Interviu

Interviu exclusiv cu Alessandra Stoicescu şi soţul său, Sergiu Constantinescu: „Vrem să o luăm pe fiica noastră peste tot cu noi“

Interviu exclusiv cu Alessandra Stoicescu şi soţul său, Sergiu Constantinescu: „Vrem să o luăm pe 
fiica noastră peste tot cu noi“

Sunt deja cu gândul la prima vacanţă în trei peste hotare şi ne-au povestit în exclusivitate toate detaliile poveştii care i-a transformat în familie

Cu 25 de ani de experienţă în domeniu, ea este una dintre cele mai longevive şi stabile imagini feminine ale jurnalismului TV din România post-revoluţionară, alături de Andreea Esca şi Andreea Berecleanu. El munceşte alături de ea şi este, printre altele, un profesionist al consultanţei în afaceri, chiar dacă în unele mici ştiri de pe net poartă amuzanta şi superficiala etichetă de „motociclist pletos“. Împreună, Alessandra Stoicescu, realizatoarea şi prezentatoarea Antena 3, şi Sergiu Constantinescu trăiesc o discretă poveste de dragoste devenită, după un an, mariaj – unul din care a venit pe lume Sara Maria, bucuria lor care ne-a prilejuit această întâlnire. Şi motivul pentru care Sandra a făcut cea mai lungă pauză de televiziune din cei 25 de ani: a plecat în concediul de maternitate în luna mai şi se întoarce în decembrie. Despre tot ce a trăit în premieră în cele 6 luni de absenţă de pe sticlă, în cele ce urmează.

Cum au fost aceste trei luni pentru tine, de când a apărut Sara? Ce-a fost greu?
Sandra
Nici nu-mi dau seama când au trecut 3 luni, când am văzut fiecare etapă de creştere, fiecare zâmbet care a început să apară... Tocmai m-am dus pe la ea să văd cum doarme, pentru că asta n-ai cum să n-o faci, cel puţin în primele luni. Te duci să vezi: „Doarme liniştită? Dar nu doarme prea liniştită? Oare am vreun motiv să mă îngrijorez?“. Şi a zâmbit în somn. Sigur că eu mi-am închipuit că zâmbeşte pentru că m-a simţit. Poate ea zâmbea la ce visează. E minunată, fiecare zi aduce ceva nou. Noi facem totul împreună, eu cu soţul meu, Sergiu, şi ne-am sfătuit încă de la prima baie: „Oare e bine aşa sau invers? Cum să fie apa, nu-i prea caldă, nu-i prea rece?“. În plus, am avut alături şi oamenii bine instruiţi din Sanador care ne-au sfătuit în cele mai mici detalii. Ce trebuie să facem, cum să-i curăţăm buricul, ochii, năsucul. Mie mi-era groază de buric, că trebuia curăţat, era încă prins cu acea clemă. A doua zi de dimineaţă, când am desfăcut costumaşul şi scutecul, îi căzuse deja buricul. Deci deja se rezolvase această cumplită măcinare pe care o aveam. Este peste putinţa cuvintelor de a descrie cât de frumos este, ea e un copil liniştit. Sigur că orice cioară îşi laudă puiul, dar ea chiar este. E un îngeraş.
Vă bazaţi şi pe ajutorul părinţilor sau veţi apela la o bonă?
De la început noi am vrut să stăm noi doi cu ea, eu şi Sergiu lucrăm împreună în trust şi în felul acesta am putut să ne armonizăm programul. Eu am stat acasă, el a lucrat. Dar îndată ce putea, eram împreună cu Sara, făceam totul împreună, mai puţin alăptatul, evident. Nu cred că o să avem nevoie de ajutor susţinut, sigur că vor fi momente în care vom avea nevoie şi este o asistentă de pediatrie care poate să vină să ne ajute, dar sunt convinsă că ne putem descurca singuri şi aşa a fost planul de la început. La două săptămâni am plecat la Predeal, apoi o săptămână la mare, la locuinţele unor prieteni, pentru că aşa e mai simplu. Când pleci cu copil mic, pleci cu jumătate de casă, trebuie să ai de toate: şi pătuţul ei, şi baby nestul, şi biberoanele pentru supliment, absolut tot ce e nevoie. Nu e simplu, dar din momentul în care ne-am bucurat de această binecuvântare, am ştiut că vrem să fim alături de ea peste tot. Vrem să o luăm cu noi peste tot. Şi să ştii, copiii care sunt luaţi de părinţi cu ei în toate vacanţele, devin şi mult mai liniştiţi, pentru că nu au sentimentul că-s abandonaţi, că se întâmplă ceva fabulos fără ei, şi nu dezvoltă sentimente de frustrare.
Cum ai aflat că vei fi mamă la 42 de ani, Sandra? S-a întâmplat totul natural?
Vestea că o aştept pe Sara a fost ca un miracol de Crăciun. Pe 24 decembrie eram la serviciu. De 2 zile aveam aşa, o uşoară stare de greaţă şi am zis, după ce am eliminat diferite alte posibile cauze: „Hai să încerc şi asta“. N-am spus nimănui, nu i-am spus nici lui Sergiu şi când semnul a fost clar, am venit acasă, aveam toată familia alături, dar tot nu le-am spus. Doar lui Sergiu: i-am spus că am un cadou. Era seara în care desfăceam cadourile de sub brad pentru toţi cei dragi. L-am chemat în dormitor cu o cutie de butoni în care încăpuse micul test de sarcină. Nu-i venea să creadă şi am zis că până nu avem confirmarea medicului nu putem să anunţăm familia, să se bucure şi apoi să fie o alarmă falsă. Dar a sosit confirmarea de la doctoriţa Anca Sultan. Sara oricum a venit cu un lanţ de miracole, la fel cum a fost când a venit Papa Francisc la Bucureşti şi în catedrală era alături de Preafericitul Părinte Daniel. M-au văzut. Papa nu mă cunoştea, evident. Preafericitul părinte poate că m-a recunoscut, poate că nu, dar am primit binecuvântarea amândurora şi atunci am considerat că e obligatoriu s-o cheme şi Francesca.
Cum a fost naşterea?
A fost operaţie de cezariană, nu se putea pune problema să nasc natural, pentru că a avut trei circulare. De trei ori cordonul ombilical în jurul gâtului. Noi râdeam cu emoţie, ziceam că Sarei îi plac mărgelele. Dar nu se punea problema de naştere naturală la trei înfăşurări ale cordonului ombilical în jurul gâtului. Şi Sergiu a stat şi a privit toată intervenţia chirurgicală printr-un geam. Era mereu lângă mine doamna doctor Herghelegiu, care a fost anestezista la operaţie, iar operaţia a fost făcută de domnul doctor Herghelegiu şi de doctoriţa Sultan. Amândoi mi-au urmărit toată sarcina, dar Anca Sultan încă din primul moment. Când lucrurile deveneau mai dificil de privit, era cineva care acoperea cu spatele geamul. Toţi cei dragi au fost apoi alături de mine.
Totul a decurs firesc, deşi vorbim despre o sarcină la 42-43 de ani.