Gabi Firea, operată de urgenţă! ''În viteza vieţii, tindem să uităm esenţialul: fără sănătate nu putem fi nici alături de cei pe care îi iubim''

Actualizat:
2 firea jpg jpeg

Problemele nu se mai sfârşesc pentru Gabriela Firea! Fostul Primar al Capitalei a suferit o nouă intervenţie chirurgicală.

Deşi nu a vrut să dea prea multe detalii despre natură operaţiei, se crede că ar fi una de natură ginecologică, dată fiind specializarea celui care a executat intervenţia. Gabi Firea a mai suferit în anii trecuţi câteva operaţîi la colon. “După o zi intensă, îmi adun toată energia pentru a le aduce mulţumiri speciale cadrelor medicale de la Spitalul Sanador, care m-au îngrijit în timpul intervenţiei chirurgicale : Dl. Prof Dr. Nicolae Poiana, Dl. Dr. anestezist Bogdan Grigore, Dna. asistenţă-şefa Mihaela Enciu şi tuturor celorlalte asistente.

Nu în ultimul rând, doamnei doctor Doris Andronescu, managerul spitalului, a cărei dăruire pentru profesie şi dragoste de oameni se simte atât în bună organizare, cât şi în sufletul pe care îl pun cadrele medicale pentru vindecarea pacienţilor. Acum totul e bine, sunt spre vindecare.

Dragii mei, să aveţi grijă de sănătate, fie că sunteţi tineri sau seniori, doamne sau domni. În viteza vieţii, tindem să uităm esenţialul : fără sănătate nu putem fi nici alături de cei pe care îi iubim, nu putem munci şi nici nu ne putem bucură de natură, de călătorii, de lucurile simple care fac viaţă mai frumoasă! Să fiţi sănătoşi!’’, a  scris Firea pe o reţea de socializare”.



Recente pe Ok! Magazine

Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg
Keely Shaye Smith și Pierce Brosnan  la premiera „MobLand” din New York, Profimedia (5) jpg
Phoebe Bridgers, GettyImages (1) jpg
Emmys jpg
Cele mai frumoase femei ale secolului 20: Marilyn Monroe jpeg
Mihai Morar vs  Daniel Buzdugan   Facebook 2 jpg
FotoJet (84) jpg
Mihaela Cernea și Leia Craioveanu foto exclusiv OK! Magazine jpeg
Pamela Anderson, Profimedia (11) jpg
Pierce Brosnan și fiul său, Paris Brosnan, la premiera sezonului doi Mobland, Profimedia (1) jpg
Nadia Comaneci jpg webp
Copilot 20260910 165509 png
Kaia Gerber și Homer Gere, profimedia 1128758230 jpg
Kelly Osbourne, Profimedia (1) jpg
Tanya Roberts, Jaclyn Smith, Cheryl Ladd 1980 profimedia 0018832672 jpg