EXCLUSIV Mirela Vaida, despre Andreea Bălan: "Ziceai că prevesteşte că o să se întâmple o nenorocire"

6 martie, 2019
mirela vaida kids party ok next 3 jpg jpeg

Vedeta se pregăteşte să devină în curând a treia oară mămică, dar este în continuare activă şi se declară şocată de ceea ce i s-a întâmplat colegei sale de trust.

Aşa cum bine ştim, Mirela Vaida a optat de fiecare dată pentru naşterea pe cale naturală, ceea ce va face şi acum, la al treilea copil.

"Am avut două sarcini foarte uşoare şi faptul că am născut natural şi foarte repede – cel puţin, pe Vladmir, fiind al doilea – doctoriţa mi-a spus că la a treia sarcină, dacă nu mă grăbesc să ajung la spital, s-ar putea să nasc acasă. N-am avut şi nu am emoţii. Şi, ca să înţelegi cum privesc eu lucrurile, o să-mi continuu activitatea până aproape de momentul naşterii. Ştiu că pot să fac asta pentru mă ajută organismul", ne spunea Mirela Vaida în toamnă.

Aşa se face că Mirela Vaida, însărcinată acum în 34 de săptămâni, Mirela Vaida ne-a fost alături la Kids Party OK!&Next, unde ne-a povestit despre pregătirile pe care le face acum şi despre reacţia pe care a avut-o atunci când a aflat că Andreea Bălan a făcut stop cardiac în timpul operaţiei de cezariană.

"Sunt bine, sunt OK, am o sarcină uşoară, îi mulţumesc lui Dumnezeu! Îmi permit să-mi menţin ritmul, nici n-am cum altfel. Dar mi-am dorit să fiu o altfel de graviduţă, pentru că lumea trebuie să înţeleagă că sarcina nu e o boală, Doamne fereşte, nu e o chestiune care nu se mai poate remedia. E o stare naturală, chiar de fericire, de exaltare a unei femei. Doar că, sigur, sunt puţin mai greuţă. În rest, nicio problemă", ne-a spus Mirela Vaida la Kids Party OK!&Next.

"Eu o să nasc natural, dar nimeni nu s-ar fi gândit că în cazul unei cezariene s-ar putea întâmpla aşa ceva", ne spune ea cu privire la drama trăită de Andreea Bălan. "Eu cu Andreea am vorbit şi, cumva, am fost tot timpul în legătură, pentru că ştiam că naştem la distanţă mică, pentru că ştiam că ea îşi doreşte al doilea copil... Ea ne-a şi ţinut la curent cu toate pregătirile, pe Instagram, pe Facebook. A spus exact câte ore mai are până naşte, că e ultima burtică, că se îmbracă mulat, câte kilograme a luat, cum şi-a pregătit rezerva în spital - şi am văzut cu toţii - şi spunea: "Mai am puţin şi o ţin în braţe pe Clara Maria". Dom'ne, mă bucuram, că sunt mamă şi ştiam, dar parcă acum, dând filmul înapoi, ziceai că prevesteşte, cu fiecare pas, că o să se întâmple o nenorocire - în sensul că, atunci când îţi pregăteşti şi aştepţi mai mult, îţi vine cineva şi-ţi arată că planurile nu sunt aşa. Şi asta m-a dat peste cap, pentru că eu nu pot şi nu vrea să concep că aducerea pe lume a unui copil ar însemna să rămâi cu nişte traume pe viaţă, tu, ca mamă. La vârsta ei, la ambiţia ei, la activitatea ei, la forţa ei de muncă, nu vreau, nu pot şi nici nu trebuie să concep asta. Şi eu chiar mă rog la Dumnezeu să avem veşti bune despre ea cât mai repede, să se ridice repede din pat şi să ne întâlnim în parcuri, pentru că vine cea mai frumoasă perioadă a noastră de mămici".

În final, Mirela Vaida speră ca toată această încercare să se încheie cu bine. "Vreau să cred că a fost doar un accident din care cu toţii avem de învăţat, dar care va trece la fel de uşor cum a venit. Şi îi doresc Andreei şi familiei ei toată puterea, toată credinţa, toată rugăciunea noastră şi gândul că ea va fi aşa cum noi o ştim, ba mai puternică, mai ambiţioasă şi mai luptătoare!"



Recente pe Ok! Magazine

noile mame celebre getty images profimedia jpg
Monica Lewinsky și Bill Clinton   Profimedia jpg
Camilla, Charles, Donald și Melania Trump în 2019, Profimedia jpg
Gene Hackman profimedia 0761296643 (2) jpg
Sharon Stone, Profimedia (1) jpg
Gene Hackman, Betsy Arakawa, Profimedia (1) jpg
Gene Hackman a murit foto profimedia getty images jpg
Andreea Raicu este însărcinată de la gluten   Instagram  (1) jpg
Gene Hackman și soția sa Betsy profimedia 0615268526 jpg
Jennifet Lopez și Kylie Jenner îl regretă pe Jesus Guerrero   Instagram jpg
ce tineri erau! cupluri de vedete la început de relație colaj jpg
Ben și Samuel Affleck, Profimedia (2) jpg
dive Vechiul Hollywood  foto   Profimedia, GettyImages jpg
Kevin Costner fosta soție și amicul lui colaj Getty Images Profimedia jpg
Barron Trump în ziua învestirii  profimedia 0956168016 jpg
machiaj  foto   Shutterstock jpg
FotoJet Selena jpg
Regele Charles și Mariah Carey foto profimedia