Interviu

Interviu Iuliana Tudor: “Am abandonat visul de a deveni magistrat pentru televiziune”

Interviu Iuliana Tudor: “Am abandonat visul de a deveni magistrat pentru televiziune” camera-retro icon Vezi galeria 5 poze

Am vorbit cu gazda celei mai populare emisiuni de la TVR despre ineditul acestui nou sezon, dar şi despre momentele de început, clipele delicate şi obiceiurile sănătoase care-o menţin mereu tânără.

Numele ei se confundă, azi, cu cel al televiziunii publice. Iuliana a ales şi-a absolvit Facultatea de Drept şi probabil c-ar fi arătat minunat în roba de judecător sau de procuror, dacă mirajul televiziunii n-ar fi captat-o după apariţia ei într-un concurs de muzică populară, pe când avea 22 de ani. Da, chiar aşa, o data-n viaţă, Iuliana a cântat folclor şi cu succes chiar. Acest concurs realizat de către cei de la TVR a fost cel mai important moment din cariera sa de artist popular, dar şi punctul de plecare către cea de prezentatoare TV. Cântatul a rămas la stadiul de pasiune, iar visul de a împărţi dreptatea în sala de judecată pus pe hold, căci, din momentul în care Iuliana a pus piciorul pe holurile televiziunii a ştiut că acela este drumul ei. Au trecut 21 de ani de-atunci şi vedeta este la fel de pasionată de munca ei. Îi stă alături bărbatul cu care-şi împarte viaţa de-un sfert de veac, Răzvan Văcăroiu, tatăl fiului ei de 11 ani, Tudor. Probabil că stabilitatea şi echilibrul sunt cheia unei existenţe care curge lin şi nu lasă urme în suflet şi nici pe chipul unui om.

Fără doar şi poate, eşti imaginea postului naţional de televiziune, vedeta principală, numele greu. Cât este mândrie şi cât este povară acest statut al tău?

Iuliana Tudor Nu mă gândesc la asta. Important e să oferim în continuare bucurie prin emisiunile pe care le semnez alături de echipa mea. Trăim un timp în care este mare nevoie de asta. După cum trăim un timp în care incompetenţa, amatorismul, interesele mici scad mult nivelul la care se face această meserie. Din fericire, TVR mai are o mână de oameni excepţionali care fac diferenţa în ciuda tuturor piedicilor sau a lipsurilor. Să fii profesionist a devenit o povară destul de greu de dus când discuţi cu oameni care nu au făcut în viaţa lor un program complex de televiziune, dar... ei ştiu mai bine (râde). Am învăţat să găsesc soluţii mereu, oricât de greu ar fi, astfel încât să nu scădem ştacheta cu care am obişnuit publicul în cei 21 de ani de când fac televiziune. Sunt mândră şi astăzi după atâţia ani să fiu în echipa postului public de televiziune şi să construiesc programe pentru sufletul oamenilor.

Eşti la al şaptelea sezon al show-ului Vedeta populară. Ce e nou, ce e vechi şi ce e inedit la acest sezon? Cum îi provoci pe telespectatorii fideli ai emisiunii?

Sezonul acesta a stat sub semnul tragediilor petrecute în valul 4 al pandemiei de Covid. De aceea l-am şi gândit ca pe o pledoarie pentru suflet. E nevoie de empatie, e nevoie să ne readucem aminte că sufletul este cel ne ajută mereu să luptăm atunci când e greu. S-a împrăştiat prea multa ură, prea multă intoleranţă, prea mult negru şi prea multă distanţă între suflete. Trebuie să oferim oamenilor şi lucruri care să le arate că drumul merge înainte, trebuie să meargă înainte... că trebuie să luptăm pentru viaţa normală pe care o ştim de când ne-am născut şi să le spunem cât de important e să trăiască, să se bucure de lucrurile simple, să acorde timp şi atenţie celor dragi, familiei. Cred că e foarte important să le oferim şi un pic de speranţă. Noi ne facem partea noastră prin muzică, poveşti frumoase şi o lume specială în care sufletul ocupă locul central. Despre asta este acest sezon. Acelaşi juriu, orchestre din toată ţara, copii şi adulţi cu drag de folclor şi tradiţii, fiecare special în felul său. Aşa cum am spus-o chiar în deschiderea acestui sezon, în fiecare duminică seara vom administra tuturor o doză de oxigen pentru viaţa sufletului lor.

Te-ai gândit vreodată, atunci când ai început drumul tău în televiziune, că succesul tău profesional se va lega de folclor? Că vei fi asociată, cumva, cu el?

Pentru asta am fost aleasă de către cei din TVR. Lumea folclorului mi-era familiară, era pasiune încă dinainte de televiziune. Drumul meu a început sub semnul întâmplării, dar s-a dovedit a fi destinul meu. Aşa a fost să fie şi nu regret o clipă.

Cum adică familiar: cântai muzică populară?

În adolescenţă, am început să studiez canto popular la Şcoala de Artă din Ploieşti, apoi am descoperit că e o lume cu totul specială despre care vreau să aflu mai multe. Am început să citesc, apoi am mers prin sate în Prahova mea natală să caut cântece vechi şi am găsit. În satul Bătrâni, am întâlnit-o pe Florica Mâzgoi, de la care am multe dintre primele mele cântece. Am reuşit în câţiva ani să le adun pe un disc, singurul pe care-l am, editat la Electrecord. A fost o onoare să lucrez acest material cu regretatul Paraschiv Oprea. Participam şi la festivaluri-concurs de interpretare, unde am obţinut câteva premii importante. Eram tare mândră (râde). Toate astea s-au petrecut între 16 şi 21 de ani.

Îţi aduci aminte de prima ta zi în televiziune şi de debutul pe sticlă? Erai timorată sau sigură pe tine, încrezătoare?

Eram extrem de timidă. Veneam cu bunul simţ şi simplitatea unei fete crescută într-un orăşel de provincie din judeţul Prahova. Părea că nu am ce căuta în lumea nebună a televiziunii. Intuiţia celor care m-au ales, însă, nu a dat greş. Am învăţat foarte repede şi am crescut foarte repede pentru un om care nu mai făcuse asta niciodată. Astăzi sunt convinsă că este ceea ce trebuie să fac şi ceea ce îmi place cu adevărat.

Cum a ajuns o absolventă de Drept prezentatoare la TVR, până la urmă?

Am abandonat visul de a deveni magistrat pentru televiziune. Eram la Tulcea la un festival de folclor, luasem premiul al II-lea şi mă pregăteam să plec spre casă. Mi-am luat bilet spre Ploieşti şi aşteptam în gară să vină trenul. Pe peron, în difuzoare, aud că-mi este strigat numele şi sunt chemată la biroul de informaţii. M-am dus. Mă căutau la telefon de acasă, inclusiv profesoară mea de canto sunase după mine. Motivul: un casting de prezentatori la TVR care se organiza fix în acea zi şi la care fusesem chemată. Am aflat mai târziu că regretata Anca Fusariu, producător delegat atunci la TVR1, mă văzuse la Tezaur Folcloric, în cadrul unui concurs unde era şi o probă teoretică. M-a auzit vorbind şi a spus: “Chemaţi-o la casting pe fata asta!” M-au căutat şi m-au găsit. La Tulcea-n gară, pe peron. Am schimbat biletul de tren şi am plecat la Bucureşti. La 15.30 eram în Gara de Nord. Castingul se termina la 16.00. Am ajuns val-vârtej nemachiată, nepieptănată, cu hainele de pe tren... ultima. Mi-au pus o mulţime de întrebări şi am trecut prin teste de tot felul, după care am plecat. Într-o săptămână, aveam să aflu că voi intra în direct ca prezentator într-o emisiune săptămânală realizată de Elise Stan. Şi aşa a-nceput!

Cum era să lucrezi, acum 20 de ani, în televiziunea publică? Ce găseai fascinant şi ce era, poate, desuet?

TVR este fascinantă şi astăzi. Pentru aceia care o mai preţuiesc pentru ce este şi nu o văd doar ca pe un loc de muncă oarecare. Acum 21 de ani pluteam pe culoare pentru că descopeream oamenii cu care am crescut: Marioara Murărescu, Elise Stan, Cristian Ţopescu, Dumitru Moroşanu, Titus Munteanu, Sanda Ţăranu, Cristiana Bota şi câţi alţii... Era şi este un miraj. Desuetul intervenea atunci la intervale mari de timp - ani de zile, incomparabil cu ce se petrece astăzi. Dinamica presei de acum impune viteză mare, schimbare permanentă. Cine sau ce devine desuet dispare pur şi simplu, nu mai există pentru public. Asta mi se pare fantastic în televiziune: că eşti într-o permanentă provocare cu tine. Şi niciodată nu e la fel.

De 25 de ani eşti împreună cu soţul tău, Răzvan Văcăroiu. Un record de ani, având în vedere că relaţiile parcă devin din ce în ce mai şubrede. Aveţi un sfat pentru cei care visează la o căsnicie îndelungată?

Căsnicia e o lecţie pe care o înveţi tot timpul. În fiecare zi. Nu există reţete, nu există certitudini. Singurii stâlpi ai căsniciei sunt dragostea, respectul şi copiii. E important să înţelegi că într-o căsnicie, atunci când sunt copii, ei devin prioritatea zero. Şi pentru ei trebuie făcut orice!

Nunta ta pare dintr-o altă viaţă, fiind în anul 1999. Ce-ţi mai aminteşti din ziua ta cea mare?

M-am bucurat că era soare şi nu foarte cald, pe 9 iunie. Amintiri sunt multe şi speciale. V-aş împărtăşi ceea ce a fost cumva atipic. În săptămâna nunţii, filmam la Alba Iulia. De acolo ştiu că mi-am cumpărat pantofii. M-am întors joi, nunta era sâmbătă. M-am ocupat pe telefon în detaliu de tot ce a însemnat organizarea nunţii în ansamblu, dar nu puteam controla chiar tot. Aşa că ajunsă acasă, am constatat că tatăl meu a luat şerveţele pentru masă care nu erau nuanţa dorită de mine. Un anume verde care se regăsea şi pe rochie într-un detaliu. Aşa că m-am dus să caut şerveţele: o zi am umblat până le-am găsit(râde). Am fost foarte atentă cu toate, mai puţin cu mine. Mi-am dat seama vineri că mi-a ieşit total din cap un aspect esenţial: machiajul şi coafura. Am început să sun colegele din TVR de la machiaj. Evident, toate erau ocupate, doar Oana era liberă, pentru că era însărcinată în luna a noua şi aştepta din clipă-n clipă să nască. Am rugat-o cu Cerul şi Pământul şi-a venit. Cu părul am rezolvat-o altfel. În dimineaţa nunţii, m-am oprit în primul coafor pe care l-am văzut în Ploieşti, am zis că-s mireasă şi vreau un coc simplu. A fost atât de simplu, că după cununie a picat (râde). Noroc cu Oana, care s-a priceput să-l repare cât de cât şi l-am prins cu voalul.

Fiul tău de 11 ani, Tudor, este polisportiv. Am înţeles că face scrimă, înot şi tenis de câmp. Îl vezi sportiv de performanţă? Sau spre ce domenii crezi că se va îndrepta?

Am un principiu. Copilul trebuie să înveţe să zboare singur. Părinţii trebuie doar să îl susţină cu un pas în spate în permanenţă. Tudor va alege ceea ce va dori să facă, iar noi îl vom susţine. Nu am să-i impun niciodată să facă ce doresc eu sau tatăl lui. Deocamdată e devreme pentru astfel de alegeri, dar pot spune că are înclinaţii către zona tehnică şi calculatoare. Sportul este pasiune, dar vom vedea în ce măsură poate fi şi performanţă. Depinde numai de el.

Te temi de perioada dificilă care se apropie, cea a adolescenţei?

Puştii de azi sunt foarte diferiţi şi mult mai pretenţioşi decât am fost noi. Puştii de azi sunt diferiţi faţă de noi exact în măsura în care şi noi suntem diferiţi faţă de părinţii sau bunicii noştri. E firesc. Generaţiile se schimbă de când e lumea. Eu am să învăţ de la Tudor, sunt convinsă, cum să gestionăm această perioadă. Suntem prieteni, comunicăm foarte deschis şi în fiecare zi avem ritualul conversaţiilor despre orice... Aşa că nu pot decât să sper că împreună vom înţelege să venim unul către celălalt pentru o cale de mijloc. Va fi bine! Am încredere în el!

Ai 44 de ani şi nu-ţi arăţi vârsta. Cât despre silueta ta subţire, nici nu mai vorbim. Cum reuşeşti să fii atât de suplă (şi nu ne spune că nu faci nimic pentru asta)?

După 40 de ani, am acordat atenţie trupului meu, sufletului şi minţii mai mult decât o făceam înainte. Am revenit la lectură, fac mişcare de două ori pe săptămână, mănânc sănătos, la ore fixe, de trei ori pe zi, beau doi litri de apă, încerc cât pot să elimin orice energie negativă din jur, stau departe de oameni toxici, dorm opt ore şi iubesc. Cu puţină disciplină, reuşim să fim în formă! Munca în televiziune înseamnă un stres continuu şi, de multe ori, stil de viaţă nesănătos.

Cât de jos te-a dus, cel mai mult, stresul şi cum îi faci faţă acum?

Atât de jos încât a trebuit să renunţ aproape un an la televiziune. În 2004. Mi-a afectat sănătatea şi am clacat. Atunci a fost prima dată când am învăţat să îmi ascult trupul. Să îi ofer atenţie şi grijă. E atât de important! Acum ştiu să echilibrez perioadele de stres, când filmez mult sau sunt pe drumuri pentru evenimente, cu timp doar pentru mine, adică odihnă, relaxare şi sport. În general, alung stresul făcând ceva ce-mi place şi mă bucură. Chiar şi o simplă plimbare prin toamna asta superbă de afară mă încarcă fantastic.

Mă întreb ce părere ai despre operaţiile estetice. Eşti în favoarea micilor sau marilor ajustări? Tu ai apela la vreo intervenţie care să mai şteargă din ani?

Având în vedere că sunt un om de imagine, trebuie să am grijă de felul în care arăt. Însă, nu sunt adepta operaţiilor estetice făcute doar pentru a fi în trend-ul frumuseţii promovate atât de agresiv în spaţiul public. Cred în naturaleţe, în firescul zâmbetului, în ridurile care mi arată vârsta, care arată cât am râs, cât am suferit, cât am iubit şi sunt ale mele. Fiecare etapă de viaţă e frumoasă în măsura în care învăţăm să ne-o facem frumoasă. Asta nu înseamnă că, atunci când va fi nevoie, nu voi apela la mici ajustări. Dar, nu operaţii. Ci mici intervenţii non invazive. Deocamdată, încă sunt ok (râde).

În ultimii ani, stilul tău vestimentar a cunoscut un refresh, ca să zic aşa, o evoluţie spectaculoasă. Cum s-a întâmplat asta, de ce ai decis să faci o schimbare din punct de vedere al imaginii?

M-a ajutat în acest sens întâlnirea cu doi oameni la care ţin foarte mult: Andreea Constantin, creatorul din spatele brandului Rhea Costa, şi stilista Madena Pasăre. Madena alege mereu pentru mine ţinutele pe care le port în apariţii publice, iar Andreea se ocupă de apariţiile mele în cadrul emisiunii. Madena este cea care a schimbat aproape toată garderoba mea şi am încredere totală în alegerile ei. Dacă şi vouă vă place, atunci mă bucur o dată în plus!

Foto: Mariu Bărăgan, arhiva personală

Comentarii

Modifică Setările