În filme îi ucide pe toţi, dar în viaţa reală trăieşte o mare dramă! Cum arată soţia lui Chuck Norris la cinci ani după ce a fost otrăvită

Actualizat:
1 profimedia 0375160458 jpg jpeg

În primăvara acestui an a împlinit 78 de ani, iar anul trecut a anunţat că renunţă la carieră, pentru a fi mai aproape de soţia lui, care fusese otrăvită. Este vorba despre Chuck Norris, actorul după al cărui nume s-au făcut zeci sau chiar sute de bancuri, în special datorită personajelor invincibile pe care le interpreta în filme.

„De azi înainte îmi voi dedica toată viaţa îngrijirii soţiei mele. Am renunţat la cariera mea de actor“, anunţa, în toamna anului trecut, Chuck Norris, care era spaima tuturor răufăcătorilor din filme. Actorul şi Gena O’Kelley, soţia lui, au cerut daune de 10 milioane de dolari de la nu mai puţin de 11 companii farmaceutice pe care le acuză de otrăvire.

„Este ca şi cum tot corpul meu ar fi luat foc, ar trece prin acid. Am simţit întâi asura izolat, apoi s-a extins. Am rămas în pat timp de cinci luni cu intravenoase, cu o asistentă medicală alături 24 de ore din 24. Chuck dormea alături de mine pe canapea, nu a plecat nicio clipă. M-am rugat să supravieţuiesc şi să pot să-mi cresc copiii. Am suferit serioase probleme la creier: nu mai puteam să gândesc, nu reuşeam să mai articulez cuvinte, memoria mă lăsa, aveam muşchii slăbiţi“, a spus Gena O’Kelley.

image

Problemele pentru Gena O’Kelley au început în anul 2013, înainte de a face un RMN, iar până în toamna lui 2017 Chuck Norris cheltuise 2 milioane de dolari pentru a-şi trata soţia: „Mă simt extrem de rău faţă de oamenii care au aceleaşi probleme, dar care nu dispun de banii necesari pentru tratament“.

În vârstă de 53 de ani, Gena O’Kelley este căsătorită cu Chuck Norris din anul 1998 şi împreună au doi copii, Danilee Kelly şi Dakota Alan. Potrivit glumelor care circulă pe internet, Gena ar fi singura persoană din lume de care se teme Chuck Norris. Ea a fost ajutor de şerif în Texas şi a ştiut cum să-şi pună la punct soţul.

„Mi-a spus clar că vrea să fim împreună când vom sărbători 50 de ani de căsnicie. A fost un ordin, de fapt. Eu voi avea vreo 108 ani, dar voi fi acolo“, spunea Chuck Norris anii trecuţi.

În prezent, Gena O'Kelley are parte de tratament şi se simte bine, iar cele mai recente fotografii în care apare au fost realizate în vara acestui an şi pot fi văzute în GALERIA FOTO.



Recente pe Ok! Magazine

Michelle Pfeiffer,  profimedia 1107197315 jpg
Dua Lipa și Callum Turner sunt, oficial, căsătoriți, Foto Ray Collins (3) jpg
Alessandra Stoicescu si Sara foto OK Magazine Sorin Stana jpg
Nadia Comăneci, Bart Conner cu Andreea Răducan și Monica Roșu   FOTO Facebook jpg
Pamela Anderson și Tom Cruise Getty Images jpg
mame la 50 de ani  jpg
Sanda Țăranu a murit   FOTO TVR Cultural jpg
Heidi Klum, GettyImages (7) jpg
soldat roman din serialul Spartacus House of Ashur   profimedia 1061591904 jpg
Emma Morano, Profimedia (2) jpg
Jennifer Lopez, premiera Office Romance, Profimedia (1) jpg
FotoJet (70) jpg
Pandora Advertorial 2 jpg
Harper și David Beckham, Profimedia jpg
Irina Columbeanu (4) jpg
FotoJet (76) jpg
Jennifer Lopez, GettyImages (2) jpg
IRIS jpg