EXCLUSIV! Mirela Vaida este însărcinată cu al treilea copil

Actualizat:
1 mirela vaida insarcinata a treia oara 1 jpg jpeg

Vestea cea mare ne-a dat-o personal, în cadrul unui interviu realizat în exclusivitate pentru revista OK. Iată detaliile! 

Ne-am întâlnit cu Mirela Vaida (36) să vorbim despre cum e traiul cu doi copii acasă, dar am aflat cu surpriză că va avea în curând trei copii, căci Mirela e însărcinată! Şi atunci, am reconfigurat interviul, ca să vedem cum reuşeşte vedeta Antenei 1 să fie mamă full time fără prea multe ajutoare, în ciuda unui program încărcat, atât la televiziune, cât şi în viaţa artistică, şi cum se pregăteşte din nou să schimbe scutece.

OK!: Până a venit pe lume Carla, a durat ceva timp, iar acum îl aşteptaţi pe al treilea... Mirela Vaida: Da, ştii cum se spune: greu e până te porneşti. (zâmbeşte) Recunosc că am trecut prin momente foarte grele. Aveam deja 30 de ani, eram căsătorită de trei ani cu Alexandru şi ne doream copii. Numai că, la fel ca în cazul multor familii, nu ne-a ieşit planul din prima. Eu am pierdut două sarcini şi, până nu mi-am făcut toate investigaţiile şi nu mi-am rezolvat toate problemele, nu prea s-a legat. Şi dup-aia s-a „spart conducta“. A venit Carla, la un an şi jumătate după aceea a venit Vladimir şi, după alţi doi ani şi jumătate, iată că vine şi al treilea copil, pe cale naturală, spontană, fără niciun tratament sau ajutor.

Noi fuseserăm plecaţi într-o vacanţă în Italia doar noi doi, timp de o săptămână. Şi ne-am relaxat atât de tare, încât… s-a întâmplat. În teorie, noi ne gândeam că ar fi frumos cu trei copii, însă în practică era mai greu de realizat, pentru că şi doar ăştia doi ne storc de energie şi ne solicită la maximum. Iar când am plecat în Antalya, de data asta toţi patru, după o noapte în care n-am dormit din cauza lui Vladimir, care număra oile la nesfârşit cu glas tare, aflu această superbă veste. Şi cum număra Vladimir oile, aşa o să numărăm şi noi copiii!

Cert e că, de-acum, trebuie să fim şi mai organizaţi şi cu timpul, şi cu banii. Pentru că de-acum încolo va trebui să plătim cinci bilete de avion, care ajung să coste mai mult decât vacanţa în sine. Apoi, nu ne încap trei scaune de copil într-o maşină 4x4, ne gândim deja la un minivan. Ne-am mai apucat să facem şi o casă la Snagov, care e aproape gata – o căsuţă pe pământ, lângă pădure, la aer curat, cam cum am crescut noi – numai că sus avem doar două camere pentru copii şi una matrimonială, cum facem cu spaţiul pentru al treilea copil? Sunt nişte lucruri la care nu ne-am gândit şi care acum ne dau puţin peste cap.

image

Intru în luna a cincea. Or să fie mai mulţi băieţi în casă!

Carla m-a mai văzut o dată cu burtică, deşi era micuţă. Sunt curioasă cum vor reacţiona, pentru că încă nu e vizibilă burtica şi nici n-am vorbit prea multe cu ei. Am întrebat-o, în schimb, pe Carla ce nume i-ar plăcea, dintre Tudor, Ştefan sau Iancu, şi ea mi-a spus că îi place Mircea. Parcă nu l-aş boteza Mircea, dar ne mai gândim. Eu aveam nişte variante dacă era fată, Elena sau Ana, dar n-a fost să fie fată. Dar se pare că o vom rezolva şi pe asta, că soţul meu mi-a zis într-o zi: „Dacă tot sunt trei acum, doi băieţi şi o fată, hai să mai facem unul, poate iese tot fată“.

Ai vreo emoţie legată de sarcină?

Am avut două sarcini foarte uşoare şi faptul că am născut natural şi foarte repede – cel puţin, pe Vladmir, fiind al doilea – doctoriţa mi-a spus că la a treia sarcină, dacă nu mă grăbesc să ajung la spital, s-ar putea să nasc acasă. N-am avut şi nu am emoţii. Şi, ca să înţelegi cum privesc eu lucrurile, o să-mi continuu activitatea până aproape de momentul naşterii. Ştiu că pot să fac asta pentru mă ajută organismul, nici n-am simţit că sunt însărcinată – dacă nu făceam testul, puteam să jur că nu sunt, pentru că n-am avut niciun simptom.

image

Citiţi continuarea în nr. 226 al revistei OK!, care va fi disponibilă de azi pe piaţă.

FOTO: Sorin Stana; make-up: Meryem Sirin/ Ciftci Elena Academy; Hairstyle: Andreea Ciurea/Gett’s Artistic Team; stilist: Madena; vestimentaţie: Karen Millen, Paul Smith/Sport Couture, Aldo, Next; locaţie: mulţumim Le Boutique Hotel Moxa, str. Mihail Moxa, nr. 4, Bucureşti.



Recente pe Ok! Magazine

Vedete la Vanity Fair Oscar Party Getty Images jpg
Christina Aguilera   profimedia 0670474867 jpg
andi moisescu facebook jpg
Anca Sigartău la podcastul Magic Life realizat de Liana Stanciu   captură de ecran (1) png
Actor Val Kilmer, GettyImages (1) jpg
Sting  foto   profimedia 0816146788 jpg
Kate Hudson, apariție rară alături de fiul Ryder, Profimedia (2) jpg
Elena Cârstea în 2026 (1) jpg
FotoJet (67) jpg
Jeffrey Epstein  foto   profimedia 0248726886 jpg
WhatsApp Image 2026 03 17 at 13 41 22 (3) jpeg
Roxana Ostroveanu   Facebook jpg
Alex Velea, Smiley și Connect R la podcastul Fain și simplu al lui Mihai Morar   captură de ecran (11) png
teyana taylor oscar 2026 foto profimedia 1083458937 (1) jpg
FotoJet (66) jpg
Victoria Beckham, Brooklyn Beckham  foto   Profimedia jpg
Anna Wintour și Anne Hathaway la Oscar 2026   profimedia 1083386272 jpg
Jessie Buckley, Michael B  Jordan, GettyImages 2266736740 jpg