Femeile din viaţa lui Marius Moga

21 decembrie, 2015
femeile din viata lui marius moga jpeg

Este un artist destul de discret în ceea ce priveşte viaţa lui personală, aşa că ne-a fost destul de greu, de-a lungul timpului, să aflăm care sunt femeile care îl fac fericit pe celebrul compozitor. Desigur, a avut şi o relaţie amoroasă care a fost mai tot timpul în atenţia presei, aşa că e de înţeles de ce acum Marius Moga s-a hotărât să-şi ţină aleasa inimii şi fetiţa departe de ochii curioşi ai lumii. Haideţi, totuşi, să vedem care au fost femeile din viaţa lui Marius Moga!

Femeile din viaţa lui Marius Moga: Iulia Vântur

Marius şi Iulia

Când cei doi au început să iasă împreună, au devenit cele mai vânate vedete ale momentului. S-au cunoscut din întâmplare, după cum spuneau ei pe atunci, şi din momentul acela au devenit de nedespărţit. ”Mi-a oferit un şniţel, şi mi-am spus că dacă e o persoană atât de darnică trebuie s-o cunosc”, glumea Marius într-o emisiune televizată în care fusese invitat alături de Iulia să vorbească despre iubirea lor.

Cumva, aşa e evoluat şi relaţia lor. Pe nesimţite, fără ca vreunul dintre ei să numere zilele, lunile. Presa, în schimb, n-a scăpat niciun moment din relaţia lor, cu toate că ei au încercat să-şi trăiască iubirea departe de ochii curioşi ai lumii. La un moment dat s-a zvonit că cei doi ar fi pregătiţi să facă pasul cel mare, însă totul s-a terminat cu o decizie definitivă şi irevocabilă de a… se despărţi.

Cu toate acestea, cei doi au păstrat o relaţie de prietenie, chiar şi după despărţire. ”Publicul trebuie să înţeleagă că doi oameni care au petrecut timp împreună şi s-au apropiat e firesc să se mai întâlnească, să stea de vorbă despre diferite lucruri care li se întâmplă în viaţă. Cred că s-au obişnuit cu prea multe cupluri care, după ce se despart, aruncă cu noroi, dar noi nu facem parte din această categorie”, declara pe atunci Marius Moga.

Femeile din viaţa lui Marius Moga: Alexandra Stan

La un moment dat, presa din România titra Alexandra Stan este îndrăgostită până peste de cap de simpaticul artist. Lucru doar pe jumătate adevărat, bineînţeles. Alexandra a lămurit aceste zvonuri într-o emisiune la radio, precizând că era vorba de o dragoste de copil, ea fiind ”îndrăgostită” de muzica lui. "Ziarele au scris că am fost îndrăgostită de Marius Moga. Mi-au răstălmăcit cuvintele. Le-am zis că eram cea mai mare fană, dintr-aia care plângea când îl vedea. Dar asta nu înseamnă că eram îndrăgostită.”, a explicat artista.

Femeile din viaţa lui Marius Moga: Bianca Lăpuşte

Marius şi soţia sa, Bianca Lăpuşte

Atunci când toată lumea credea că Marius speră la o împăcare cu Iulia, presa a descoperit un nou secret amoros de-al muzicianului. Era îndrăgostit nebuneşte de Bianca Lăpuşte, o tânără ambiţioasă, care lucra pentru PRO TV. La doar 21 de ani, aceasta s-a mutat din Iaşi, de unde era corespondent al ştirilor Pro Tv, în Bucureşti, pentru a fi mai aproape de iubitul ei. "Îmi aduc aminte de prima noastră întâlnire. La Bucureşti a fost. A fost de fapt o simplă masă unde s-a legat un fel de prietenie şi încet, încet a evoluat spre altceva", a mărturisit Bianca Lăpuşte la scurt timp după ce ea şi artistul au confirmat că formează un cuplu.

Relaţia lor a evoluat destul de rapid şi curând Bianca a rămas însărcinata. Lucru pe care, bineînţeles, presa l-a aflat destul de târziu, când sarcina era deja avansată.

Între timp, cei doi s-au şi căsătorit. ”A fost doar cununia civilă, doar cu cei din familie, la Alba Iulia, acasă la Marius. Deocamdată, de nuntă nu avem nimic planificat, suntem în tabăra de muzică, în acest moment”, declara Bianca pe când era însărcinată în luna a şaptea.

La începutul lunii octombrie, Marius şi Bianca şi-au strâns primul copil în braţe. Cei doi au acum o fetiţă perfect sănătoasă, care a venit pe lume pe 7 octombrie, la o clinică din Cluj Napoca, oraşul natal al Biancăi.



Recente pe Ok! Magazine

Iulia Vântur 3 jpeg
Comunicat Beach Please 4 dec (1) jpeg
Oana Ioniță și fiica sa Isabel foto OK Magazine (2) jpg
Sfântul Spiridon jpg
Andy Dick foto profimedia jpg
Shakira și fiii Shakirei, Milan și Sasha, GettyImages 2246611269 jpg
Celine Dion, Getty (7) jpg
Anna Lesko 2025   Instagram 5 jpg
Moses Martin, GettyImages 2250850599 jpg
Prințesa Beatrice la Victory Parade la Palatul Buckingham   profimedia 1026522123 jpg
Pamela Anderson și Liam Neeson foto profimedia (2) jpg
Kate Winslet, GettyImages 2249794464 jpg
FotoJet (46) jpg
Elena Băsescu vs Ileana Lazariuc la 40+   Instagram jpg
Președintele SUA, Donald Trump, și Prima Doamnă, Melania Trump, GettyImages (2) jpg
589050870 18538346716029796 3821675881395691460 n jpg
Amalia Enache cu fiica jpg
Andreea Marin, Revelion la TVR   FOTO Facebook jpg