EXCLUSIV Ilie Năstase şi Ioana se căsătoresc, din nou, în Turcia, după ce au vrut să divorţeze înainte de cununia religioasă: "Vrem să mai facem o ceremonie, pe un vapor"

18 iunie, 2020
9 ilie nastase si ioana nunta in turcia jpg jpeg

Două căsătorii, una civilă, una religioasă şi o nuntă amânată. Pentru cei doi, pandemia a fost cu noroc, păşind din ea pe un drum pe care şi-l doresc a fi pe vecie. Ilie Năstase şi Ioana Năstase au dezvăluit detalii despre căsătoria lor, dar şi despre planurile de viitor: o ceremonie pe vapor, în Turcia.

Am vorbit cu Ioana şi cu Ilie la câteva zile după ce s-au cununat religios, căci erau căsătoriţi civil încă de anul trecut. El se află la al cincilea mariaj, ea la al doilea. Şi dacă tenismanul spune că de data asta povestea lui de dragoste cu Lela, cum o alintă pe soţia sa, va avea doar început, Ioana s-a visat, măcar o dată-n viaţă, mireasă. În ceea ce priveşte această dorinţă a lui, timpul ne va spune dacă s-a îndeplinit, însă nunta lor a fost exact aşa cum ea şi-a imaginat-o. Despre noul lor drum împreună, despre cum e Ilie când sunt doar ei doi şi cum a reuşit ea să îl îmblânzească, într-un interviu plin de... iubire. 

Îmi spuneai că eşti o femeie discretă. Cum s-a schimbat viaţa ta de când l-ai cunoscut pe Ilie Năstase?

Ioana Năstase: S-a schimbat destul de mult, eu eram obişnuită să fiu cât mai retrasă, dar şi acum încerc să stau cât mai departe de presă. Nu am vrut să îmi expun aşa mult viaţa. Uneori mă simt hărţuită, dar încerc să fac faţă, să fiu calmă.

Cum l-ai cunoscut, cum a început povestea voastră, cum te-a cucerit?

Ne-am cunoscut la un restaurant pe malul mării, în 2018. Ilie a încercat să îmi ofere o băutură, cu toate că distanţa dintre mesele noastre era foarte mare şi nici acum nu ştiu cum m-a observat. Dar vorbim de Ilie, cu ochiul format. Mi-a trimis o băutură la masă, am refuzat-o şi i-am transmis că nu consum alcool. A mai încercat şi a doua oară, iar eu eram cu o prietenă şi cu fiica ei, iar cea mică mi-a spus că nu e frumos să refuz şi a trebuit să accept. Apoi mi-am îndreptat privirea către Ilie, i-am mulţumit şi i-am spus sănătate. Nu ştiu dacă au trecut cinci minute şi m-am trezit cu el la masă, cu glumiţele de rigoare, tot încercând să-mi povestească anumite lucruri, la care eu i-am spus: „Domnul Ilie, din câte ştiu eu, dumneavoastră sunteţi un bărbat căsătorit, aşa că nu ştiu dacă mai are rost să stăm de vorbă“. Însă el îmi spune: „Nu, nu, că divorţez în septembrie, pe 18“. L-am mai lăsat aşa vreo 10-15 minute, după care l-am întrebat iar: „Dar pe ce dată aţi spus că divorţaţi?“. Ca să mă asigur că nu minte. Şi a zis din nou că pe 18 septembrie. După care am mai stat o jumătate de oră de vorbă şi am plecat separat. Făcusem schimb de numere de telefon, iar a doua zi mi-a spus că urmează să plece într-o vacanţă în Sardinia şi mi-a propus să îi fiu alături. Am acceptat şi, de când ne-am întors, am rămas nedespărţiţi.

3 ilie nastase nunta ioana simion 2 jpg jpeg

Cum e Ilie omul atunci când nu e Ilie vedeta?

E cu totul diferit. Se transformă. A fost o perioadă în care era foarte agitat, dar s-a mai dat după mine. Îmi face toate poftele, l-am dus şi la preot, s-a împărtăşit, s-a spovedit. Acum e mult mai calm, ne înţelegem foarte bine.

Ai ezitat vreo secundă să pleci pe drumul acesta alături de el sau te-ai lăsat în voia sentimentelor?

A fost ceva care s-a petrecut atât de rapid, parcă m-a hipnotizat. Îmi spunea mereu: am nevoie de tine, vreau să fim împreună. Şi toate acele lucruri pe care mi le spunea m-au impresionat şi am încercat să merg pe drumul pe care şi-l dorea el atunci, să-i fiu alături, pentru că era perioada cu divorţul. Dar şi el voia să îmi fie mie alături, pentru că şi eu veneam după o relaţie, divorţasem de doi ani atunci. La Ilie m-a impresionat şi sufletul, este un om foarte bun, cel mai bun om pe care îl ştiu.

Şi totuşi, cu ce te supără cel mai des?

El e mai agresiv verbal, ăsta e felul lui. Ilie e un copil, un copil răsfăţat.

2 ilie nastase nunta ioana simion 1 png png

L-ai întrebat vreodată dacă e hotărât să facă şi al cincilea pas spre altar?

El a fost cu ideea să ne căsătorim şi să facem nuntă. Nu o să dau prea mult din casă, pentru că eu îmi doresc să scriu o carte. Însă în ziua în care eu pregătisem actele de divorţ, căci eram căsătoriţi doar civil, iar eu urma să înaintez actele şi sunasem deja avocata, mi-a zis un lucru la care nimeni nu ar fi rezistat, chiar mi-au dat lacrimile. Acest lucru se întâmpla în urmă cu vreo trei săptămâni şi m-a impresionat profund. Are legătură cu viaţa mea dinainte, deoarece pentru a divorţa de primul meu soţ, tatăl fiului meu, a trebuit să fac multe sacrificii ca să-l conving să-mi ofere libertatea. Ilie ştia că eu voi depune actele de divorţ în următoarea jumătate de oră şi mi-a spus aşa: „Îţi ofer acest divorţ, şi nu la judecătorie, cum voiam iniţial, la notar de data asta, doar că îţi cer ceva în schimb, vreau să îmi îndeplineşti o dorinţă, vreau să te fac cât mai repede mireasă“. Atunci am început să plâng.

Dar citeam că i-ai pus nişte condiţii înainte să vă căsătoriţi?

Eu nu vreau decât să fie calm şi chiar e, acum e ca un îngeraş.

V-aţi cununat religios. Aşa visai să fie nunta sau îţi imaginai ceva clasic, cu mulţi invitaţi?

A fost un eveniment după sufletul meu, dar organizat foarte rapid. Eu mi-am dorit discreţie şi familia aproape.

6 ilie nastase nunta ioana simion 5 jpg jpeg

Cum v-aţi ales naşii? Pentru că s-a speculat mult pe seama faptului că Ciprian şi partenera lui nu sunt cununaţi la biserică.

Totul a fost cât se poate de corect. În ciuda tuturor lucrurilor care se spun despre ei, nouă ne sunt foarte dragi şi consider că numai Dumnezeu poate să ne judece. Eu îi iubesc foarte mult pe aceşti doi oameni, sunt doi copii frumoşi care chiar se iubesc. Cu toţii greşim, nimeni nu e perfect.

Care a fost cel mai emoţionant moment pentru tine din tot evenimentul?

Cred că momentul în care a venit să mă ia la biserică. L-am văzut în uniformă şi m-am emoţionat. Ştiam că îi place foarte mult această ţinută de general şi îmi aduc aminte că am fost la Bucureşti să îşi aleagă costume, iar el îmi spunea: „Lelico, ştii, eu mi-aş fi dorit să mă îmbrac în general, iubesc uniforma asta“. Iar eu i-am zis că dacă asta îşi doreşte, aşa să facă.

Momentan nu se pune problema, dar aţi discutat despre luna de miere?

Cum dau drumul la zboruri, în Turcia cu noi. Vrem să mai facem o ceremonie acolo, pe un vapor, aşa cum am visat, pentru că eu mi-am luat încă o rochie de mireasă. Dar va fi tot ceva intim, între prieteni.

5 ilie nastase nunta ioana simion 4 jpg jpeg

Care a fost prima părere despre Ioana când aţi cunoscut-o?

Ilie Năstase : Eu eram cu nepotul meu, Ştefan, şi cu fiica mea, Emma, să mâncăm unde era şi Ioana, la aceeaşi terasă. Nu trebuia iniţial să ajungem acolo. La un moment dat, am văzut- o pe Ioana ridicându-se într-o rochie albă şi mi s-a părut foarte frumoasă, ea este o femeie frumoasă, iar eu văd foarte bine de la distanţă.

Şi distanţa, dar şi ochiul format...

Da, dar mai ales aprecierea, pentru că jucam cu Ţiriac la dublu mereu şi ieşea mingea un centimetru afară şi el zicea mereu: „Cum dracu’ ştiai tu că mingea aia e afară?“. Aşa că apreciez bine, aşa şi cu ea. I-am spus fetiţei mele de 13 ani să îi ducă Ioanei o băutură, dar ea a refuzat-o, la care fetiţa mea s-a supărat şi a zis: „Tată, du-mă acasă, nu e OK să te duci la cineva care îţi refuză băutura“. Era ea mai rănită decât mine. Şi atunci i-am zis nepotului meu să o ducă acasă pe cea mică, că-i de bine. (râde) Şi m-am dus peste ea cu tupeu, deşi eu nu prea am tupeu, dar ea era genul de femeie care îmi place mie şi am început cu glumele mele. Am stat la masă, am comandat, eram în minoritate, ele erau trei fete. Mi-a plăcut la prima vedere şi cred că şi ei i-a plăcut de mine. Până s-a întors Ştefan al meu, deja vorbeam despre proiecte, planuri. (râde)

S-a lăsat greu cucerită?

S-a lăsat greu, am invitat-o în Sardinia să ne cunoaştem şi apoi a fost din ce în ce mai bine.

Ce calităţi v-au determinat să o cereţi de soţie?

Eu ieşeam atunci dintr-un divorţ, iar ea îmi plăcea foarte mult. Aveam nevoie de ea şi nu doream să o pierd şi mi-am spus: „Repede, repede, că ţi-o ia altul!“. Că aşa se întâmplă de obicei. După aia ne-am mutat împreună şi ne-am înţeles din prima.

Ce mai înseamnă pentru dumneavoastră instituţia căsătoriei, acum, că sunteţi la a cincea încercare?

Celelalte căsnicii au avut un început şi un sfârşit, aceasta are doar început. Lucrurile astea, cum au fost divorţurile, se întâmplă şi nu pot să dau vina pe nimeni. Toate au fost frumoase la timpul lor. Îmi spunea, cineva, în glumă: „Năstase, vezi că ai o vârstă, nu mai ai timp nici să divorţezi“. E frumos ca în ultima perioadă a vieţii tale să rămâi cu cine îţi place. O iubesc pe Ioana şi asta contează foarte mult.

Am citit că v-a pus nişte condiţii înainte de cununia religioasă. Le acceptaţi şi le veţi respecta?

Nu mi-a pus nicio condiţie, că dacă îmi punea, nu mai ajungeam să ne căsătorim. Dar m-a rugat să mai iau piciorul de pe acceleraţie.

Dar mi-a povestit că aţi vrut neapărat să o faceţi mireasă...

Noi am vorbit de multe ori şi mi-a spus că, la prima căsătorie, după naştere nu avea silueta potrivită pentru o rochie de mireasă. Şi eu am băgat la cap că vrea să fie şi ea o dată mireasă şi din dragoste pentru ea am făcut-o şi a ieşit şi foarte bine. Amândoi am zis că am stat doi ani împreună şi că ar fi bine să ne unim şi să rămânem pentru totdeauna.

Ce vă ţine alături de ea, dincolo de actele astea?

Eu, când sunt cu ea, mă simt altă persoană, iar când nu e acolo îmi lipseşte şi asta e foarte important. E o iubire sinceră şi, atunci când iubeşti pe cineva, dai totul. Eu pot să garantez că ea este femeia vieţii mele. Şi mi-am dat seama de acest lucru mai demult. Am o poză care îmi place mie foarte mult şi am scris pe ea: „Pentru ultima soţie din viaţa mea şi cea mai iubită“.



Recente pe Ok! Magazine

Bogdan Farcaș   arhiva personală (1) jpg
FotoJet Eva si Demi jpg
Bennifer, Globurile de aur, Profimedia (2) jpg
Gisele Bündchen, Profimedia (1) jpg
Delia Matache în bucătărie pentru clipul piesei Fă ți numărul cu Damian Drăghici   captură (1) png
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
Vărsător, Pixabay jpg
FotoJet Cressida jpg
Imagini inedite cu Shiloh Jolie, Profimedia (2) jpg
iulia vantur colaj facebook jpg
Diana Bulimar și Radu Dumitrache la Power Couple   Antena 1 (1) JPG
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (1) jpg
Andreea Bălan la târgul de Crăciun foto PR jpg
FotoJet Clooney jpg
Klaus Iohannis și Carmen Iohannis în costum negru Andreea Tincu în Germania nov 2024   Facebook (2) jpg
Eva Longoria Jose Baston, Profimedia (2) jpg
Iulia Vântur a făcut show ca la Bollywood la spectacolul aniversar Forever Loredana   Instagram jpg
Vedete în rochii M Marquise jpg