Exclusiv! Irina, Diana & Răzvan Fodor: „Nu ne-am aşteptat să ne fie atât de greu despărţiţi“
Îl urmăreşti acum la „Asia Express“, unde face o echipă plină de umor cu Chef Sorin Bontea. Acasă, în schimb, aceasta este echipa lui de aur .
Au zece ani de căsnicie şi 13 ani de relaţie, vreme în care nu au mai fost niciodată atât de mult timp despărţiţi cum s-a întâmplat acum, la Asia Express, emisiunea Antenei 1 la care nouă echipe de vedete trăiesc aventura vieţii lor în Filipine şi Taiwan. Despre ce a însemnat această experienţă pentru Răzvan Fodor (44), dar şi pentru fetele lăsate acasă, soţia Irina (31) şi fiica lor, Diana, care pe 24 martie împlineşte 9 ani, am vorbit pe îndelete în cele ce urmează.
Şi m-am bucurat enorm să-i descopăr la fel de plini de iubire şi luminoşi ca acum aproape nouă ani, când am realizat cu ei prima şedinţă foto a Dianei, care pe atunci avea doar 3 luni. Iubirea lor arată minunat după 13 ani de relaţie şi mai multe nu spun, pentru că şi eu cred, asemenea lor, în farmecul lucrurilor de care ne bucurăm în tihnă şi intimitate, fără să simţim nevoia să epatăm ori să demonstrăm ceva...
Răzvan, te văd întreg, ai supravieţuit aventurii Asia Express, care nu e deloc una uşoară. Cum te-ai hotărât să participi la această emisiune?
Răzvan: Da, sunt întreg. (râde) Ei m-au curtat încă de la sezonul 2 Asia Express. Eu eram oarecum prins sau eu credeam că sunt prins la ProTV, aşteptam să înceapă un nou proiect MasterChef acolo. Întâmplarea a făcut că a început acel proiect, dar nu s-a făcut cu mine pentru că acel proiect MasterChef nu a mai fost cu prezentator. Deci am simţit că e un moment prielnic să mă distanţez. Şi m-am interesat dacă această călătorie în zona Asiei este cât de cât safe vizavi de problemele mele de sănătate, pentru că eu sunt astmatic, nu pot să intru într-o zonă cu polen, cu praf. Am zis că dacă există riscul să intru în şoc anafilactic şi e cineva care ar putea ajunge în jumătate de oră la mine e OK. Mi-au garantat treaba asta. Mi-am şi făcut patru vaccinuri, o altă chestie care m-a liniştit. Şi am zis hai s-o facem! Iar echipa cu Bontea a fost ideea ta sau ideea lor? Ei m-au întrebat cu cine aş vrea. Am zis că nu ştiu. Am nişte variante, dar voi hotărâţi. Au stat şi ei şi s-au gândit şi mi-au zis: „Uite, noi îl curtăm şi pe Bontea. Nu ai vrea să mergi cu el?“. Doamne fereşte, cum să nu vreau să merg cu el?! Mi s-a părut genială ideea.
Cum a fost departe de casă, Răzvan?
Irina: Niciunul dintre noi nu s-a aşteptat să ne fie atât de greu despărţiţi. Toată perioada cât a fost plecat a fost dificilă. Nu am stat de multe ori departe unul de altul. Răzvan: Noi doi am stat cel mai mult fără Diana o lună, cât am fost într-o vacanţă în America. A fost crunt. La un moment dat, nu mai voiam să o vedem pe Skype fiindcă riscam să nu ne mai facem vacanţa şi să ne întoarcem acasă de dorul ei. Dar, în rest, eu de ele nu am fost depărţit mai mult de 4-5 zile, cel mult o săptămână. Mai mult nu pot să-ţi spun... Dar ce va fi pe post îţi va arăta nivelul de anxietate în care am picat.
Luai legătura în vreun fel cu familia?
Nu, nu luai legătura. Doar ştiai, erai asigurat că totul e bine acasă.
Cum vezi tu acum lucrurile la TV faţă de ce a fost în realitate?
Mă ţine foarte tare cu sufletul la gură. La primul episod, m-a obosit foarte tare pentru că mi-am adus aminte de chinuiala pe care am avut-o în prima etapă. Am plecat în octombrie, era deja frig aici, ploua şi am ajuns direct în acele 40 de grade, cu 90% umiditate şi cu o raniţă de 20 de kile în spate. Până şi-a dat corpul seama că nu glumeşti a fost o perioadă foarte nasoală. Acum, privind la TV, îmi pare rău că nu intră tot. Îţi dai seama că se filmează de la ora 5 jumate dimineaţa până la 6 seara, deci sunt aproape 13 ore de material de la fiecare echipă ori nouă echipe, fă un calcul. Imaginează-ţi că toată treaba asta se montează într-un episod de două ore şi jumătate. Adică nu vezi tot. Şi mor de supărare că nu poate să vadă lumea tot. Toată suferinţa aia şi toate încercările. Ei îţi arată că ai încercat să prinzi prima, a doua, a patra maşină pe care ai reuşit s-o iei. Dar au fost cazuri când am oprit şi 20 de maşini şi nu ne-a luat nimeni.
Dar porecla asta cu „bătrâneii“, pentru tine şi Bontea, cum ţi-a picat?
Irina: Fii serioasă! Aşa se alintă prin emisiune. Păi ăsta e mai tânăr decât mine de o mie de ori, are minte de băieţel de 17 ani de cele mai multe ori. Şi, de fapt, eu sunt cucoana cu regulile. Bătrânelul şi cucoana. Suntem cuplul perfect.
C-ai pomenit asta cu regulile, ce regulă a Irinei este cel mai greu de respectat?
Măi, mă omoară asta cu... să nu intru încălţat în casă. În condiţiile în care la mine în casă, când vine cineva, regula e că se intră încălţat.
Da, dar musafirii nu ştiu că eu după aceea dau cu clor, fac şmotru.
: OK, ideea e că eu, dacă fac un drum până la poartă, consider că pot să intru şi să iau toată casa încălţat. Ea face urât la treaba asta. Avem o casă mare şi doar ea se ocupă de treaba asta.
Deci tu faci singură curăţenie? Chiar şi când ai filmări?
Fac, da, îmi aloc timp.
Răzvan Avem ajutor şi din partea maică-mii. E OK. Casa e mereu curată. Dar o dată pe săptămână, ea trebuie să spele cu oţet şi cu spirt, acolo e buba cea mare. Inclusiv eu trebuie să mă spăl cu oţet şi cu spirt. (râde) Acum, după ce mi-am făcut toate vaccinurile şi am venit înapoi sănătos, tot a stat la distanţă. Irina: Nu l-am pupat două săptămâni. (râde) Glumesc!
Care a fost primul lucru pe care l-ai făcut când te-ai întors acasă din Asia?
: Eu am sărit în braţele lui tati!
Aşa a făcut. (zâmbeşte) I-am scris Irinei de pe drum. I-am zis să ia brânză. În toată Asia nu există brânză. Să-mi cumpere vin. Pentru că, în total, cât am stat acolo, cred că am băut vreo patru beri, mi-a mai dat cineva un rom şi nu mai ştiu ce... Iar eu sunt un băutor de vin.
Dar, până la urmă, ai slăbit?
Am slăbit şapte kilograme şi jumătate. Am pus între timp cam două jumate la loc. Dar oricum sunt bine faţă de cum am plecat. Şi eu mă amuz acum, pentru că îmi scrie toată lumea că eram amândoi ca două foci. Şi pe bună dreptate... Dar nici n-aş fi avut cum să nu slăbesc. Mâncam 500 de calorii pe zi şi ardeam în unele zile şi 2.800 de calorii. Când faci 30.000 de paşi pe zi, fără mâncare, doar apă, care ţi se dă din loc în loc, e complicat. Adevărat.
Dar ai revenit acasă şi ştiu că îţi place să găteşti. Ce le place fetelor tale cel mai mult să le găteşti?
Ciorba de văcuţă.
O să râzi, dar deja ne-a făcut de 2 ori supă thailandeză Tom Yum.
Ne-am amintit, la începutul întâlnirii noastre, de prima şedinţă foto făcută cu voi, pe când Diana era micuţă.
Da, avea trei luni ea atunci.
Diana (cu ochii mari) Trei luni? Aşa de mică eram?
Voi atunci aveaţi un an de căsnicie şi trei ani de relaţie. Cum eraţi atunci, cum sunteţi acum, după zece ani de căsnicie?
De multe ori ne mirăm, pur şi simplu, unul de altul pentru că noi nu ne-am plictisit deloc. Nouă nu ni se pare că toate lucrurile astea s-au petrecut acum 13 ani.
Şi pentru că n-am mai făcut de mult un interviu de genul ăsta, am aşa un sentiment... Parcă n-aş povesti. Şi-ţi spun şi de ce: băi, mi se pare că nu le vine oamenilor să creadă. Avem prieteni apropiaţi cărora le povestim sincer despre noi. Şi când ajungem la subiectul „De ce ne certăm?“, râdem de înnebunim. Pentru că ne certăm de la cele mai neînsemnate chestii, cum ar fi: „Hai, măi, ţi-am zis să-mi aduci telefonul“. „Păi, da, măi, dar te-am rugat!“, „Hai, măi, dar nu fi absurd!“, „Băi, dar eşti absurdă!“. Înţelegi? Şi parcă e cu păcat aşa... Cei care vor citi pot spune: „Hai, daţi-vă-n colo, voi nu vă certaţi aşa, niciodată?“ Băi, nu ne certăm. Sau ne certăm de la nimic. Şi cred că mai bine nu povestim ca să ne lase Doamne Doamne în pace, să nu ne bage băţul prin gard în niciun fel.
Atunci când noi am făcut materialul cu Diana la trei luni, tu făcuseşi alegerea în carieră de a lucra tot în televiziune?
Terminasem Jurnalismul, îmi dădusem şi licenţa cu puţin timp înainte. Dar ştiam că vreau televiziune. Bine, eu pe atunci îmi imaginam că reporteria e un fel de CNN şi BBC peste tot. Lucrurile sunt altfel pe teren faţă de teorie. Dar este o meserie de care, când am să mă despart, nu o voi face uşor, pentru că, uite, am 31 de ani, au trecut 9 ani de când tot mă învărt prin meseria asta. E drept că e solicitantă, consumă şi timp, şi energie şi la un moment dat îţi vine să te retragi ca din gimnastică. (râde)
Sunt în acelaşi punct. E foarte greu. Muzica s-a dus într-o zonă în care eu nu sunt, nici cu gusturile, nici ca gen pe care aş putea să-l fac. Pe de altă parte, acum nu trebuie să bubui cu o piesă. Trebuie să scoţi ceva care te reprezinte, s-o laşi pe Youtube şi, dacă lumii îi va place, va creşte... Şi cred că, până la urmă, asta o să fac. Doar că e o problemă cu textul. Că muzica există. Lucrez cu nişte băieţi, avem nişte melodii puse deoparte, nişte trackuri. Dar nu e text. Şi nu-ţi dă nimeni nicio variantă. În condiţiile în care eşti dispus să plăteşti pentru text. Nu se pupă creaţia unor textieri tineri la ora asta cu viziunea pe care o am eu. Iar eu nu pot scrie. Dar ştiu despre ce vreau să fie.
Am înţeles. Dar ce va urma pe plan profesional pentru tine?
Deocamdată încă mă bucur de revenirea alături de familie. Urmează o vacanţă cu Irina şi abia apoi stăm de vorbă despre asta.
Pare că aveţi un moment de respiro şi te-aş întreba dacă vă mai gândiţi la un copil?
: Da, şi eu vreau o surioară.
Ne-am tot gândit, dar trebuie să recunoaştem că ne e bine aşa, a crescut Diana, am devenit uşor egoişti, avem vacanţele noastre.
Ea are vârsta, acum se fac copiii de la 30 în sus. La mine e problema. (râde) Nu că aş fi bătrânel, dar la 45 de ani, încă un copil, nu ştiu, sincer... E în pom treaba asta. Deşi cu Diana v-a ieşit de minune.
Cum v-a ieşit un copil atât de cuminte?
Mulţumesc!
Cred că pleacă din familie, din bun simţ.
Eu m-am gândit că ea nu are cum să înţeleagă că unele lucruri sunt deplasate sau nu sunt OK şi atunci, dacă eu i-am impus limite şi i-am explicat acasă logic şi prieteneşte, acum e de ajuns să mă uit la ea ca să înţeleagă că ceva ce am discutat acasă se aplică acum.
Mă priveşti cu faţa aceea suspicioasă. Ridică o sprânceană aşa la mine.
Când s-a uitat mami cel mai recent aşa la tine?
Când am dat cu slime pe canapea.
Atunci nu s-a supărat mami, atunci s-a înfuriat tati. Iar canapeaua e locul preferat al lui Fodorică. Şi i-a dat cu mâzgă din aceea colorată cu care se joacă copiii pe canapea.
E o canapea pe care am căutat-o mult. Măi, când zic mult, mult. Şi am găsit-o cu chiu cu vai şi e canapeaua mea mare, lată, lungă...
Dar îmi place că tu îi spui Fodor, Irina.
Când îmi spune pe numele mic, atunci e cu supărare. Irina: Răzvaaaan, ţi-am zis să faci chestia aia! (râde)
.
Toată lumea ne zice. Mai ales că eu am cochetat cu zona asta. Dar trebuie să tragi foarte greu. Are abilităţile astea, e foarte bine. Eu tot ce vreau e să o ţin în şcoală până când zice ea încotro se îndreaptă. Face pian, înot, engleză. E bine la şcoală. Până acum suntem OK. Poate o mai dăm la un sport de echipă. Şi ea să aleagă. Eu nu sunt de acord cu pusul copilului pe drumul pe care-l vrei tu. „Tenismen te face tata“. Nu există aşa ceva!
Iar tu acum cum te proiectezi în viitor ca tată de fată? Genul cu parul după uşă?
Îmi place să spun că aşa voi fi şi probabil îl iau pe ăla şi îl bag într-o căsuţă în spate, unde sunt numai cleşti şi bormaşini, dar nu cred c-o să fie aşa. Cred că, dacă vine un băiat super-haios şi îmi vorbeşte frumos şi văd că se poartă frumos cu ea, e OK. Şi să mi-o aducă la 10 acasă. Dacă are argumente, poate s-o aducă şi la 11
Super-negociere! În timp ce tu te culci la... Stai să mă gândesc: la 3. Irina Şi la 3 vrei să te întorci tu acasă? Diana Nu, la 1. Irina Tu de la 9 ani ai început să negociezi venirea la ora 1 acasă?
Lasă că văd cu cine am de-a face şi o să hotărăsc eu atunci. Diana Eh, lasă că mai e până atunci!
Foto: Sorin Stana
