EXCLUSIV Fiica lui Adrian Enache a prins ultimul avion de la Miami spre casă FOTO&VIDEO
Pe Diana Enache criza coronavirusului a prins-o peste Ocean, unde tocmai se bucura din plin de o vacanţă în New York, Miami şi Bahamas. Iată cum s-a văzut începutul pandemiei în America şi prin ce emoţii a trecut pentru a ajunge acasă
„Bad timing!“, spun americanii, atunci când ceva bun e pe cale să se întâmple, dar nu tocmai în contextul potrivit. Cumva, asta a simţit şi Diana Enache, fiica artistului Adrian Enache, a cărei călătorie în Statele Unite s-a suprapus cu declararea pandemiei. Cu toate acestea, săptămânile petrecute peste Ocean rămân memorabile, atât cu momentele de vis, cât şi cu emoţiile repatrierii.
OK!: La începutul lui martie, ne trimiteai salutări din New York. De cât timp aveai programată plecarea în SUA şi cu ce treburi te-ai dus acolo? Diana Enache: Vacanţa era programată cu două-trei luni înainte, fiind un cadou pentru Ziua Femeii. În ultimii ani, când mai plecam cu tata să cântăm în străinătate, am legat unele prietenii cu comunitatea de români de acolo şi ne întâlneam de fiecare dată când ei veneau în ţară sau noi mergeam acolo. De data asta, ne-au propus ca, fiind 1 Martie şi Ziua Femeii, să mergem la ei să vizităm New York-ul, Miami, Los Angeles şi Las Vegas. Într-un final, am plecat doar eu.
Şi croaziera era în plan. Era un trip de fete, tot dintre prietenele mele şi ale tatălui meu. E un grup de femei tinere, de 30 de ani, şi toate am zis că ăsta e cadoul perfect pentru Ziua Femeii, să nu mai aşteptăm florile niciunui bărbat, ci să luăm taurul de coarne şi să ne distrăm în croazieră doar noi, fetele.
View this post on Instagram A post shared by Enache Diana (@enachediana) on Mar 13, 2020 at 10:42am PDT
View this post on Instagram
A post shared by Enache Diana (@enachediana) on
În Bahamas nu am apucat să stăm decât două zile, întrucât croaziera avea ca punct de plecare New Orleans, iar ruta trecea prin Bahamas spre Key West, în cel mai sudic punct al Floridei, şi apoi evident se întorcea în New Orleans. Dar, având în vedere că vremea a fost nefavorabilă, a trebuit să stăm vreo 3 zile pe vas fără oprire, pentru că am schimbat itinerariul, şi am ajuns un pic mai târziu în Bahamas, în ultimele zile, apoi în Key West. Dar am apucat să facem plajă, să ne relaxăm, să avem fel şi fel de activităţi. Pe seară, au organizat un concurs de karaoke într-o sală de jazz şi m-am încumetat să cânt şi eu o piesă a Tinei Turner. A fost foarte frumos pe vas. Atmosferă plăcută, oameni de diverse naţionalităţi, puşi pe distracţie şi voie bună. A fost o experienţă foarte frumoasă, în afară de valurile din nopţile respective de furtună – eu fiind şi o persoană claustrofobă, mi-a fost destul de greu să rezist. Dar mi-am dat cu tot mirul pe care-l aveam la mine, am pupat toate icoanele
şi i-am mulţumit lui Dumnezeu că am ajuns cu bine pe uscat.
View this post on Instagram A post shared by Enache Diana (@enachediana) on Apr 2, 2020 at 4:57am PDT
View this post on Instagram
A post shared by Enache Diana (@enachediana) on
Eu am plecat pe 1 martie în Statele Unite şi în prima săptămână petrecută la New York a fost totul OK. La noi în ţară toată lumea se agita, însă la americani abia începuse să se vorbească la ştiri despre acest coronavirus şi despre cum este atacată Europa în acel moment. Aşa că acolo lumea era calmă, liniştită, mergea în continuare cu metroul, nu purta nimeni pe stradă măşti. Atmosfera era chiar una relaxată. Pe 14 martie, eu am plecat în croazieră, tocmai când situaţia se înrăutăţise la noi. Evident, toată lumea a început să mă bombardeze cu mesaje vocale, cu apeluri, cu sfaturi, cu ce e bine să faci, ce nu e bine să faci, care sunt simptomele… Iar tracasarea asta psihică, vorbind despre acelaşi subiect nonstop şi intrând în panica aia, fără să vreau, efectiv m-a făcut să cred că am unele simptome – mi se părea că respir într-un anume mod, că am febră, că am nasul înfundat. Însă erau doar nişte schimbări normale, fiind în mijlocul oceanului, cu alte condiţii de climă, de temperatură ş.a.m.d. Aşa că m-am calmat, mi-am dat seama că dacă nu am psihicul puternic nu o să se termine cu bine toată experienţa asta. Recunosc că am încercat în mare parte să ignor ştirile şi mesajele alarmiste şi să păstrez legătura doar cu familia mea, întrucât mă agitau foarte tare discuţiile cu alte persoane.
View this post on Instagram 👯♀️ #varstaedoarunnumar 😂 A post shared by Enache Diana (@enachediana) on Mar 9, 2020 at 12:02am PDT
View this post on Instagram
A post shared by Enache Diana (@enachediana) on
M-am relaxat, m-am bucurat de soare, mi-am impus că totul va fi bine, m-am rugat în fiecare zi – asta, oricum, n-o fac doar la nevoie, ci pentru că aşa simt şi fac în mod normal, e ca un scut de apărare pentru mine. Ce-i drept, situaţia a început să se înrăutăţească atunci când am coborât de pe navă în New Orleans. Am plecat spre Miami, Florida, unde primele trei zile a fost totul bine, am mers la plajă, lumea era relativ OK, deşi ştirile începuseră să fie axate pe acest subiect. Apoi, s-a închis efectiv totul, magazine, restaurante – dar brusc, nu ca la noi! – şi am văzut că instalau corturi militare lângă autostrăzi, apăreau tot mai multe maşini militare. În momentul acela, mi-am dat seama că urmează ceva destul de grav şi că e cazul să schimb biletul de avion şi să vin acasă. Cu mare părere de rău, n-am mai apucat să văd Los Angelesul şi Las Vegasul, dar la momentul acela era mai important să ajung acasă şi să fiu sănătoasă. Nu mi-era frică de virus în sine, mi-era frică doar că voi rămâne pe acolo – deşi aveam unde să stau – însă, în astfel de momente, cel mai bine e să fii cu familia ta.
Am încercat să mă bucur de locurile în care am fost, pentru că sunt, într-adevăr, nişte locuri unice şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns să le văd. Dar trebuia să iau rapid măsuri. Aşa că mi-am schimbat biletul de avion şi am avut un noroc extraordinar, pentru că am prins ultima cursă care pleca de pe aeroportul din Miami – am decolat la 23.50 pe 18 martie, iar la ora 00.00 aeroportul a fost declarat închis! Acelaşi noroc l-am avut şi la Istanbul, unde am avut escala, întrucât, atunci când am ajuns şi m-am uitat pe panou, toate zborurile erau anulate. Am avut atunci un moment de panică, de mi-a tremurat biletul în mână şi nu mai ştiam unde să mă uit exact, dar am răsuflat uşurată când am văzut că zborul spre Bucureşti era printre singurele care nu erau anulate. I-am mulţumit lui Dumnezeu că am ajuns acasă. Am simţit pericolul doar în momentul în care am văzut lista aia de zboruri anulate.
Evident, am stat în autoizolare cele 14 zile alături de mama mea. Poliţia a venit – şi mă bucur că a venit şi şi-a făcut treaba! – şi m-a verificat zilnic să vadă dacă sunt acasă. Trebuia să urmez procedura şi să ies la geam să le fac cu mâna, ca să vadă că sunt în apartament. Dar eu fiind un om pozitiv, am încercat să extrag binele din această poveste. Mi-am dat seama că este o provocare la nivel mondial, iar pentru noi, femeile nemăritate, a fost un experiment interesant, întrucât am învăţat să fac ciorbe şi supe – curat făceam, oricum! De asemenea, fiind o fire artistică, după orele de sport pe care le făceam în fiecare zi cel puţin o oră, îmi alocam o altă oră pentru dans – ba dans oriental, ba pe muzică grecească, ba hore şi sârbe. Îmi puneam imagini pe computer sau televizor şi-mi imaginam că sunt la vreun eveniment. Aşa că nu m-am plictisit, pentru că sunt o fire destul de inventivă şi de pozitivă şi asta le-am recomandat şi celor care ascultă emisiunea pe care o prezint în fiecare dimineaţă la Naţional FM, de la ora 10.00 la 13.00, România vorbeşte: Le-am sugerat oamenilor care ne sunau în direct şi ne spuneau că nu mai suportă, efectiv, statul în casă, să-şi pună o horă, să mai ruleze o sărmăluţă, să se considere la o petrecere, pentru că trece altfel timpul în momentul în care zâmbeşti şi ai o activitate.
Nu am pus accentual pe shopping, pentru că am vrut să vizitez cât mai mult şi aveam de stat destul în America, aşa că trebuia să fiu atentă cu cheltuielile. Oricum, după această pandemie, se vor schimba puţin lucrurile şi vom realiza că tot ce e superficial va dispărea uşor, uşor.
M-am întors la viaţa de acasă.
Nu mai dorm până târziu. Mă trezesc în fiecare dimineaţă la 7.30, merg la radio, unde am emisiune de la 10.00 la 13.00 la Naţional FM, după care mă întorc acasă, mănânc de prânz, fac o oră de sport, mai dorm după-amiaza, iar seara îmi fac propriul spectacol acasă cu muzică arăbească sau grecească, în timp ce-mi pun imagini care să ruleze şi să mă relaxeze. Mărturisesc că nu prea m-am uitat la seriale şi la filme în perioada asta, că eram într-o paranghelie în fiecare zi.