Interviu

EXCLUSIV pentru OK!: Cristina şi Denis Ştefan – „Ne dorim foarte mult încă un copil“

Spune-mi cum a venit Denis în viaţa ta, era călare?
Cristina: Ne-am cunoscut la un spectacol medieval, eu tocmai terminasem actorie de film. Eu jucam rolul unei prinţese, el pe cel al unui prinţ, am mers la repetiţii cu toată lumea... Cumva, am ştiut de atunci că există chimie între noi. Ne-am reîntâlnit în vara lui 2012, după care în 2013 ne-am căsătorit. Copil mi-am dorit dintotdeauna, am vrut să fiu o mamă tânără, cum e mama. Dacă o vezi, zici că suntem surori! Ea acum este instructoare de fitness în străinătate, mereu a avut o viaţă sportivă, arată mai bine ca mine. (râde)

Deci în 2012 s-au petrecut marile schimbări în viaţa ta, Denis.
Denis: Da, aşa este.

Pare că sunteţi doi părinţi relaxaţi.
Cristina: Acum da. Undeva după trei ani de zile a venit relaxarea, pentru că suntem doar noi, nu avem bonă pentru Delia. Părinţii mei continuă să lucreze, iar părinţii lui Denis sunt mai în vârstă şi nu sunt din Bucureşti, vin mai rar. Însă faptul că filmez o zi pe săptămână mă ajută să fiu 90% din timp cu ea.

Te vezi în ea?
Cristina: Nu mă văd, pentru că eu aveam altă fire, din ce mi-au povestit părinţii mei. La vârsta ei, eram foarte cuminte, foarte timidă şi tăcută. Ea e exact ca Denis când era mic. Şi ea e ascultătoare, dar e mult mai activă, îi place să fie în centrul atenţiei şi în fiecare zi spune ceva trăsnit. Mi-a spus odată că ea vrea să vină singură la cai şi că o putem lăsa singură aici, că stă şi are grijă de toţi caii, îi culcă, îi pune pe oliţă... Şi am întrebat-o: „Şi noaptea ce faci?“ „Eh, mă mai trezesc, dacă trebuie...“ (râde)

Pe ea de la ce vârstă aţi familiarizat-o cu caii?
Cristina: De pe la şase luni. Bine, cu tati în braţe! Veneam foarte des cu ea în căruţ la cai şi o duceam în mijlocul manejului, iar caii noştri, care sunt foarte blânzi, veneau la ea şi o miroseau şi stăteam să vedem ce reacţie are. Iar ei i-au plăcut din prima.
Denis: Şi are o personalitate atât de puternică încât, atunci când a mai crescut şi a văzut că o ţin, mi-a spus: „Nu mai vreau. Te sui tu, tati, şi eu te trag“. Şi a trebuit să mă sui eu pe cal şi ea să mă tragă de dârlog, ca să-mi arate că ea e, de fapt, şmechera care mă învaţă pe mine.

Apropo de asta, ţi-a fost vreodată frică de cai?
Denis: Da, tot timpul mi-a fost, până la un moment dat. Odată ce înţelegi calul, nu-ţi mai e frică de el. Frica dispare sau se diminuează pe măsură ce lucrezi cu mai mulţi cai. Eu am lucrat cu mai mult de 200 de cai în ultimii cinci ani. De-a lungul demonstraţiilor prin ţară, întotdeauna aveam cinci-şase cai noi cu care lucram în weekendul respectiv. Acum îmi cam dau seama de caracterul unui cal, ştiu când să mă retrag, când să mă apropii, când să forţez un pic, când să mă impun sau când să o las pe mâine – pentru că şi conceptul de „mâine“ e foarte important în lucrul cu caii.

Modifică Setările