bunicii, toţi au trăit şi trăiesc împreună. Părinţii mei au fost deportaţi în Bărăgan vreme de cinci ani, în condiţii inumane, zilnic aproape de moarte, aşa că povestea cu virusul e o nimica toată pe lângă ce au trăit ei, zilnic, la graniţa morţii. Dacă au reuşit să supravieţuiască şi să reziste în condiţii cumplite împreună, de ce n-am face-o noi în vremuri atât de uşoare. Faptul că Codruţa e medic şi eu am alt job ne-a ajutat. Cunosc multe cazuri în care ambii parteneri au aceeaşi meserie. E greu şi adeseori plictisitor.
Mai aveţi timp pentru voi doi? S-a întâmplat să plecaţi în vacanţă şi fără copii?
Ne facem timp pentru noi doi. Mereu. Da, avem vacanţele, zilele, timpul nostru. Nu suntem genul care să-i ia pe copii în cârcâ şi să zboare cu ei 18 ore, cred că e un chin pentru toată lumea, mai ales pentru copiii care nu înţeleg nimic dintr-un zbor extenuant şi dintr-o excursie la capătul lumii. Avem vacanţe cu copiii în fiecare an, dar ne păstrăm şi zilele noastre.
Eşti un tată exigent?
Habar n-am, Dara si Bogdan vor spune asta mai târziu, când probabil vor apuca să citească interviul asta. Eu pot doar să fac comparaţia cu tata care a fost un om echilibrat. Echilibrul încerc să-l găsesc si eu. Cred că în anii care vin tot ce va conta pentru generaţia lor e bunătatea. Toţi ştiu engleza, toţi sunt inteligenţi, toţi ştiu să-şi facă treaba pe calculator, şcoala bagă în ore de educaţie, dar puţini vor avea inimă, bunătate. Asta va face diferenţa în anii care vin: bunătatea oamenilor, care nu mai e atât de raspândită precum era în generaţiile trecute.
Cum e Dan Negru acasă? Are la fel de multă energie?
Nu sunt low-batery, asta e clar. Dar nici nu dau din mâini ca un apucat(râde).
Colegul Dani Otil găteşte dezbrăcat şi postează aceste filmuleţe pe reţele de socializare. În particular, ţi se întâmplă şi ţie să faci o extravaganţă de acest gen? Găteşti?
Eu nu gătesc nici măcar îmbrăcat şi vin dintr-o generaţie care când suntem dezbrăcaţi facem copii sau baie (râde). Nu sunt deloc un extravagant. Marile extravaganţe le-am făcut în show-urile mele de televiziune.
Nu mă pricep deloc la gătit, ştiu că e o fiţă asta, să ştii să găteşti, dar eu în bucătărie sunt doar pasager. Şi nici măcar nu mă tentează să mă apuc să învăţ să gătesc. Nu mi-a plăcut niciodată. Felia mea în casă e curtea, grădina. De acolo vin cele mai bune legume vara, acolo se fac cei mai impresionanţi oameni de zăpadă iarna, acolo înfloresc cireşii primăvara şi acolo trebuiesc curăţate frunzele toamna.
Se fac şi bancuri cu Negru? Ne spui unul?
Am văzut multe bancuri şi meme-uri cu mine, unele răutăcioase, altele chiar haioase. Mă amuză toate. Acum tocmai ce s-a trecut la ora de vară şi citeam pe net ca "Negru e singurul care a dat ceasul înapoi ca să facă economie de timp" Asta legat de zgârcenia mea proverbială (râde)
Faci investiţii şi în imobiliare, apartamente, case de închiriat, lucruri de acest gen?
E mult spus investiţii, dar legat de zgârcenia mea poate să existe o conexiune. Am avut un tip de cumpătare pe care n-am prea găsit-o în Bucureşti şi mai ales în lumea în care trăiesc, în showbiz. Sunt mulţi care au rate la bănci pentru maşini scumpe, dar fără nicio altă investiţie. Am încercat să-mi caut opţiunea de supravieţuire dincolo de televiziune şi în toţi anii ăştia, cărămizile, zidurile de beton mi-au dat o linişte. Liniştea de a putea să fac televiziune fără să fiu presat de problemele financiare. Nu sunt nici pe departe vreun mare investitor, dar recunosc că datorită “caramizilor”, a micilor mele investiţii în imobiliare, am avut puterea să refuz multe formate tv care nu mi-au plăcut.
S-a întâmplat vreodată să te lupţi cu o afecţiune pe care să nu o poţi controla?
Nu se pune la afecţiuni, dar am fost dependent de jocuri pe calculator. Îmi pierdeam nopţi întregi pe Call of Duty, de exemplu. Sau pe NFS ori pe FIFA. Mi-a trecut brusc. M-am plictisit. Sau m-am speriat când am văzut factura la curent (râde).
Trei lucruri pe care lumea nu le ştie despre Dan Negru?
Cultiv cele mai bune răsaduri de roşii. Joc baschet în fiecare săptămână încă de la 15 ani. Beau vreo doi litri de ceai negru pe zi.
