Vedete

Ioana Ginghină: "Ştiu că mai am ceva suferinţă de dat deoparte, dar sunt pe drumul cel bun"

Ioana Ginghină: "Ştiu că mai am ceva suferinţă de dat deoparte, dar sunt pe drumul cel bun"

Arată spectaculos la 43 de ani, dar nu consideră că fericirea constă în numărul de kilograme. Ioana Ghinghină recunoaşte că într-o perioadă a vieţii ei uitase să trăiască. Acum, după ce a cunoscut căderile şi ridicările, a renăscut.

“Mă simţeam pierdută şi nu înţelegeam de ce. Nu conta cum arătam, câte kilograme aveam sau câte complimente primeam: că sunt frumoasă, feminină, talentată…eu nu mă simţeam aşa. Eram mirată, mă uităm pe stradă şi vedeam tot felul de femei fericite, chiar dacă erau mai plinuţe, chiar dacă părea că nu se încadrează la acel standard de frumuseţe. Ştiţi ce vreau să spun, ele ştiau că sunt frumoase şi chiar erau, căci frumuseţea  vine din interior. Eram disperată să fiu şi eu ca ele, frumoasă, însă nu despre frumuseţea fizică era vorba, de o strălucire interioară, asta căutam eu defapt. Asta pierdusem undeva pe drum: autenticitatea, lumina. Nu mai trăiam în acord cu sufletul meu. Nu mai ştiam ce mi se potriveşte”, povesteşte Ioana pe blog

Părea că le are pe toate, carieră, succes, familie, casă, măşina, ce să mai, toate visele îndeplinite, dar ceva lipsea. “Fusesem o fată cu multă pasiune, care iubea provocările, căreia îi plăcea viaţa şi distracţia, să danseze, să radă, să comunice, însă nu mai eram aşa.  M-am transformat într-o doamnă cu păreri despre viaţă, cu exemple clare despre succes, dar atât de săracă în interior.

Pierdusem feminitatea, mă transformasem în hibrid.  Să ne înţelegem, nu e că nu mă duceam la mani- pedi sau la masaj, nu e vorba despre asta. Bifam cu succes totul, salon, sport, alimentaţie sănătoasă, mamiciala… însa erau nişte taskuri, pe care le îndeplineam şi atât.  Pierdusem bucuria de a trăi, de a descoperi, de a te bucura şi de a aprecia toate lucrurile acestea. Mă rog, după multe procese terapeutice şi o cădere în gol, pot să spun că acum ştiu ce vreau, care îmi sunt limitele, ştiu unde mai am de lucrat, ştiu că mai am ceva suferinţă de dat deoparte, dar sunt pe drumul cel bun. Care ar fi primul pas? Păi să te asculţi. Stai cu tine, aşa 15-20 de minute pe zi şi întreabă-te ce mai faci? Ce vrei de la tine, de la viaţă?  Acum că tot a mai stat lumea în loc şi parcă avem mai mult timp pentru noi, hai să-l folosim în favoarea noastră”.

 

Modifică Setările