INTERVIU Mirela Vaida: “Îmi doresc al patrulea copil, am ales şi numele pentru fetiţa noastră”
Am stat de vorbă cu Mirela (39) de Sfântul Alexandru, când serba ziua de nume a soţului Alexandru Vaida şi se aflau amândoi în drum spre o mini-vacanţă, ultima înainte ca vedeta TV să înceapă un nou sezon al emisiunii Acces Direct, pe 6 septembrie. Cei doi soţi şi-au mai permis o scurtă evadare romantică, prilej cu care starul Antena 1 mi-a povestit despre mariajul ei, cele cinci sarcini avute, suferinţele trecute şi nesfârşitele bucurii din prezent. Mirela, te pregăteşti de un nou sezon Acces Direct... Da, pe 6 septembrie începem un nou sezon într-un decor nou, dar şi la o oră nouă, pentru că începem la 16.30, cu jumătate de oră mai devreme decât de obicei. Subiectele vor fi la fel de provocatoare zi de zi, aşa cum i-am obişnuit pe telespectatorii noştri. Fiind o emisiune de tipul News Magazine, ne permite să abordăm orice subiect important din showbiz, din viaţa socială, avem anchete, enigme şi cazurile care au şocat, la un moment dat, societatea. Noi abordăm totul la nivel emoţional, exploatăm latura subiectivă, emoţională a evenimentului. Apropo de subiectele abordate de voi, care pot stârni reacţii la fel de emoţionale, cum faci faţă criticilor? Cred foarte mult în rolul constructiv al criticilor. Citesc şi comentariile negative, nu le resping, le scot din social media doar dacă sunt jigniri. Mi-am asumat, când am devenit persoană publică, că vor exista şi critici la adresa mea şi le accept.
Momente dificile
Foarte greu. Se fac deja şase luni de-atunci şi încă mai am tresăriri când aud că s-a trântit o uşă, chiar şi acasă la mine. Totuşi, ceea ce mă sperie mai mult e că trăim într-o societate dezbinată, unde ura este la putere, o societate în care nimeni nu mai are niciun sentiment de umanitate, de solidaritate cu nimeni. Incidentul respectiv m-a învăţat două lucruri – că există ură în societatea în care trăim şi că autorităţile dau dovadă de o lipsă totală de preocupare. Amândouă îmi par la fel de grave. Suntem singuri pe pământul acesta, doar pe Dumnezeu îl avem, El îţi dă zile să mai trăieşti şi putere.
Soţul meu a fost destul de revoltat, tocmai în acea seară venise să mă ia de la platou pentru că trebuia să mergem la munte. Aveam planificat un weekend la schi, copiii erau deja la munte, ne aşteptau. Incidentul se întâmplase când soţul meu era pe drum spre mine, l-am sunat ca să nu se sperie de ce va da presa legat de ce mi se întâmplase. A venit foarte indignat, voia să merg acasă imediat, eu, însă, am vrut să fiu profesionistă şi am continuat emisiunea, cu subiectele şi invitaţii deja pregătiţi.
Nu, dar cred că au auzit ceva la grădiniţă, pentru că fetiţa mea, Carla, m-a întrebat despre asta. N-am vrut să-i dau detalii, ca să nu traumatizez copilul, i-am spus doar că a fost o farsă, o joacă. Atât m-am priceput să-i spun în acel moment.
Vara 2021
A fost frumos! Totul, în vacanţă, s-a învârtit în jurul copiilor. Ne-am dus la mare pentru ei, într-un resort în care să aibă activităţi specifice vârstei lor, pentru că anul trecut nu i-am dus nicăieri din cauza pandemiei. Tudor, cel mic, nu văzuse niciodată marea şi l-am dus şi pe el acum. Am avut zile pline, ne-am întors obosiţi, după care i-am dus la Cluj, la bunica, de unde ne-am întors şi mai obosiţi. Iar acum încercăm şi eu, şi soţul meu să ne mai bucurăm împreună de cele câteva zile libere care ne-au mai rămas. Ne-am făcut tot felul de planuri, dar nu am luat nicio hotărâre, până când soţul mi-a spus să urcăm în maşină şi să mergem unde vedem cu ochii. Unde o să ne placă, acolo ne oprim. Acum, când vorbesc cu tine, sunt exact în această excursie, care nu ştim cât va dura, unde ne va duce, dar suntem pe autostradă şi mergem spre Sibiu.
Avem 12 ani de mariaj, plus patru dinainte de nuntă. Sunt 16 ani foarte bine conturaţi, în care am fost aproape de nedespărţit, în care am schimbat vreo trei locuinţe, ne-am mărit familia, am trecut prin multe, dar important e că am fost şi am rămas o echipă.
Noi comunicăm tot timpul. Viaţa publică şi supraexpunerea m-au făcut ca, atunci când am un moment liber, să vreau să mi-l petrec doar cu soţul, cu familia, nu cu o gaşcă întreagă de prieteni. Noi ne-am spus întotdeauna păsurile, ne-am şi certat, dar ne-am împăcat. Suntem o familie normală, organică, nu e doar lapte şi miere între noi. Cei 16 ani petrecuţi împreună înseamnă şi negocieri, şi compromisuri, a lăsa unul pentru celălalt, a-l înţelege pe cel de lângă tine, a-i lăsa un pic de spaţiu când simţi că are nevoie. E o relaţie organică, elastică, care se contractă, se dilată, îngheaţă, se topeşte. Şi, când mai ai şi trei copii, deja ei devin obiectivul suprem, toate trec mai uşor, supărările sunt mai mici, împăcările, mai frumoase. Lucrurile vin de la sine, dar trebuie să-ţi şi doreşti să tragi la „jugul“ familiei, cum se spune. Să nu porneşti de la ideea că familia este ca un pahar de unică folosinţă - la prima ceartă, îl arunci. Noi am evoluat împreună, am construit împreună şi mergem mai departe.
Vacanţă în doi. Sau trei?
Râdeau şi colegii de mine, îmi spuneau să nu-mi iau vacanţe prea des, pentru că la mine se echivalează cu numărul de copii. Ne gândim des la al patrulea copil, am şi ales nume pentru fetiţa noastră, că fetiţă vrem să fie. Doar că anul acesta a fost un pic mai greu pentru noi, am stat în casă cu trei copii timp de 8-9 luni şi ne-am dat seama că nu e tocmai uşor. Avem doar o bonă, care e cu noi de 4-5 ani, şi patru copii mici înseamnă patru destine de care trebuie să te ocupi, înseamnă patru personalităţi, patru griji în plus, pe lângă bucurii, evident. Dar am zis că anul acesta îl lăsăm pe cel mic să ajungă la grădiniţă şi mai vedem la anul. Lucrurile astea nu se calculează, cum nu i-am calculat nici pe primii trei. Dacă se întâmplă, suntem bucuroşi. Dacă mă întrebi ce vreau, îţi zic că vreau să mai aştept până la anul.
Daaa, tot timpul vorbim despre asta şi sunt foarte deschişi. Ne spun unde o să doarmă fetiţa, ce o să facă. Copiii sunt pregătiţi, noi, mai puţin. (râde)
Mai există şi mici gelozii, mai ales între cel mic şi cel mijlociu. Vladimir era singurul băiat până a apărut Tudor. Tudor e mic, are 2 ani şi jumătate şi e încă dependent de mine. Mă ocup mai mult de el, îl ţin mai mult în braţe, dorm cu el şi atunci e o concurenţă între băieţi, că Vladimir vrea şi el atenţie. Carla, la 6 ani şi jumătate, e mai mare şi nu are astfel de manifestări. Ea intră acum în clasa 0...
Carla e foarte entuziasmată că începe şcoala, îşi tot pregăteşte hainele, îşi face penarul, îl schimbă, vrea alt ghiozdan, alte rechizite. Îmi place entuziasmul ei, pentru că va merge la şcoală cu bucurie, nu va fi un chin pentru ea. Vladimir intră în grupa mare, la grădiniţă, iar Tudor va intra şi el în grupa mică, din primăvară, în aprilie, când va face trei ani.
Diferenţe între soţi
Nu face faţă. El nu apare în public şi ştie că eu ştiu că nu-şi doreşte să apară. Am pus vara asta o poză cu el şi a strâns foarte multe comentarii şi like-uri, e clar că lumea e dornică să-l cunoască. Dar el nu are cont pe reţelele de socializare, nu stă pe telefon decât cât să citească presa sau să vadă scorul unui meci. Îl invidiez cumva, pentru că are timp mai mult să facă lucruri în viaţa reală. Dar mă lasă în pace, are încredere în mine, ştie că nu mă expun în mod indecent, îmi respectă meseria.
Când eram mică, voiam să devin avocat, dar am făcut liceul de Informatică dintr-o provocare. Eram o umanistă prin definiţie, dar întotdeauna mi-au plăcut provocările. Dacă ştiam că nu puteam face ceva, exact aia voiam să fac, ca să dovedesc că pot. La Informatică, matematica, fizica şi informatica se făceau intensiv, mergeau doar olimpicii acolo. Eu fusesem olimpică, dar la Limba română, mergeam la tot felul de concursuri literare, însă mi-am dorit să-mi depăşesc limitele. Şi am făcut chiar asta! Am terminat liceul cu coroniţă, cu media 9,72, am fost foarte silitoare. Pentru mine, liceul n-a însemnat distracţie, găşti, discoteci, a însemnat multă muncă. Experienţa mi-a prins bine, pentru că m-a ambiţionat. Apoi, chiar dacă am făcut Dreptul la Bucureşti şi apoi două masterate, în Drept şi Comunicare, Dumnezeu tot spre entertainment m-a îndreptat. Lucrând part-time în studenţie într-o televiziune, ca să am şi eu bani de ieşit la terasă, mi-a spus cineva că Teatrul de Revistă Constantin Tănase face concurs de angajare pentru solişti vocali şi m-am dus. Eu cântasem pe la nunţi, la festivaluri de muzică uşoară, dar niciodată cu gândul de-a face o profesie din asta. Şi uite aşa am luat concursul de la Teatru şi, din 2007, sunt angajată acolo.
Cele cinci sarcini...
Cea de-a doua sarcină pierdută m-a afectat mai mult. Aflasem că rămăsesem însărcinată înainte de-a pleca într-o vacanţă cu soţul meu. Eram pe Coasta de Azur şi ţin minte că eram aşa de fericită, încât îmi cumpăram teste de sarcină din fiecare farmacie. Toate îmi ieşeau pozitive şi ne făceam planuri cu primul nostru copil. Când m-am întors în ţară, m-am dus la prima ecografie, la 6-7 săptămâni de sarcină, şi au descoperit că eram într-adevăr însărcinată, dar nu exista viaţă în sacul gestaţional. Medicul mi-a spus să nu mă descurajez, să revin într-o săptămână, două. În săptămâna a opta de sarcină, mi-a spus că aveam o sarcină cu ou clar, adică fără embrion. Asta m-a dat tare mult peste cap, pentru că eşti însărcinată, numeri săptămânile, ţi se spune data probabilă a naşterii şi îţi faci toate calculele posibile, dar nu există embrion. Am început să citesc despre asta, sunt cazuri destul de rare şi mă gândeam de ce mi se întâmplă mie una ca asta, dacă mai pot rămâne vreodată gravidă. Mi-au scos chirurgical sarcina, după care am început tot felul de investigaţii. Moral mi-a fost cel mai greu, mai ales că eu nu anunţasem sarcina la serviciu şi mă prezentam zi de zi la lucru. Am avut emisiune în direct chiar în ziua în care făcusem chiuretajul şi mă anesteziaseră total. Mi-a fost greu şi am putut vorbi despre asta abia după ce am depăşit momentul. După două sarcini pierdute, mi-am dorit cu ardoare copii. Nici nu mai conta când şi câţi. Drept urmare am şi făcut trei copii unul după altul şi ni-l dorim şi pe al patrulea. Carla a venit după 6-7 ani de căsnicie. Fiecare cuplu care se căsătoreşte îşi doreşte copii după un an, doi, nu? Noi ne-am remontat greu după pierderile suferite, dar apoi am născut natural trei copii, i-am alăptat la sân pe toţi în primul lor an de viaţă, iar toate astea nu mi s-au părut deloc greu de făcut. Le-am făcut pe toate, şi emisiuni, şi crescut copii!
Da, exact patru oale de mâncare fac. Dar curăţenie fac zilnic, de întreţinere, că altfel nu pot. Eu cu bona facem curat. Cât doarme copilul cel mic, ea curăţă băile şi eu dau cu aspiratorul, apoi ea pune haine la spălat şi eu gătesc. Mâncare fac cu mare pasiune. Având copii mici în casă, vreau să le dau mâncare gătită de mâna mea, nu cumpărată, cum ştiu eu să fac de la mama mea, reţete moldoveneşti. Fac patru feluri de mâncare deodată, două ciorbe, sau o ciorbă şi o supă şi două feluri doi. Dar să ştii că nu mâncăm mult din oalele alea...
Mâncăm vreo trei zile din ele şi gata, fac altele. Miercurea şi sâmbăta gătesc.
Nu mai am timp de mers la sală şi asta se vede pe mine. Încerc să acopăr, dar tot se vede. Când merg la mare, ştiu cum ar trebui să arăt şi nu arăt...
Nici nu am făcut scopul vieţii mele din mersul la sală. Nu fac nici proceduri estetice, nu am răbdare să mă duc la salon şi să stau acolo. Am fost de câteva ori la masaj, dar m-am lăsat repede. Sunt prea activă şi nu pot sta locului. Am filmările pentru emisiune, plus că merg cu copiii la înot, tobe, vioară, balet, tenis, dansuri, sunt tot timpul în priză. În general fac puţine lucruri pentru mine. Nu-mi pare rău, pentru că mă dedic familiei, casei.
Mămică ocupată
Nu, din păcate. Am făcut până să apară Tudor, apoi, când eram însărcinată nu am mai avut voie, după naşterea naturală, la fel. Ulterior a venit pandemia, deci n-am mai fost de aproape trei ani. Mi-ai dat o idee bună, ar trebui să mă reapuc acum...
Da, e motivul pentru care soţul meu mă bate la cap. Ar trebui să-mi aloc câteva ore de după-amiază spre seară, iar acum ajung acasă la 8 seara după emisiune. Atunci mai stau cu copiii, le fac baie, îi culc, mai verific teme cu ei. Nu am acel timp în care nimeni să nu-mi ceară apă, papa, pipi, nu-l am.
Eram într-a IX-a şi m-am dus la un post local de televiziune din Iaşi. A venit mama cu mine de mână, era ditamai evenimentul în familie, pentru că aveau să-şi vadă copilul la TV. Aveam aşa mari emoţii că îmi înecam cuvintele, nu mai puteam respira, înghiţeam în sec, îmi dădeau cei de acolo câte puţină apă şi o tot luam de la capăt. A fost o experienţă!
Că tot zici de scenă, o să începem stagiunea la teatru pe 19 septembrie, tocmai când împlinesc 12 ani de mariaj, vom juca în fiecare weekend. Îi aştept pe doritori!
Nici nu-mi vine să cred că fac 40! Acum mă simt mai tânără decât când eram cu adevărat tânără. Ştii de ce? Când eram tânără, aveam complexe că aveam nu-ştiu-cum picioarele, că nu sunt înaltă, că am nasul strâmb, că aveam părul creţ când el se purta drept. Acum am ajuns la vârsta la care nu mai am nimic de demonstrat nimănui. Chiar dacă am puţină burtică sau nasul meu nu e tocmai drept. Totuşi am făcut carieră în televiziune cu nasul strâmb, cu statura mea mică, cu picioarele strâmbe. Acum, la aproape 40, sunt împăcată cu mine, liniştită cu ce am. Nu-mi mai e ruşine să ies din casă în tenişi şi cu pantaloni scurţi, ceea ce eu nu purtam la 20 de ani, să-mi las părul creţ, lucru pe care, la fel, nu-l făceam acum 20 de ani. Sunt stăpână pe mine, îmi ştiu plusurile şi minusurile, am învăţat că am câştigat mai mult din felul meu de-a fi decât din felul meu de-a arăta.
Nu ştiu ce să-ţi spun despre viitor, tu vezi cât de incert e. Anul acesta ne-a învăţat să nu ne mai facem planuri. Trebuie să luăm lucrurile aşa cum sunt, noi să fim sănătoşi!
Foto - PR