FOTO Alina-Maria şi Nicolae al României, în mini-vacanţă la munte înainte de Crăciun

Actualizat:
1 alina maria si nicolae al romaniei minivacanta la poiana brasov 1 jpg jpeg

Cuplul princiar s-a bucurat de prima zăpadă a iernii la Poiana Braşov.

Dacă tot s-au aflat la Braşov, zilele trecute, cu ocazia unei noi lansări a albumului de fotografii „Bunicul meu Regele Mihai”, în incinta Coresi Business Campus Braşov, fostul principe Nicolae şi soţia sa, Alina-Maria, s-au bucurat şi de o minivacanţă petrecută în staţiunea Poiana Braşov.

Cuplul princiar a avut-o alături şi pe micuţa Maria Alexandra, care s-a bucurat la vederea bradului împodobit, dar şi a zăpezii de afară, dat fiind faptul că primele ninsori din această iarnă au acoperit întreg peisajul sub o pătură generoasă de nea.

Tabloul de familie se completează frumos cu vestea primită recent că Alina-Maria şi Nicolae al României vor deveni din nou părinţi, sarcina fiind deja vizibilă, iar bebeluşul urmând să se nască în primăvară.

12 alina maria si nicolae al romaniei minivacanta la poiana brasov 3 jpg jpeg

De altfel, aceasta este prima ieşire publică a tinerei familii, după anunţul aşteptării celui de-al doilea copil.

FOTO: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Kate Ziua Comemorării 2026, profimedia 1151079488 jpg
Principele Rostilav Romanov și soția sa, Prințesa Foteini   Instagram jpg
Charlene și Stéphanie profimedia 1113702614 jpg
Leah Behn și Jostein Hamar   Instagram jpg
Meghan la Bruxelles, Profimedia (2) jpg
Kate Middleton profimedia 1116277674 jpg
Șeica Moza bint Nasser cu fiica ei, Șeica Hind al Thani   Instagram jpg
Prințesa Mette Marit și Prințul Haakon, octombrie 2025   Casa Regală norvegiană (2) jpg
Regele Felipe al VI lea al Spaniei și Regina Letizia a Spaniei Toledo Profimedia (2) jpg
Harry, Charles, William, Anne jpg
Ducesa de Argyll jucata de Claire Foy, Profimedia (1) jpg
FotoJet (82) jpg
Aiko a Japoniei   Agenția Imperială jpeg
Prințesa Charlene cu sacou din piele   profimedia 1149989095 jpg
Kate Middleton Zara Tindall Harriet Phillips profimedia getty images jpg
Talita von Furstenberg și Rocco Brignone de Brabant   Instagram jpg
Regina Ranavalona III și soțul ei profimedia 0067883327 jpg
Prințul Harry și Meghan Markle au ajuns la Parlamentul European din Bruxelles, Profimedia (1) jpg