Curtezana care devora bărbații, convinsă că-i fac bine la ten! Își savura pofticioasă amanții și i-a lăsat o avere tânărului Voltaire

Curtezana scandaloasă punea bărbații pe jar și i-a lăsat o avere tânărului Voltaire! Vibra de dorință erotică și voia mereu un amant nou, din care își extrăgea energia și farmecul inconfundabil.

Parisul secolului al XVII-lea avea destule femei frumoase, însă puține îndrăzneau să trăiască asemenea lui Ninon de Lenclos.

Curtezană, femeie de salon, muziciană și intelectuală, Ninon avea să-și construiască reputația unei femei care nu aștepta să fie aleasă de un bărbat, ci își alegea singură bărbații. Refuza ideea că plăcerea, aventura și libertatea sentimentală ar trebui să fie privilegiile sexului masculin și, într-o societate obsedată de virtutea feminină, s-a comportat cu o independență care inevitabil a scandalizat.

Născută la Paris în 1620, Anne „Ninon” de l'Enclos provenea dintr-o familie care i-a oferit acces la educație, muzică și literatură. Inteligența avea să devină una dintre marile sale arme de seducție. Ninon cânta, conversa cu ușurință despre filosofie și literatură și putea ține piept intelectual bărbaților care veneau convinși că frumusețea era singurul ei atu. Iar ea a luat devreme o decizie radicală pentru epocă: nu avea nevoie de un soț pentru a-i dicta cum să trăiască.

În locul unei căsnicii cuminți, au venit amanții

Ninon a fost asociată de-a lungul vieții cu numeroși aristocrați și bărbați influenți, iar printre relațiile sale importante s-a numărat cea cu Louis de Mornay, marchiz de Villarceaux. Faima ei erotică a crescut atât de mult încât biografiile ulterioare au transformat-o aproape într-un personaj mitologic: femeia mereu îndrăgostită, mereu dorită și mereu gata să schimbe obiectul pasiunii atunci când focul se stingea. Cât este adevăr și cât ornament literar e greu de separat astăzi, dar libertatea ei sentimentală nu este o invenție.

Circulă chiar povestea că Ninon își împărțea admiratorii în categorii, în funcție de rolul pe care aceștia îl jucau în viața ei.

Unele relatări vorbesc despre favoriți, pretendenți fără speranță și bărbați care îi ofereau avantaje materiale. Sistemul exact aparține mai degrabă legendei create în jurul curtezanei, însă spune ceva esențial despre reputația ei: în universul lui Ninon, femeia era cea care hotăra cine intra în dormitorul și în inima ei și, mai ales, cât timp rămânea acolo.

Ninon nu considera dorința feminină ceva rușinos

Dimpotrivă, filosofia ei de viață sfida standardul dublu al epocii: dacă unui aristocrat îi era permis să aibă amante fără să-și piardă onoarea, de ce o femeie trebuia condamnată pentru același lucru?

De aici s-a născut și imaginea ei de femeie care parcă își extrăgea energia din pasiune, din flirt și din fascinația pe care o exercita asupra bărbaților. Nu avem, desigur, dovada că Ninon credea literalmente că amanții îi conservau tinerețea, dar legenda longevității și a seducției sale avea să devină inseparabilă de numele ei.

Societatea nu privea întotdeauna cu aceeași admirație libertatea ei

În 1656, reputația lui Ninon devenise suficient de scandaloasă încât, la intervenția autorităților regale din timpul regenței Annei de Austria, să fie trimisă pentru o perioadă într-un așezământ religios. Pentru o femeie care își construise existența tocmai în jurul independenței, încercarea de a o disciplina prin izolare religioasă pare aproape ironică. Ninon avea să revină în societatea pariziană și, în loc să dispară rușinată, să devină tot mai respectată.

Pentru că aceasta este partea care o transformă dintr-o simplă curtezană într-un personaj cu adevărat fascinant. În jurul ei nu gravitau doar amanți. Salonul lui Ninon a devenit un loc frecventat de scriitori, aristocrați și oameni de spirit, iar cercul ei s-a intersectat cu nume precum Molière și La Fontaine.

Bărbații puteau fi atrași inițial de frumusețea și reputația ei, însă mulți descopereau o femeie cultivată, capabilă să-i țină captivi prin conversație mult după ce farmecul fizic ar fi trebuit, potrivit prejudecăților vremii, să se stingă.

Și tocmai vârsta avea să amplifice legenda. Ninon a trăit până în 1705, ajungând la aproximativ 85 de ani, iar poveștile despre capacitatea ei de seducție la maturitate au devenit tot mai extravagante.

Unele relatări târzii o descriu încă provocând pasiuni la vârste la care societatea considera că o femeie trebuia să fi renunțat demult la asemenea preocupări. Nu toate aceste istorii pot fi luate literal, dar existența lor demonstrează ceva extraordinar: Ninon reușise să-și transforme farmecul într-un mit care supraviețuia chiar și tinereții sale.

În jurul vieții sale s-au adunat inevitabil și legende mult mai întunecate. Cea mai tulburătoare spune că unul dintre fiii ei, crescut departe de ea și fără să-i cunoască adevărata identitate, s-ar fi îndrăgostit de propria mamă, iar după ce Ninon i-ar fi dezvăluit adevărul, tânărul și-ar fi luat viața. Povestea este spectaculoasă, însă nu este susținută suficient de documentele istorice pentru a putea fi prezentată drept fapt. Este mai degrabă exemplul perfect al felului în care reputația erotică a lui Ninon a devenit atât de mare încât posteritatea i-a atribuit istorii aproape imposibil de separat de ficțiune.

Ultima surpriză avea însă să vină nu din dormitor, ci din bibliotecă.

Spre sfârșitul vieții, Ninon a remarcat inteligența unui băiat din cercul cunoscuților săi și i-a lăsat prin testament 2.000 de livre pentru a-și cumpăra cărți.

Copilul se numea François-Marie Arouet și avea să intre în istorie sub numele de Voltaire.

Este poate cea mai frumoasă ironie din povestea ei: femeia pe care Franța o judecase pentru amanții săi a murit lăsând bani pentru educația unuia dintre viitorii titani ai Iluminismului. Ninon de Lenclos își petrecuse viața refuzând să aleagă între inteligență și senzualitate. Le voia pe amândouă, și tocmai de aceea, la peste trei secole de la moarte, încă vorbim despre ea.

Foto: Profimedia