EXCLUSIV Diana Bart, primul Crăciun în patru. Cum arată viaţa de familie acum şi ce spune despre al treilea copil: "Doctorul mi-a zis că am riscat mult"

24 decembrie, 2020
5 diana bart primul craciun in 4 2 jpg jpeg

A născut în pandemie al doilea copil şi s-a întors pe platourile de filmare la scurt timp. Iată cum arată viaţa prezentatoarei Prima TV după un an... interesant.

O discuţie cu Diana este plină de pace. Nu se enervează, nu se revoltă pe vremuri, pe lumea din jur sau pe întâmplările mai puţin plăcute din viaţa ei. Căci după ce veţi citi acest interviu vă veţi da seama cum a reuşit să facă pace cu sine ca să poată fi omul de azi. Despre viaţa cu doi copii, Maira şi Amina, relaţia pe care a construit-o cu soţul ei, Mihai, şi despre noul proiect Focus Monden, în cele ce urmează.

A fost un an greu pentru omenire, dar pentru tine a fost şi unul foarte bun, ai adus-o pe lume pe Amina. Cum a fost sarcina şi naşterea în pandemie?

Diana: Sarcina a fost destul de uşoară, la fel ca şi la Maira, şi asta pentru că nu m-am stresat deloc. Deşi a fost puţin diferit, deoarece am avut probleme cu placenta la ea, fiind un pericol în primele luni, nu am vrut să mă gândesc la asta. Am făcut multe exerciţii de relaxare. Naşterea a fost diferită, pentru că simţi lipsa celorlalţi, dar bucuria de a o ţine în braţe îţi şterge toate grijile. Îmi era, însă, foarte dor de Maira şi în fiecare zi vorbeam cu ea pe video-call. M-am gândit că pot să suport trei zile.

Cum te-a schimbat pe tine maternitatea?

Cred că sunt mult mai atentă, mult mai înţeleaptă, mai responsabilă.

3 diana bart primul craciun in 4 3 jpg jpeg

Dar cum a schimbat relaţia ta cu Mihai faptul că aţi devenit părinţi?

E, parcă, mai profundă şi cred că ne iubim mult mai mult. Mihai zicea când m-am întors de la maternitate că parcă s-a închis un cerc, că avem tot ce ne trebuie ca să fim compleţi şi fericiţi. Noi ne doream dintotdeauna să îi facem Mairei un frăţior sau o surioară ca să nu fie singură când va creşte, iar acum suntem împliniţi.

Unii spun că atunci când ai copii te poţi apropia mai mult de partener, dar pot apărea şi tensiuni, certuri. La voi cum a fost?

Certuri noi n-am avut, pentru că avem acelaşi principii de educaţie şi creştere, dar avem doar mici divergenţe. E adevărat că au fost şi perioade când a trebuit să dormim separat, pentru că cea mică plângea, iar Mihai se trezea dimineaţă să se ducă la birou şi trebuia să se odihnească. Acum dormim cu toţii şi îi ajută şi pe copii, sunt mult mai liniştiţi.

Şi cum a fost perioada de izolare pentru voi?

Pentru că unii spun că şi-au redescoperit familia, alţii au avut parte de tensiuni în cuplu. Chiar ne-am redescoperit familia, am petrecut mai mult timp cu noi. Ştiam oricum că e o chestie temporară şi nu ne-am ieşit din minţi. Dar aveam şi mult treabă acasă, pentru că, fix când am venit de la maternitate, ne mutam în casă nouă şi trebuia să amenajăm, să strângem. Eram prinşi cu toate şi nu am avut timp să simţim presiunea asta.

Şi aţi ajuns cu bebeluşul în casă nouă. Cum a primit-o Maira pe Amina? Ştiu că mulţi copii sunt geloşi în primele luni.

A primit-o cu un cadou, pentru că şi Amina a venit de la maternitate cu un cadou pentru ea, pentru că aşa ne-a învăţat psihologul, ca Maira să nu se simtă exclusă. Am implicat-o foarte mult în tot ce ţine de Amina, îi povesteam că va fi prietena ei cea mai bună şi că ea trebuie să mă ajute s-o spălăm, să o hrănim. A fost foarte fericită că o lăsam să-i aleagă hainele aşa cum face pentru păpuşile ei bebeluş. Deci n-am avut probleme.

Şi ce-ai învăţat din perioada maternităţii cu primul copil şi ai aplicat acum?

Am învăţat foarte multe lucruri. Mi-am înfrânt anumite frici ca să nu le transmit mai departe fetiţelor. Cu toate cărţile pe care leam citit şi cu toţi psihologii la care am fost, tot am fost luată prin surprindere de anumite lucruri după ce am născut-o pe Maira.

4 diana bart primul craciun in 4 4 jpg jpeg

De ce mergeai la psiholog?

Pentru că nu am vrut să transmit copilului niciun fel de traumă de la naştere. Am citit o carte foarte utilă: Vindecă-ţi naşterea, vindecă-ţi viaţa, care vorbeşte despre dramele pe care le trăiesc copiii de la gesturile făcute de părinţi, de la faptul că nu e alăptat sau de la orele de separare de la maternitate, cele de după naştere şi cum să le gestionezi. Am vrut să fiu pregătită ca să nu existe lucruri extreme.

Ai pierdut şi o sarcină. Cum ai trecut peste acea traumă?

Da, înainte să rămân însărcinată cu Maira am pierdut o sarcină. Nu am perceput-o ca pe o traumă pentru că doctorul meu m-a ajutat foarte tare să trec peste acele momente, spunându-mi că, atunci când corpul nostru recunoaşte că ceva nu e în regulă cu embrionul, preferă să-l respingă.

Ai avut şi fobii, frici?

Nu neapărat frici, dar după ce l-am pierdut pe tata cu două săptămâni înainte să o nasc pe Maira, am avut o traumă şi mi-am dorit să lucrez cu mine ca să nu transmit copilului toată durerea şi suferinţa mea. Am avut o perioadă la început, după ce am născut primul copil, în care, din cauza stresului şi panicii, dispărea lactaţia şi a fost nevoie să fac un tratament să-mi revină, am mers şi la psiholog unde făceam o terapie prin relaxare, pentru a intra în starea de somn, în undele beta, ca să mă pot linişti şi să mă pot conecta cu copilul şi pentru a-mi reveni lactaţia. Şi am reuşit.

Multe mămici îşi doresc transformări estetice după ce nasc. Ai luat în calcul să-ţi faci vreo schimbare de acest gen? 

În mod nesperat, am slăbit foarte mult de la alăptare şi sunt în kilogramele normale, sânii nu s-au lăsat, deşi sunt la a doua alăptare şi am 40 de ani şi nu mă gândesc la implantul de silicon. Dar dacă pe la 45 de ani îmi atârnă nişte piei, poate că voi apela, nu zic nu. Dar îmi e foarte frică de operaţii şi de anestezii.

La cezariană nu ţi-a fost la fel de frică?

Eu am vrut să nasc natural, dar n-am putut. Am luptat cu mine şi am reuşit să mă mobilizez ca să-mi revin foarte repede să pot alăpta.

Vă mai doriţi şi un al treilea copil sau vă opriţi aici?

Eu am avut operaţia de cezariană foarte subţiată după prima naştere şi doctorul mi-a zis că la a doua sarcină am riscat mult, că putea să se rupă în interior. Deci nu mai pot duce o a treia sarcină.

Mihai e genul de tată de fete sau visa şi la un băieţel?

Acum zice că e perfect cu două fete, e foarte mândru. Primul copil l-a dorit fată, dar al doilea se gândea că poate va fi băieţel, să aibă cu cine merge la meciuri. Dar acum zice că e mai bine aşa. Maira e lipită de el, o duce la balet, la înot, el schimbă scutece, face masaj şi baie fetiţelor, mă ajută foarte mult, e tatăl ideal.

El lucrează în domeniu imobiliar, tu în televiziune. Cum v-a afectat din punct de vedere profesional pandemia?

Nu, din fericire am fost bine amândoi. În ceea ce mă priveşte pe mine, oamenii se uită în continuare la televizor, la el s-a blocat puţin la începutul izolării, dar avea nişte proiecte mari în plan, care implicau locuri de muncă în domeniul alimentaţiei şi supermarketurilor şi astea au mers. Deci nu ne plângem.

Lucrezi la Prima TV de 7 ani. Ai primit oferte să pleci?

Da, am primit şi n-am plecat, am primit ofertă de la Kanal D.

Şi ce te face să rămâi fidelă postului care pe 17 decembrie a împlinit 23 de ani de la prima emisie?

Stabilitatea şi faptul că îmi place foarte mult ceea ce fac. M-am ataşat de echipă, dar nu pot să neg faptul că îmi doresc să am aici un proiect mai amplu, eventual o emisiune în direct. N-aş vrea să mă plafonez.

Acum că s-a schimbat patronajul şi probabil multe lucruri se vor schimba în bine, ce planuri întrevezi pentru formatul vostru de monden?

Da, schimbările au venit rapid şi sunt destul de mari: avem un studio cu transmisie HD, ne implicăm mai mult noi în conţinut şi vrem să facem ceva occidental, să abordăm mai mult subiecte legate de vedetele externe. Nu vrem scandal şi cancan.

Eşti pasionată de design interior şi de gătit. Teai gândit să transformi vreuna dintre aceste pasiuni în meserii fulltime?

Da, m-am gândit ca după ce termin cu televiziunea să-mi deschid un restaurant mic şi cochet în care să gătesc eu cu drag şi să duc gătitul la rang de artă.

Momentan, nu am timp să fac şi asta, dar e un mare vis al meu. În ceea ce priveşte pasiunea pentru designul interior, m-am implicat foarte mult în decorarea noii case, am ales un stil eclectic, am îmbinat şi stilul scandinav cu elemente clasice şi moderne.

Ai şi o activitate intensă în social media. Ai ajuns să monetizezi conturile sociale, cât timp acorzi domeniului?

Da, am început să câştig bani şi din asta şi mă implic foarte mult, muncesc zilnic, uneori nu mai am timp de nimic. Realizez singură campaniile. Mă ocup şi de contul de cooking de pe Instagram şi am o comunitate foarte frumoasă împreună cu care gătesc.

Eşti cheltuitoare? Ce faci cu banii pe care-i câştigi?

Da, din păcate sunt o cheltuitoare, cumpăr multe şi mărunte. Dar o fac pentru că vreau să trăiesc o viaţă frumoasă, nu vreau să mă zgârcesc la călătorii, la mâncare bună sau la ceva ce îmi doresc. Investesc mult în pantofi.

Şi soţul tău nu-ţi reproşează că arunci cu banii?

Nu, el îmi zice să-mi iau lucruri de calitate, mai scumpe, dar care rezistă în timp. Şi am ajuns la vorba lui şi încerc să respect asta.

Te-ai întors foarte repede la filmări. Cum te împarţi între studio şi fetiţe? Cine vă ajută atunci când sunteţi ocupaţi?

Acum avem şi o bonă, pentru că nu puteam să fac faţă singură. Mă ajută şi Mihai, şi mama lui. Recunosc că nu-i deloc uşor.

Ce-ţi doreşti de la 2021 şi ce vrei să uiţi din anul pe care-l încheiem?

Vreau să uit tot stresul cu pandemia şi cu acest virus despre care nu ştim prea multe. Vreau să scăpăm. Visez ca oamenii să fie mai responsabili şi mai conştienţi în ceea ce priveşte igiena. Vreau să fim liniştiţi şi sănătoşi, pentru că de boală mă tem cel mai tare.



Recente pe Ok! Magazine

Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg
Emmanuel Macron   Soazig de la Moissonniere (2) jpg
andreea marin 1024x567 1 jpg