Vedete

INNA revine cu cel de-al doilea sezon din Dance Queen’s House: 16 zile izolată într-o casă, 8 episoade pe canalul de YouTube al artistei

de admin

INNA revine cu cel de-al doilea sezon din Dance Queen’s House: 16 zile izolată într-o casă, 8 episoade pe canalul de YouTube al artistei camera-retro icon Vezi galeria 4 poze

INNA se întoarce cu cel de-al doilea sezon din Dance Queen’s House, o sesiune muzicală care a durat 16 zile în care artista a stat izolată într-o casă alături de producători şi songwriteri de la Global Records, dar şi din Suedia şi a compus mai multe piese.

Întreaga experienţă a fost filmată, iar fanii INNEI se vor putea bucura de opt episoade savuroase care vor fi lansate o dată la două zile pe canalul de YouTube al artistei şi care includ experienţe inedite, invitaţi speciali, momente emoţionante şi multă distracţie. Cele opt episoade sunt conturate în jurul unor provocări pe care INNA le-a primit de la echipa ei şi vor avea subtitrări în engleză şi spaniolă pentru a putea fi accesibile fanilor INNEI din întreaga lume.

În primul episod, INNA îşi face intrarea în Dance Queen’s House într-un mod spectaculos: aterizează cu elicopterul în curtea casei! Nu este prima dată când artista alege un mod neconvenţional de a ajunge la un eveniment sau o filmare. În urmă cu 10 ani, ea a aterizat cu elicopterul direct pe scena de la Arenele Romane, unde a susţinut un super concert în faţa a mii de oameni. În continuarea primului episod, INNA îi prezintă pe compozitorii şi producătorii care i-au fost alături în procesul de creare a pieselor: Marco&Seba, Alex Cotoi şi Minelli, iar fanii pot asculta în exclusivitate o mică parte dintr-o piesă nou-nouţă, compusă în sesiune.

De asemenea, INNA anunţă în elicopter, la înălţime, că mai există un pasager care nu se vede, pentru că Anca, prietena ei cea mai bună şi make-up artistul ei, urmează să devină mamă. “Mi-am propus să mă distrez, să mă bucur de muzică, de prietenie, la fel ca în primul sezon, alături de echipa mea şi de oamenii dragi care sunt cu mine în Dance Queen’s House. Staţi cu mine pe canalul meu de YouTube pentru opt episoade cu multă distracţie, pe ritmurile unor piese noi de pe viitorul meu album”, a spus INNA.

Piesele obţinute în cadrul Dance Queen’s House vor fi lansate sub forma unui album, aşa cum s-a întâmplat şi sezonul trecut când fanii s-au putut bucura de ”Heartbreaker”. Albumul a inclus zece piese, printre care hiturile ”Flashbacks” şi ”Maza”.

Comentarii

Modifică Setările